- 10.000 de elevi cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani, din 14 localități, vor participa la activități care susțin creșterea gradului de implicare și apartenență la viața comunitară.
- Voluntarii Bimbo România vor ghida tinerii pentru a-și dezvolta potențialul profesional și antreprenorial în acord cu principii de sustenabilitate și economie verde.
Junior Achievement România lansează, în parteneriat cu Bimbo România, proiectul „Viitorul crește în comunitate”, pentru accentuarea gradului de implicare și apartenență a tinerilor la viața comunitară prin explorarea oportunităților antreprenoriale și profesionale și a modului în care acestea pot evolua.
Având la bază conceptul comunitate educată – comunitate dezvoltată, proiectul include activități de educație formală la clasă, facilitate de profesori pe baza conținuturilor internaționale Junior Achievement, și activități extracurriculare, facilitate de voluntarii Bimbo România, și oferă astfel oportunități care să contribuie la evoluția conexiunilor comunitare.
„Pentru Grupo Bimbo, liderul pieței de panificație la nivel mondial, oamenii sunt în centrul a tot ce înseamnă dezvoltarea afacerii, de peste 78 de ani. Înainte de a fi o companie solidă, prezentă în 34 de țări, organizația noastră a pornit ca un business de familie. Și păstrează, în fiecare țară, o valoare fundamentală în centrul a ceea ce construiește: încrederea în potențialul oamenilor care țin unii la ceilalți și muncesc cu pasiune pentru visul comun de a hrăni o lume mai bună.
Pe măsură ce creștem în România, prin branduri statornice cum sunt cele din portofoliul Vel Pitar și nu numai, prioritatea noastră merge proporțional spre a oferi înapoi comunităților unde lucrăm, zi de zi. Și este o onoare să avem șansa de a susține educația tinerilor alături de echipa Junior Achievement.” – Ioana Cristea, coordonator al proiectelor de CSR Grupo Bimbo în România.
Pe parcursul acestui an, proiectul se va derula în 14 localități, unde 10.000 de elevi, cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani, vor beneficia de acces gratuit la resurse de învățare practice și interactive, care îi vor ajuta să înțeleagă avantajele educației pe termen lung, să își definească în mod realist abilitățile și valorile personale și să exerseze planificarea și asumarea deciziilor în raport cu viitorul profesional. Cele 14 localități vizate sunt: Brăila, Brașov, București, Buzău, Cluj-Napoca, Craiova, Giurgiu, Iași, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Târgoviște, Târgu Jiu, Tecuci și Timișoara.
Experiența applied learning le va fi completată elevilor prin participarea la incubatorul JA BizzFactory™ sau la sesiuni de lucru în formatul JA Innovation Day™, în cadrul cărora vor lucra în echipă, alături de voluntarii Bimbo România, într-o manieră care să le dezvolte potențialul antreprenorial și să îi ajute să adopte principii de sustenabilitate și economie verde.
De asemenea, tinerii vor participa la activități Job Shadow, prin care vor explora oportunități și rute profesionale pe care le pot accesa în comunitățile lor, se vor inspira din exemplele personale ale profesioniștilor implicați și vor descoperi modul în care tehnologia influențează job-urile viitorului.
Până la finalul anului, în cadrul proiectului va fi dezvoltată și o componentă de susținere a pregătirii profesionale în domeniul industriei alimentare, adresată liceelor de profil din cele 14 localități, care va include formarea competențelor de inițiere și consolidare a proiectelor și parteneriatelor comunitare, dar și sprijin financiar pentru modernizarea laboratoarelor de practică și a echipamentelor didactice.
Proiectul „Viitorul crește în comunitate” se înscrie în strategia Junior Achievement de pregătire a tinerilor pentru a reuși pe piața muncii, prin învățare aplicată și expunerea la modele profesionale din comunitățile lor.
Despre Junior Achievement (JA) România
Junior Achievement (JA) România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară, de orientare profesională și dezvoltare personală, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În România, programele JA de tip applied learning sunt urmate anual de peste 267.000 de elevi și studenți din 1.957 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. În 2023, organizația a urcat pentru a cincea oară în Top 10 ONG-uri din lume și a primit a doua nominalizare la Premiul Nobel pentru Pace. Mai multe detalii sunt disponibile pe https://www.jaromania.org
Despre BIMBO România
Grupo Bimbo este liderul panificației la nivel global, prezent în 34 de țări din America de Nord, America de Sud, Europa, Africa și Asia. Adunând aproape 150,00 de angajați în 234 de brutării, grupul consolidează în portofoliu peste 100 de branduri în categoriile de păine, gustări dulci și sărate.