Dansul are multiple efecte benefice pentru persoanele cu afecțiuni neurodegenerative care, sub ghidajul atent și cu blândețe al dans-terapeuților, reușesc să se deschidă prin fiecare mișcare, respectându-și fiecare ritmul, dar și acceptând și îmbrățișând părțile fiecăruia care se simt singure, triste, înfricoșate, neacceptate, neînțelese, neputincioase sau pierdute. În continuarea inițiativelor destinate persoanelor ce suferă de boala Parkinson, Profeti Art, în parteneriat cu Asociația Entuziart, Clinica Neuristica și Societatea Română Alzheimer, DGASPC Sector 1 și Centrul Național al Dansului București, a derulat anul acesta încă un proiect vizând accesul la producții artistice și o serie de ateliere de dans-terapie pentru beneficiarii afectați de Parkinson și respectiv demență din Complexul de Servicii Sociale Odăi și din Centrul de Îngrijire și Asistență Sf. Elena din București, precum și la Centrul Național al Dansului București, pentru pacienți care trăiesc cu aceste afecțiuni în familiile lor.
Fondat pe studii clinice ce arată că dansul dansul îmbunătățește atât abilitățile motorii, cât starea emoțională și viața socială, proiectul Dans și mișcare conștientă pentru neuroregenerare își propune să ofere acces la produse culturale și terapii expresiv-creative pentru persoanele cu tulburări neurodegenerative pentru a crește calitatea vieții acestora. Echipa multidisciplinară reunește profesioniști ai dansului, artelor vizuale, ai neurologiei și psihologiei alături de pacienți, într-o călătorie de căutare, dezvoltare și transformare, aducând în același timp în atenția publicului necesitățile culturale și terapeutice neîndeplinite ale acestui grup țintă. Loredana Larionescu - psiholog și psihoterapeut experienţial specializat în dans-terapie, Dr. Bianca Nițu - medic neurolog de la Clinica Neuristica, Alexandra Cucu - psihoterapeut şi dans terapeut, coregrafa Irina Marinescu și muzicianul și dansatorul de tango Paolo Profeti au adus participanților diverse abordări terapeutice ale dansului, în urma cărora aceștia au căpătat mai multă încredere în forțele proprii și în relațiile cu cei din jur.
Proiectul a fost prezentat în februarie la Conferința Națională Alzheimer organizată de Societatea Română Alzheimer, iar participanții au experimentat într-un workshop condus de Loredana Larionescu modul în care dansul și mișcarea pot schimba starea de spirit, interacționând într-o atmosferă plină de energie pozitivă. De asemenea, în luna aprilie, la Conferința Națională de Neuroștiințe Moderne de la Iași, la invitația Asociației „Mai puternici decât boala Parkinson", Dans și mișcare conștientă pentru neuroregenerare a fost adus din nou în atenția participanților, iar Loredana Larionescu și Paolo Profeti au făcut o demonstrație de tango.
Pe durata derulării proiectului, 45 de beneficiari care suferă de boli neurodegenerative (din comunitate, respectiv din centre de îngrijire) s-au putut bucura de producții culturale (spectacolele „Mut” de Octavia Roman și „Chaplin Forever”, oferit de compania Dan's Discovery, cât și filmele de dans „Ship of Fools”, „Călușul - de la Ritual la Terapie” și „Amniotic ArtherraPi”), precum și ateliere săptămânale de dans contemporan și tango (având ca scop normalizarea terapiei complementare prin dans și mișcare conștientă, la recomandarea medicului), respectiv terapie amniotică (o modalitate de mișcare conștientă, relaxantă, în apă), alături de aparținătorii lor și sub supervizarea unor experți internaționali în domeniu.
„Pentru mine e o mare, mare bucurie să lucrez cu pacienți cu Alzheimer și cu aparținătorii lor, pentru că am ocazia să mă gândesc la propuneri de mișcare conștientă (Yoga, Brain Gym, Qigong) și dans foarte delicate și tandre – care vin în întâmpinarea corpurilor fragile ale participanților, și îi încurajează să își exprime viața emoțională – care rămâne adesea una bogată, în ciuda diminuării capacităților cognitive. Îmi place să văd cum fiecare dintre cei care participă are felul propriu de a interpreta propunerile mele, mai ales că le-am spus de la bun început să nu se aștepte să îi învăț pași de dans, pentru că nici eu nu prea cunosc. Ce voi face este să îi îndrum astfel încât să se miște liber, ghidați de emoțiile pe care le simt, în felul cum le permite propriul corp.” Alexandra Cucu, dans-terapeut din proiect.
Proiectul a mai vizat și dezvoltarea unei metode inovative de păstrare a amintirilor în procesul de deteriorare cognitivă specific demenței, prin fixarea unor scene de viață cotidiană prin tehnica filmării 360, în cadrul sistemului pilot Panoramic Reminiscence. De asemenea, 5 profesioniști ai sănătății vor lua parte a la ateliere de optimizare profesională și de prevenție a burnout-ului prin dans-terapie.
Astfel, proiectul propus răspunde unei nevoi care, în alte țări, este deja întâmpinată de profesioniștii din lumea artelor în colaborare cu terapeuți și cadre medicale. În România ne aflăm încă la stadiul de pionierat, proiectul anterior („ParkinsOn Dance”) fiind primul de acest tip din țară. Prezentul proiect se bazează pe succesul precursorului și-și propune să extindă beneficiile dans terapiei și accesului la cultură în general către două categorii neglijate - pacienții cu Parkinson și cu demență Alzheimer, inovând totodată prin îmbinarea dintre dans și mișcarea relaxantă în apă (terapia amniotică).
Parteneri: Centrul Național al Dansului București, Societatea Română Alzheimer, Clinica Neuristica, DGASPC, Complexul de Servicii Sociale Odăi, Centrul de Îngrijire și Asistență Sf. Vasile.
Parteneri media: Radio România Cultural, LIFE.ro, Palindrom, Happ.ro, Ziarul Metropolis, Bookhub, Revista Golan, Iscoada, Semne Bune, Litera 9, cult-ura, Spotmedia, PRwave, Kudika, Garbo, Fashion Premium Magazine, AIVI Media Hub.
Proiectul este co-finanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului său de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
***
Profeti Art SRL este o societate fondată în 2016 în domeniul creaţiei şi organizării de evenimente de educaţie artistică (muzică, dans, arte diverse, atât la nivel profesionist, cât şi amator, incluzând arta cu funcţie terapeutică şi de incluziune socială).
În anul 2021, Profeti Art a derulat și decontat cu succes proiectul MoveMental, ce a inclus o serie de concerte şi ateliere de dans-terapie cu muzică live, în Spitalul de Psihiatrie Voila, Câmpina, iar în 2023 proiectul ParkinsOn Dance, co-finanțat de AFCN, prin care a oferit dans-terapie pacienților cu Boala Parkinson și aparținătorii lor și a creat un performance participativ cu și despre aceștia. Pe succesul acestui din urmă proiect se construiește prezenta inițiativă, care-și propune să-l dezvolte și să-l extindă.
Asociația Entuziart este o organizaţie non-profit a cărei misiune este promovarea şi sprijinirea persoanelor de orice vârstă şi cu orice tip de abilităţi, prin activităţi creative, artistice, art-terapie, dans-terapie, muzico-terapie, foto-terapie, psihoterapie cu valenţe recreative, de socializare, educative şi terapeutice, precum şi promovarea art-terapiei în România.
Asociația oferă terapii expresiv-creative persoanelor din zone defavorizate și colaborează cu spitale de psihiatrie în vederea promovării acestui tip de terapii. De asemenea, Asociația colaborează cu Universitatea Bucuresti pentru oferirea contextelor de practica studenților din Facultatea de Psihologie.
Detalii despre asociaţie şi despre proiect: www.arterapie.com
Clinica Neuristica - furnizor de servicii în telemedicină specializată în neurologie ce oferă consultații specializate în tulburări de mișcare și cognitive. În acest proiect Clinica Neuristica va selecta, evalua medical și monitoriza beneficiarii diagnosticați cu Boala Parkinson, pe parcursul desfășurării acestuia.