În lunile septembrie - noiembrie 2022, Asociația Bloc Zero organizează proiectul luna.doc#9: Viitorul_în_construcție_ care își propune să pună în discuție felurile în care ne imaginăm viitorul, de la impactul noilor tehnologii asupra progresului social și economic la soluții posibile pentru construirea unor societăți mai incluzive și mai sustenabile. Proiectul are în centrul său un festival de film documentar itinerat adresat elevilor de liceu și profesorilor lor, dar și o cercetare despre atitudinile adolescenților din România față de viitor.

În contextul acestui proiect, Asociația Bloc Zero invită adolescenții cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani să scrie despre felul în care își imaginează că va arăta viitorul lor și al societății în care trăim. Contribuțiile înscrise vor fi citite de Ana Maria Sandu, jurnalistă, scriitoare și co-inițiatoare a proiectul „Incubatorul de lectură”, care se adresează copiilor și adolescenților și implică ateliere de scris și de citit deopotrivă. Un număr de 10 dintre aceste texte vor fi selectate și publicate online pe site-ul dedicat proiectului.

Autorii textelor selecționate vor participa, de asemenea, la o întâlnire online cu Ana Maria Sandu și Ramona Ferencz-Flatz, coordonatoarea proiectului.
Scopul acestui apel la contribuții este acela de a crea o conversație despre viitor care pune în prim plan viziunile despre viitor ale reprezentanților tinerei generații.

Propunerile de texte pot fi redactate în orice manieră stilistică: text autobiografic, eseu, scrisoare către un eu viitor etc., singura limitare fiind ca acestea să nu depășească 6000 de semne (cu tot cu spații).

În redactarea textelor, participanții vor avea în vedere felul în care se raportează la locul în care trăiesc și/sau învață, felul în care își imaginează că va arată acest loc peste ani, dar și scenariul pe care îl au în minte despre ei atunci când vor ajunge la vârsta maturității.

Sugestii de teme la care pot răspunde textele propuse:
  • Cum ți-ai dori să arate societatea viitorului? Și cum o să ne găsim locul?
  • Cum pot contribui noile tehnologii la accelerarea progresului social și economic?
  • Care sunt posibilele soluții pentru problemele de mediu cu care ne confruntăm?
  • Cum va arăta piața muncii în următoarele decenii?
  • Cum putem construi societăți mai incluzive și mai sustenabile?
  • Termenul limită pentru înscrierea textelor este data de 30 septembrie 2022. Participanții sunt rugați să trimită propunerile de texte pe adresa ramona@bloczero.ro, împreună cu o scurtă descriere a lor (nume, vârsta, orașul în care locuiesc, liceul la care studiază, interesele lor din timpul liber).

    Despre proiectul luna.doc#9: Viitorul_în_construcție_

    Ajuns la cea de-a noua ediție, festivalul de film documentar luna.doc se adresează elevilor de liceu și profesorilor lor și a fost gândit ca un spațiu de dezbatere și de învățare prin mijloace alternative despre lumea în care trăim. Tema ediției din 2022 este viitorul și felurile în care ne construim scenarii de viitor privitoare la evoluția noastră personală, dar și privitoare la societatea în care trăim. Proiecțiile din cadrul festivalului vor avea loc în școli, pe perioada lunilor octombrie și noiembrie, fiind însoțite de dezbateri și discuții cu invitați speciali.
    Calendarul festivalului va fi anunțat la sfârșitul lunii septembrie, anunțul urmând să fie însoțit de un apel la înscrieri public adresat profesorilor interesați să participe la proiecții alături de elevii lor. Participarea la festival va fi posibilă în baza unei înscrieri prealabile.

    Proiectul include, de asemenea, o micro-cercetare pe tema atitudinilor despre viitor ale adolescenților din România realizată de cercetătorii Monica Stroe și Sebastian Țoc, ale cărei rezultate vor fi publicate la începutul lunii octombrie. Chestionarul aferent acestei cercetări este destinat exclusiv adolescenților cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani și poate fi accesat online la https://survey.academos.ro/index.php/959426?lang=ro. Completarea lui este anonimă, durează 15-20 de minute și poate fi făcută până pe 19 septembrie 2022.

    ***
    Organizat de: Asociația Bloc Zero

    Co-finanțat de: Administrația Fondului Cultural Național

    Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

    Parteneri media: The Institute, Radio România Cultural, filme cărți, movienews