Fundația FAN Courier și Platforma Fă Bine! se alătură proiectului Friends Beyond Borders. Ele contribuie astfel la scrierea unei povești frumoase de prietenie ce va cuprinde toată țara între copiii tipici și cei cu dizabilități - cursa cadourilor misterioase. Asociația CONIL, inițiatoarea proiectului, are acum alături doi puternici aliați în misiunea de a face cât mai cunoscută cauza copiilor atipici și mai ales a nevoii lor de prietenie, acceptare și respect.
 
Proiectul Friends Beyond Borders a fost pus la cale de o tânără studentă de numai 20 de ani crescută în spiritul CONIL, ce a integrat valori precum prietenia, acceptarea și toleranța. Acestea sunt valorile pe care Sara Ismail, studentă în anul II la Hanze University, Groningen, Olanda le promovează alături de o echipă de alți cinci voluntari internaționali. Sara a aplicat cu entuziasm la un concurs international de proiecte lansat de The Starling Collective, susținut de mișcarea Giving Tuesday, USA. Proiectul său a fost unul dintre cele 50 castigatoare dintre miile de initiative depuse de persoane din 29 țări.
 
“Suntem bucuroși că Fundația FAN Courier și platforma Fă Bine! s-au alăturat eforturilor noastre de a face cunoscută cauza copiilor cu dizabilități și de a-i susține pe aceștia. Împreună ne propunem să conectăm mai mult de 500 de copii, pentru ca societatea în care trăim să fie una mai incluzivă și mai prietenoasă.” declară Adela Hanafi, președinte Asociația CONIL 
 
Proiectul Friends Beyond Borders reprezintă de fapt o călătorie fascinantă a unor cadouri misterioase expediate între copiii tipici și cei cu dizabilități în încercarea de a crea o punte de legătură și prietenie între ei. 

“Platforma Fă Bine! își propune să unească lumi pentru ca împreună să construim o societate mai bună. Credem în acele atribute profund umane prezente in fiecare dintre noi care ne susțin în a sparge orice bariere de comunicare, colaborare, de a trăi frumos împreună. Iar Friends Beyond Borders se potrivește perfect misiunii noastre. Specific în acest proiect l-am înscris și pe baietelul meu de 5 ani, Teodor – Alexandru. Fiindca îmi doresc pentru el să cunoască cât mai mult lumea cu deschiderea, curiozitatea și iubirea pe care copilăria i le oferă, pentru ca mai târziu să poată lua decizii înțelepte bazate pe propria experiență.” - declară Maria Duduman, fondatoarea platformei Fă Bine!
 
Cadourile misterioase conțin un obiect ce îl reprezintă pe expeditor, o scrisoare sau un desen precum și o fotografie a copilului. Legătura dintre copiii/ tinerii tipici și cei cu dizabilități  va fi realizată  de cei șase voluntari internaționali care și-au asumat implementarea acestui proiect la nivelul României și Bulgariei. Înscrierea în proiect se face prin completarea formularului de înscriere. Un sprijin extraordinar în implementarea proiectul vine de la Fundația FAN Curier, neobosiți în cursa binelui.

“Credem cu tărie în egalitate de șanse oferite tuturor și în faptul că, având resursele necesare, orice inițiativă de a face lumea un loc mai bun merită atenție. Iar Friends Beyond Borders creează sinergiile necesare pentru ca egalitatea de sanșe să devină mai reală pentru cei mai vulnerabili dintre noi – copiii cu dizabilități. De aceea suntem bucuroși să fim parte a poveștilor de viață transmise de la copil la copil.“ - a spus Magda Popescu, Director Executiv in cadrul Fundației FAN Courier. 
 
Ne dorim ca poveștile de prietenie dintre copiii, tinerii și adulții cu dizabilități și cei tipici să înconjoare lumea și să fie un exemplu care să îi ajute și pe cei mai sceptici în a descoperi minunea ce stă în spatele fiecărui om, indiferent de abilitatea sau dizabilitatea sa. 
 
Parteneri media: AGERPRES
 
***
Fă Bine
! este platforma de sprijin și colaborare care aduce împreună peste 100 de ONG-uri (din domeniul medical, social, educațional, s.a), voluntari, companii și donatori individuali. Construim un ecosistem social care ia în considerare nevoile tuturor și în care se pun laolaltă resurse pentru obținerea de rezultate valoroase pentru toți participanții - și pentru societate în sens larg.