Autoritatile centrale, locale, comunitatile locale si societatea civila impartasesc in egala masura preocuparea pentru salvarea Deltei Dunarii. Acest obiectiv va fi atins prin intarirea colaborarii intre toti acesti factori de decizie si printr-un management integrat in care resursa umana locala va primi atentia cuvenita.
Problemele sociale vor fi adresate in stransa legatura cu cele ecologice, tinandu-se cont de interdependentele dintre acestea. Pentru gestionarea mai buna a fondurilor europene si, respective, imbunatatirea accesului beneficiarilor la acestea, a fost propus un sistem de finantare multi-fond in exercitiul financiar 2013 - 2020. De asemenea, pentru eficientizarea serviciului de combatere a braconajului, serviciile existente se vor reuni intr-un singur organism de control.
Acestea au fost concluziile principale ale simpozionului âAvem o Delta. Cum procedam?â organizat de Asociatia Salvati Dunarea si Delta. Ajuns deja la a 6-a editie, simpozionul este considerat cel mai important eveniment national dedicat Deltei Dunarii, reusind sa stranga la aceeasi masa principalii actori implicati in managementul acestei zone de importanta strategica. Printre participanti s-au numarat Rovana Plumb, Ministrul Mediului, Edward Bratfanof, Guvernatorul Administratiei Rezervatia Biosferei Delta Dunarii, Ivan Patzaichin, Horia Teodorescu, presedintele consiliului judetean Tulcea, Florin Toader, Comisar al Garzii NaÅ£ionale de Mediu, Mihail Faca, Presedintele Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, Carmen Stoica, Presedinte al Administratiei Nationale pentru Pescuit si Acvacultura precum si reprezentanti ai comunitatilor deltaice.
Ca in fiecare an, simpozionul a adus in prim plan problemele cu care se confrunta sistemul socio-ecologic al Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (RBDD), printre care cele mai urgente sunt pierderea biodiversitatii, reducerea drastica a resursei piscicole, gestionarea defectuoasa a deseurilor dar si siguranta comunitatilor locale. Deteriorarea resurselor naturale este in stransa legatura cu degradarea calitatii vietii locuitorilor din arealul RBDD.
Desi initiative pertinente de redresare au fost inaintate, multe dintre acestea au fost blocate din cauza ineficientei administrative, a procedurilor multiple si greoaie sau a lipsei de informare. Pentru redresarea acestei situatii, presedintele SDD, Liviu Mihaiu a facut un apel ferm la vointa politica si a indemnat catre acÅ£iune concertata din partea autoritatilor in parteneriat cu societatea civila si comunitatile locale. Ministrul Mediului Rovana Plumba confirmat acest apel declarand caâDemaram parteneriatul pentru Delta Dunarii â unul realizabil nu doar la nivel de hartie. Doresc sa gasim toate acele soluÅ£ii care sa duca la o dezvoltare sustenabila a Deltei Dunarii, parte a patrimoniului universal dar care ne aparÅ£ine in primul rand noua Åi trebuie ca impreuna cu oamenii sa luptam ca Delta Dunarii sa fie intr-adevar ocrotita Åi protejataâ.
Ca si soluÅ£ie concreta, Asociatia Salvati Dunarea si Delta a propus autoritaÅ£ilor de resort crearea unui sistem de finanÅ£are multi - fond pentru Delta Dunarii in urmatorul exerciÅ£iu financiar. Un astfel de program integrat poate concentra sub aceeaÅi autoritate linii financiare care aparÅ£in unor programe diferite. Beneficiarul final din Delta Dunarii va avea la dispozitie o singura institutie, o singura procedura si un singur ghid pentru a putea accesa fondurile europene destinate dezvoltarii Deltei Dunarii.
Informatiile incluse in acest raport au fost culese in cadrul proiectului âDelta Dunarii â Paradisul aproape pierdut! Campanie de informare si constientizare cu privire la protejarea biodiversitatii Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii" este un proiect implementat de Asociatia Salvati Dunarea si Delta in parteneriat cu Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii in perioada ianuarie 2011 â decembrie 2012. Proiectul este cofinantat din Fondul European de Dezvoltare Regionala, prin Programul Operational Sectorial Mediu (POS Mediu) â Axa prioritara 4 âImplementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protectia Naturiiâ.
Proiect cofinantat din Fondul de Coeziune/Fondul European de Dezvoltare Regionala. Simpozionul "Avem o Delta. Cum procedam?" este realizat cu sprijinul Romtelecom.
***
Date de contact
Cosmina Dinu
Asociatia Salvati Dunarea si Delta
Tel: +40 72 988 26 14; E-mail: cosmina.dinu@salvatidelta.ro
Mai multe informatii:
Campania âDelta Dunarii - paradisul aproape pierdut!â http://www.salvatidelta.ro/index.php?option=com_content&task=blogcategory&id=51&Itemid=123)
Rezervatia Biosferei Delta Dunarii
http://www.rezervatia-deltadunarii.ro/