Societal selecteaza 16 ONG-uri care doresc sa implementeze o serie de masuri de Responsabilitate Sociala in proiectele de educatie nonformala, finantate de ANPCDEFP (prin programele Grundtvig sau Tineret in Actiune), avand activitati in perioada octombrie 2012 – mai 2013.

Obiectivul celor 16 initiative-pilot este dublu: testarea metodei de “management responsabil de proiect” dezvoltata in Ghidul Societal si, totodata, cresterea calitatii celor 16 proiecte si promovarea lor ca bune practici de Responsabilitate Sociala la nivel national si european.


Beneficiile celor 16 ONG-uri:

- Participarea a minim 2 membri ai echipei de proiect la “Universitate de vara – Societal I” (100 de participanti, 22 – 26 august 2012), unde vor lua parte la o paleta de ateliere pe tema managementului responsabil si vor elabora un “Plan de actiune” cu masuri concrete de Responsabilitate Sociala adaptate propriului proiect;

- Consiliere tehnica si asistenta in situ, asigurata de echipa Societal, timp de 8 luni (in intervalul octombrie 2012 – mai 2013) in vederea aplicarii “Planului de actiune” in activitatile concrete desfasurate in proiect;

- Rambursarea cheltuielilor de transport si cazare pentru 3 deplasari nationale, in interesul initiativei pilot (vizite de studiu la membrii retelei, participarea la evenimente relevante etc.)

- Invitatie pentru 2 membri ai echipei de proiect la unul dintre cele 4 evenimente (cate 2 zile, 40 de participanti fiecare, in octombrie – noiembrie 2012), organizate pentru promovarea nationala a celor 16 initiative-pilot;

- Un pachet de materiale personalizate de promovare, cuprinzand: un material video, un reportaj fotografic, un articol de prezentare dedicat initiativei-pilot in Catalogul “Societal2013” (o culegere de bune practici).
 

Criterii de calificare:
1. ONG-ul este “Partener Societal” (membru in Reteaua Societal);

2. Proiectul in cadrul caruia se va implementa initiativa-pilot este finantat de ANPCDEFP (prin programele Grundtvig sau Tineret in Actiune);

3. Proiectul are activitati planificate in intervalul octombrie 2012 – mai 2013.
 

Criterii de selectie
:
4. calitatea formularului de candidatura;

5. distributia regionala echilibrata (ideal, vor fi selectate cate 2 proiecte din fiecare Regiune de Dezvoltare).

Principiul nediscriminarii reprezinta un pilon important pentru proiectul Societal. Ca urmare, selectarea celor 16 initiative-pilot se va realiza strict pe baza criteriilor mentionate anterior, indiferent de rasa, religia, apartenenta etnica, sexul, varsta, orientarea sexuala, dizabilitatile sau statutul social al membrilor echipei de proiect, partenerilor, beneficiarilor si oricarui alt stakeholder al proiectului

Mai multe detalii pot fi gasite la adresa: http://www.societal.ro