Alternative Sociale și UNICEF în România au lansat pe 12 martie 2024, la București, lucrarea „Ghid de audiere a copiilor în proceduri judiciare”, destinat profesioniștilor care lucrează în domeniul judiciar (judecători, procurori, polițiști) sau serviciile sociale (asistenți sociali și psihologi).
În cadrul evenimentului au fost discutate aspecte concrete legate de implementarea unei justiții prietenoase cu copiii, pornind de la principalele contexte în care aceștia sunt implicați: ca victimă, martor sau făptuitor ori ca parte/persoană interesată într-o procedură judiciară penală sau civilă.
Discuțiile au fost moderate de către coordonatorii și autorii ghidului, experți în domeniu juridic, respectiv al psihologiei (prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru, psih. Cătălin Luca, judecătorii Vlad Chifu, Sofia Luca și Daniel Mireuță), care au descris cadrul legal național și internațional relevant și au propus abordări și instrumente de lucru centrate pe îndeplinirea obiectivelor profesioniștilor cu respectarea drepturilor copilului și un impact negativ redus al procedurilor asupra acestora.
„Procedurile judiciare au un impact considerabil asupra copilului, iar în situația în care sistemul juridic național nu dispune de proceduri și practici adaptate copiilor, aceștia se confruntă cu obstacole deosebite în încercarea de a-și exercita drepturile. De aceea, este important ca justiția să aibă întotdeauna în vedere interesul superior al copilului, indiferent de identitatea acestuia și de actele comise, iar sistemul judiciar și nejudiciar să fie adaptat la drepturile, nevoile și interesele specifice ale copilului”, a afirmat Prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru, Coordonator Ghid
„Deși copiii sunt implicați adesea în procedurile judiciare, nu se poate spune că justiția este întotdeauna adaptată la situația acestora. Prezența cadrelor intimidante, lipsa de informații și explicații adaptate vârstei copilului, abordarea insuficientă a conceptului de familie, procedurile excesiv de lungi sau, dimpotrivă, prea expeditive, precum și lipsa unor standarde în privința audierii acestora pot duce la încălcarea garanțiilor privitoare la drepturile copilului, precum și la (re)traumatizarea lui”, a declarat Psih. Cătălin Luca, PhD, Președintele Asociației Alternative Sociale
Justiția este prietenoasă cu copiii atunci când este accesibilă, adecvată vârstei copilului, rapidă, diligentă, adaptată la nevoile copilului și concentrată pe drepturile acestuia, respectând drepturile copilului, inclusiv dreptul la un proces echitabil, dreptul de a participa la proceduri și de a le înțelege, dreptul la viață privată și la viața de familie, precum și dreptul la integritate și demnitate.
„Copiii implicați în proceduri judiciare – indiferent de calitatea în care sunt implicați – se află într-o poziție de vulnerabilitate în care au nevoie de protecție din partea instituțiilor statului și a profesioniștilor din sistemul judiciar și din domeniul protecției copilului. Ghidul lansat astăzi este un instrument esențial și absolut necesar pentru respectarea drepturilor copiilor și a bunăstării lor psiho-emoționale, realizat de profesioniști de vârf în cadrul unui parteneriat pe care UNICEF se bucură să-l susțină”, a declarat Gabriel Vockel, Reprezentant-adjunct al UNICEF în România.
„Ghidul de audiere a copiilor în proceduri judiciare penale și civile” a fost realizat de Alternative Sociale în cadrul proiectului „Consolidarea răspunsului și a pregătirii sistemelor de protecție a copilului pentru sprijinirea refugiaților din Ucraina”, susținut de UNICEF în România. Pe lângă realizarea Ghidului, proiectul a mai inclus:
- formarea a 334 de specialiști din serviciile sociale în domeniul prevenirii, identificării, asistenței și protecției victimelor violenței de gen și a violenței asupra copilului, dintre care 214 specialiști din cadrul numărului unic pentru copil 119 din cadrul a 39 de DGASPC din țară
- formarea a 147 specialiști din serviciile sociale și din învățământul preuniversitar pentru dezvoltarea de abilități de management al furiei la (pre)adolescenți;
- formarea a 100 de specialiști din serviciile sociale, magistrați și polițiști în domeniul audierii copiilor în proceduri judiciare;
- cartografierea serviciilor sociale disponibile pentru protecția copilului și familie în județele Brașov, Constanța, Maramureș, Suceava și Tulcea
- realizarea unui studiu referitor la provocările în calea acreditării furnizorilor și licențierea serviciilor sociale.
- peste 2.400 de copiii și adulți vulnerabili beneficiază de sprijinul specialiștilor formați în cadrul proiectului.
Pentru informații suplimentare despre proiect și despre eveniment: Dl. Alexandru Gulei, director executiv al Asociației Alternative Sociale (telefon: 0721408124, e-mail: agulei@alternativesociale.ro).
***
Asociația Alternative Sociale este o organizație nonguvernamentală care lucrează de peste 27 de ani pentru promovarea justiției prietenoase cu copiii prin asistență directă pentru creșterea rezilienței copiilor și părinților implicați în proceduri judiciare, sprijinirea reformei sistemului de justiție (pilotarea sistemului de probațiune în România, realizarea infrastructurii necesare instrumentării cauzelor cu copii, formare pentru specialiști, realizarea de studii și cercetări și a altor publicații de specialitate, colaborare și advocacy la nivel național și internațional).
Despre UNICEF
UNICEF este prezent în România și în alte 190 de țări și teritorii pentru a promova supraviețuirea și dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescență. În România, UNICEF lucrează împreună cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autorități locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naționali și internaționali și mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educație timpurie de calitate și la școală, pentru protejarea adolescenților și monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecție socială și pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor. Pentru mai multe informații despre UNICEF și activitatea sa, vizitați https://www.unicef.org/romania/ro.