Întrucât în această lună Ziua Tatălui este sărbătorită în aproximativ 90 de țări din întreaga lume, UNICEF le reamintește părinților de pretutindeni că iubirea și protecția oferite de tați, alături de ajutorul pentru nutriție, sunt esențiale pentru viitorul copiilor.
“Trebuie să recunoaștem în întregime rolul pe care îl joacă tații în a oferi copiilor cel mai bun start în viață și să îi susținem în îndeplinirea acestei misiuni. Tații reprezintă una dintre cele mai bune resurse în dezvoltarea copilului”, a spus Gabriel Vockel, Reprezentatul Adjunct al UNICEF în România.
Atenția oferită copiilor în primii ani de viață îi va ajuta să învețe mai bine, să aibă mai puține probleme de comportament și să devină persoane mai sănătoase și mai fericite.
Cercetările arată că, atunci când tații stabilesc o legătură emoțională cu bebelușii lor încă de la începutul vieții acestora, ei pot juca un rol mai activ în dezvoltarea copiilor, vor avea o sănătate psihică mai bună, stimă de sine și satisfacții pe termen lung.
Progresele din domeniul neuro-științei subliniază că, atunci când copiii își petrec primii ani din viață, în special primele 1000 de zile, într-un mediu benefic și stimulant, creierul lor se dezvoltă la viteza optimă. Aceste conexiuni neuronale determină abilitatea cognitivă a copilului, sănătatea și fericirea lui, felul în care învață și gândește, capacitatea de a face față stresului și abilitatea de a stabili relații. O bună alimentație, protecție, jocul și iubirea în copilăria timpurie declanșează aceste conexiuni neuronale.
Ziua Tatălui este pentru UNICEF o ocazie de a își reînnoi apelul pentru eliminarea barierelor culturale și financiare care îi împiedică pe tați să petreacă timp alături de copiii lor la vârste fragede.
Conform unei noi analize UNICEF, aproximativ două treimi dintre copiii din întreaga lume cu vârste sub 1 an, aproape 90 de milioane, trăiesc în țări în care legea nu dă dreptul taților la nicio zi de concediu de paternitate plătit.
Nouăzeci și două de țări nu au politici naționale care să le asigure noilor tătici zile libere plătite adecvat pentru a petrece timp cu nou-născuții lor, inclusiv India și Nigeria care au o populație ridicată de copii de vârste mici. Spre deosebire de acestea, alte țări cu o populație numeroasă de copii de vârste mici, printre care Brazilia și Republica Democratică Congo, beneficiază de politici naționale privind concediul de paternitate plătit, deși aceste drepturi sunt acordate pe termen scurt.
Tații din România beneficiază de un concediu de paternitate de până la trei săptămâni, inclusiv dacă părinții nu sunt căsătoriți sau dacă este vorba de un copil adoptat. În plus, conform legislației din România, dacă mama continuă să lucreze după naștere sau dacă aceasta nu are loc de muncă, tatăl poate beneficia de concediu de creștere a copilului de până la doi ani.
Pentru a susține părinții din întreaga lumea, UNICEF a lansat la începutul acestei luni un nou site, ca parte a campaniei sale „Super Dads” de recunoaștere a rolului taților în dezvoltarea timpurie a copiilor lor și de mobilizare pentru susținerea taților la nivel internațional.
Site-ul de educație parentală conceput în cinci limbi îi va aduce împreună pe tații din întreaga lume pentru a împărtăși sfaturi de îngrijire a copilului, dificultățile pe care le-au întâmpinat, nevoile și succesele lor. Site-ul va cuprinde și scurte lecții demonstrative de educație parentală.
***
Lista statelor cu și fără politici de concediu de paternitate a fost pusă la dispoziția UNICEF de către WORLD Policy Analysis Center al Universității din California, Los Angeles. Cifrele privind populația provin din analizele UNPD din 2017. Lista completă a statelor fără politici de concediu de paternitate poate fi vizualizată aici.
Următoarele state au adoptat politici care, fie oferă concediu de paternitate plătit mai lung pentru tați, fie stimulente financiare pentru tați ca aceștia sa își ia concedii mai lungi, ceea ce contribuie la implicarea taților pe termen lung în dezvoltarea copiilor lor: Germania, Finlanda, Islanda, Norvegia, Republica Coreea și Suedia.
Despre UNICEF
UNICEF este prezent în România şi în alte 190 de ţări şi teritorii pentru a promova supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei timpurii până la adolescenţă. În România, UNICEF lucrează împreună cu Guvernul, Parlamentul, autorităţile locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naţionali şi internaţionali şi mass-media, pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educaţie timpurie de calitate şi la şcoală, pentru protejarea adolescenţilor şi monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecţia socială şi pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor.