SOS Satele Copiilor România lansează, sub sloganul “Construim o comunitate puternică pentru copiii vulnerabili!”, un nou proiect dedicat susținătorilor cauzei, cu scopul de a întări comunitatea oamenilor de bine care sprijină copiii vulnerabili din programele derulate de asociație.

Ideea proiectului a plecat de la o dublă necesitate: pe de o parte, nevoia donatorilor din comunitatea SOS de a fi mai aproape de copii, de a fi parte din progresul lor și de a înțelege mai bine impactul implicării lor; pe de altă parte, nevoia organizației de a derula activități de strângere de fonduri eficiente, care să asigure sustenabilitatea programelor sociale desfășurate în beneficiul copiilor, tinerilor și familiilor vulnerabile.

Proiectul “Creșterea sustenabilității financiare a SOS Satele Copiilor România prin dezvoltarea capacității de loializare și retenție a donatorilor” este derulat de SOS Satele Copiilor România, în parteneriat cu SOS Children’s Villages Norway și cu sprijinul Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

În aproape 30 de ani de activitate în România, peste 65.000 de beneficiari au fost susținuți prin programele SOS Satele Copiilor. Aproape 500 de copii au primit o familie în casele SOS, alături de Mama SOS și de frați, o educație și un viitor mai bun. Prin programele de prevenire, peste 4.000 de copii au rămas alături de familia lor și nu au trecut prin trauma separării. O întreagă echipă de specialiști lucrează zi de zi pentru copii – Mame SOS, psihologi, pedagogi, asistenți sociali, manageri de caz și sunt alocate fonduri consistente pentru ca fiecare copil din programele SOS să primească sprijinul de are nevoie.

În cazul SOS Satele Copiilor, asociație care se susține în acest moment din fonduri proprii, implicarea pe termen lung a oamenilor și a partenerilor de bine este esențială. Un copil care nu mai are familia biologică alături se află în îngrijirea SOS, în medie, 12 ani, până când pleacă în viața independentă, iar în familiile vulnerabile, sprijinul este adaptat nevoii, cu o medie de 2 ani de acompaniere. Numai cu sprijinul unei comunități puternice, SOS Satele Copiilor poate asigura continuitatea serviciilor oferite și își poate îndeplini angajamentul față de copii și familiile ce au nevoie de sprijin susținut.
 
Loializarea și păstrarea donatorilor pe termen lung este o parte importantă din strategia oricărei organizații, dar dincolo de cifre sau de bilanțul activității de strângere de fonduri, păstrăm mereu în gând misiunea noastră pentru copii. Fiecare donator este pentru noi un membru al Familiei SOS și primim fiecare contribuție simțind recunoștință, dar și o mare responsabilitate. Atât față de copiii și familiile care și-au pus speranțele în noi, cât și față de donatorii care ne oferă sprijin lună de lună. Schimbarea este posibilă doar datorită lor. Tot de la donatori, prin mesajele pe care ni le transmit, vine de multe ori energia și puterea de a merge mai departe. Prin acest proiect, vrem să le fim și mai aproape donatorilor și să reușim să cream o comunitate și mai puternică, care, împreună, să ofere copiilor vulnerabili un viitor mai bun.Alexandra Vasile – Coordonator strângere de fonduri, donatori individuali
 
Comunitatea SOS este mai mult decât un număr de oameni care fac fapte bune, este o Familie și un indicator sunt mesajele pline de emoție pe care donatorii le trimit în mod constant către echipa SOS Satele Copiilor.
 
Vă mulțumesc tare pentru că m-ați făcut “părtașă” la viața pe care o duc copiii în casele SOS. Mi-au dat lacrimile gândindu-mă cât mult bine puteți face ajutând aceste suflete. I.A., donator SOS Satele Copiilor.

• Sunt fericită că sunt donator și recunoscătoare pentru oportunitatea pe care mi-o dați de a putea fi de ajutor și a planta semințe de prosperitate. Viața mea e mai bogată datorită vouă. E.V., donator SOS Satele Copiilor

• Apreciez mesajele dumneavoastră, gândurile bune, apreciez evoluția sufletelor dragi de care se ocupă familia extinsă SOS Satele Copiilor. Îmi doresc ca în viitor să fie cât mai mulți altruiști implicați în tot ceea ce faceți, care să transmită iubire, încredere și speranță.” O.D., donator SOS Satele Copiilor

Proiectul se derulează în perioada ianuarie 2022 – decembrie 2023. Activitățile principale urmăresc creșterea capacității de a cultiva relația cu donatorii existenți, implementarea de campanii de telemarketing, realizarea unei cercetări în rândul susținătorilor SOS, dar și diseminarea lecțiilor din proiect către alte organizații non-profit.

Activitățile dedicate donatorilor sunt extrem de importante pentru organizațiile non-profit, însă resursele limitate legate de personal, fonduri sau timp sunt reale provocări. SOS Satele Copiilor va organiza două webinarii și va întocmi un ghid de bune practici, pentru a veni în întâmpinarea colegilor din alte organizații care derulează proiecte sociale și care doresc să aibă comunități puternice de susținători alături.

Mai multe detalii despre proiect aici


***
SOS Satele Copiilor România este o organizaţie neguvernamentală, membră a Federaţiei SOS Children’s Villages International, ce derulează programe în 137 de ţări ale lumii. SOS Satele Copiilor are ca misiune să ofere o familie iubitoare copiilor care au rămas fără îngrijirea părintească și să îi susțină și protejeze pe cei care riscă să o piardă. În cei aproape 30 de ani de activitate în România, SOS Satele Copiilor România a derulat programe de îngrijire alternativă a copiilor (Satele SOS, Comunitățile de tineri), de întărire a familiei (Centrele de consiliere și sprijin pentru copii și părinți, Centrul de zi), educaționale, precum și o serie de proiecte pentru tinerii aflați în situații de risc atât din sistemul de protecție, cât și din mediul rural sau familii vulnerabile. Anul acesta, peste 850 de copii și tineri sunt sprijiniți în mod direct de SOS Satele Copiilor, dintre care 150 cresc în Satele SOS, iar 700 de copii sunt sprijiniți să rămână în familia lor și să nu trăiască trauma separării.

Asociația SOS Satele Copiilor România este considerată un model de bună practică în protecția copilului și se numără printre inițiatorii modelului caselor de tip familial în România, al centrelor de consiliere și sprijin pentru copii și părinți din comunități și al programelor ce pun accent pe formarea deprinderilor de viață independentă pentru tinerii din sistemul de protecție.


Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. 
Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.