Incepand cu 12 noiembrie 2013, UNICEF Romania are un nou Ambasador al Bunavointei in persoana lui Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg ca Smiley. El este unul dintre cei mai iubiti si mai apreciati artisti pop din Romania. Mai mult, Smiley are o cariera stralucita si ca producator si om de televiziune. De-a lungul timpului, el a sustinut diferite cauze sociale si a dovedit ca isi doreste sa sustina cauza copiilor. Prima colaborare a lui cu UNICEF a fost concertul de la Hard Rock Café cand Smiley si-a folosit talentul si notorietatea pentru a strange fonduri in beneficiul copiilor invizibili.
“Impartasind aceleasi valori, suntem siguri ca impreuna cu Smiley vom putea aduce in atentia publica dificultatile cu care se confrunta copiii vulnerabili si vom demonstra ca ei sunt o prioritate. Mai mult, cu sprijinul unui artist atat de iubit si apreciat, sunt convinsa ca vom mobiliza si mai multe persoane sa se implice in beneficiul copiilor astfel incat fiecare copil sa creasca in familia lui, sa mearga la scoala, sa aiba acces la servicii medicale, sa se bucure de protectie”, a declarat Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF in Romania.
Alaturi de ambasadori internationali ca David Beckham, Shakira, Orlando Bloom, Ricky Martin si de ambasadorii nationali Andreea Marin si Gheorghe Hagi, Smiley va fi vocea care aduce in atentia publica mesajele copiilor care au nevoie de sprijin astfel incat drepturile lor sa fie respectate si sa aiba sansa la o viata mai buna.
"Ma simt cu adevarat onorat sa fiu numit Ambasador al Bunavointei pentru UNICEF Romania. E o reala implinire si deopotriva o mare provocare pentru mine sa primesc acest titlu si ma angajez sa fac tot ce imi sta in putinta pentru ca viata copiilor sa fie una mai fericita, mai linistita si - pe cat posibil - lipsita de greutati”, a declarat Smiley. “Copiii de astazi sunt cei care ne vor construi noua viitorul, asa ca merita devotamentul, grija si ajutorul nostru pentru o Romanie mai buna si, desigur, pentru o lume mai frumoasa. Multumesc, UNICEF, pentru aceasta sansa!", a completat el.
Smiley este parte a campaniei UNICEF “Sa punem capat violentei” care se deruleaza in perioada noiembrie 2013 – februarie 2014. Spotul ruleaza pe diferite canale media. UNICEF lucreaza impreuna cu partenerii sai guvernamentali si neguvernamentali pentru a gasi solutii eficiente pentru a preveni actele de violenta impotriva copiilor, inclusiv prin imbunatatirea cadrului legal si prin influentarea atitudinilor, comportamentelor si a normelor sociale.
De mai bine de 50 de ani UNICEF colaboreaza cu celebritati pentru a aduce in atentia publica nevoile copiilor din intreaga lume. Aceste personalitati publice contribuie prin diverse actiuni la protejarea drepturilor copilului si sprijina copiii vulnerabili sa aiba o viata mai buna. Prin atragerea atentiei asupra problemelor cu care se confrunta copiii, prin contributia in ceea ce priveste mobilizarea de resurse si prin influentarea politicilor publice, celebritatile care colaboreaza cu UNICEF transmit un mesaj clar: copiii sunt o prioritate.
***
Despre UNICEF
UNICEF este prezent in Romania si in alte 190 de tari si teritorii pentru a promova supravietuirea si dezvoltarea copiilor din perioada copilariei mici pana la adolescenta. In Romania, UNICEF lucreaza impreuna cu Guvernul, Parlamentul, autoritati locale, societatea civila, sectorul privat, parteneri nationali si internationali si cu mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educatie timpurie de calitate si la scoala, pentru protejarea adolescentilor si monitorizarea drepturilor copilului, pentru protectie sociala si pentru mobilizarea de resurse in beneficiul copiilor. UNICEF este sustinut financiar integral prin contributiile voluntare ale persoanelor fizice, corporatiilor, fundatiilor si a guvernelor.