Asociația Adi Hădean și Organizația Umanitară CONCORDIA au semnat joi, 25 martie a.c., la Ploiești, un parteneriat pentru lansarea proiectului „Chef de excelență”. Obiectivele celor două organizații sunt creșterea nivelului de profesionalizare pentru cursanții Școlii de Meserii CONCORDIA și extinderea programului Solidar Social.

„Suntem deja familiarizați cu zona de educație gastronomică, iar parteneriatul acesta vine natural pentru noi, ca fondatori și organizatori anuali ai proiectului social „Școala de bucătari”. Chefii echipei noastre vor susține lunar, începând din martie, ateliere de formare profesională pentru cursanții înscriși la specializarea de bucătar din cadrul Școlii de Meserii CONCORDIA. Punem la bătaie knowhow-ul nostru, alături de entuziasmul și viziunea de a le oferi oaspeților, de fiecare dată, o adevărată experiență culinară. Faptul că acești tineri ajung să fie utili și funcționali în comunitățile lor este cel mai valoros return pentru investiția pe care o facem alături de CONCORDIA”, a declarat Chef Adi Hădean.

Școala de Meserii CONCORDIA instruiește anual 45 de tineri din medii defavorizate în patru specializări la alegere: brutar, bucătar, ospătar și lucrător în cultura plantelor. Cursanții beneficiază de consiliere vocațională, sunt îndrumați să deprindă abilități care să le asigure independența și stabilitatea în piața muncii.

În cadrul aceluiași parteneriat, Asociația Adi Hădean și Organizația Umanitară CONCORDIA au decis extinderea programului „Solidar Social” la nivelul județului Prahova, cu un volum anual de 2400 porții de mâncare. „Solidar Social” este un program lansat de Asociația Adi Hădean în aprilie 2020 și vizează livrarea anuală a un million de porții de mâncare către persoanele care provin din medii defavorizate și dezvoltarea a 5 bucătării sociale care să ofere sprijin oamenlior afectați de sărăcie.
 
„Avem în grijă peste 2000 de copii și tineri proveniți din medii vulnerabile în județele Prahova și Dâmbovița și ne este greu să vedem cum sărăcia și excluziunea socială afectează familiile sărmane zi după zi, mai ales în ultimul an când aceste familii au fost primele lovite te efectele pandemiei. În același timp sunt recunoscătoare să văd că putem construi noi parteneriate strategice cu oameni valoroși care doresc să ne ajute în misiunea noastră, așa cum este domnul Adi Hădean” declară Diana Certan, Director Executiv al Organizației Umanitare CONCORDIA

***
Despre CONCORDIA România


CONCORDIA este o organizație neguvernamentală internațională, independentă, dedicată sprijinirii copiilor, tinerilor și familiilor aflate în nevoie, spre o viață mai independentă și mai responsabilă. Proiectele noastre se derulează în București, Ploiești și Ariceștii Rahtivani (Județul Prahova) și Odobești (județul Dâmbovița), și se adresează unui număr de peste 2.000 de persoane în fiecare an.
 
Despre Asociația Adi Hădean

Fondată în 2015, Asociația Adi Hădean are ca scop principal educația gastronomică. Printre proiectele principale, se numără  „Școala de bucătari”, desfășurat în parteneriat cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, din Cluj Napoca. A deservit tineri, între 18 și 21 de ani, cu pasiune, talent și cu liceul absolvit, dar care nu dispun de posibilități financiare pentru a accesa singuri cursurile unor școli de profil. Cel de-al doilea proiect este „Solidar Social”, o acțiune umanitară, extinsă, acum, în 4 orașe din țară, împreună cu Asociația Concordia, Ploiești, DGASPC sector 6 București, Restaurantul Apus de Soare Mamaia și în Centrul Salvați Copiii din Petrila.