Asociația Politeia anunță începerea unui proiect prin care elevi de la școlile din comuna Ciorogârla (Ilfov) și de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” (București) vor realiza 4 piese de teatru forum în urma unor ateliere interactive, prin care să contribuie la combaterea fenomenului de bullyingului în școli.
Lansarea proiectului va avea loc luni, 22 noiembrie 2021, de la orele 11:00 și va putea fi urmărită live online, pe pagina de Facebook a Asociației Politeia.
 
Proiectul constă în formarea a 4 grupe de elevi - una la Școala Gimnazială nr. 2 din Dârvari (com. Ciorogârla, jud. Ilfov), una la Liceul Tehnologic „Pamfil Șeicaru” din Ciorogârla și două la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București (una la gimnaziu și una la liceu). Elevii vor participa la o serie de ateliere de teatru forum susținute de actrița Mădălina Brândușe și actorul Andrei Șerban, care au mai testat și în alte proiecte metoda teatrului forum pentru combaterea bullying-ului.
 
Accentul va fi pus pe dimensiunea etnică și pe cea de gen și se va lucra în oglindă, cu copiii defavorizați de la Dârvari și de la liceul din Ciorogârla, precum și cu elevi cu o situație mai bună, de la Colegiul Lazăr. Proiectul își propune să evidențieze astfel faptul că discriminarea în baza etniei sau a genului e prezentă atât în medii defavorizate, cât și în cele privilegiate.
 
Cele 4 piese de teatru, filmate și montate, se vor transforma în 4 filmulețe interactive ce dau posibilitatea spectatorului să intervină în desfășurarea acțiunii. Acestea vor fi apoi difuzate în 8 școli din Ilfov, din rural și urban mic – cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Ilfov – unde vor fi organizate discuții pentru creșterea gradului de conștientizare privind problema bullying-ului, dar și a capacității de a identifica, semnaliza și de a combate comportamente discriminatorii, abuzive și denigratoare.
 
Bullying-ul este o problemă sistemică. Studiile arată că unul din 4 copii a fost umilit în mod repetat în fața colegilor. „Chiar dacă un prim pas făcut printr-o lege care interzice bullying-ul în școală, credem că această abordare, care are în centru pedepsirea vinovatului, nu este suficientă. Am demarat acest proiect deoarece ne preocupă să mergem la cauza fenomenului, pentru a-l putea combate cu adevărat eficient. De aceea am ales această metodă nonformală - teatrul forum, care permite un mai mare grad de empatie și implicare și poate contribui la ı̂nțelegerea motivelor care construiesc comportamentele abuzive, felul în care ele pot fi prevenite și combătute.”, a declarat Elena Trifan, sociolog și manager al proiectului.
 
După finalizarea atelierelor și a pieselor de teatru, echipa va realiza și un toolkit despre cum poate fi folosită metoda teatrului forum pentru combaterea bullying-ului. Aceste manuale vor fi distribuite ulterior în școli, în format print și digital, fiind disponibile oricui vrea să aplice această metodă.
 
Proiectul este derulat de Asociația Politeia în parteneriat cu Școala Generală nr. 1 Ciorogârla, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, Liceul Tehnologic „Pamfil Șeicaru” Ciorogârla, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este de a contribui la combaterea fenomenului de bullying în școli.

***
Despre Programul Active Citizens Fund România
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia).
 
Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. 

Despre Politeia
Politeia este un ONG înființat în octombrie 2014 cu scopul de a contribui la îmbunătățirea educației în România. Politeia reprezintă o încercare de a înțelege problemele educației din România și de a oferi un sprijin celor care doresc să descopere și să se dezvolte independent.