O sută de copii din trei centre de servicii sociale din județul Iași sunt beneficiarii celui de-al doilea modul al proiectului #PREƧENT.
Dezvoltat de Asociația Industrii Creative și Kaufland România, proiectul educațional #PREƧENT promovează egalitatea de șanse și asigură accesul la educaţie alternativă și nonformală copiilor din medii defavorizate. Prin parteneriatul cu DGASPC Iași, proiectul se extinde în trei centre: Centrul de Servicii Sociale Bucium, Centrul de Servicii Sociale C.A.Rosetti și Centrul de Servicii Sociale Bogdana (sat Bogdănești, comuna Horlești).
După succesul primului modul, încheiat în luna aprilie 2021, inițiativa continuă printr-o serie de sesiuni concentrate în jurul ideii de viață sănătoasă. Astfel, începând cu luna mai și timp de 12 săptămâni, cei 100 de copii participă la ateliere de gătit și principii de alimentație sănătoasă, activități sportive de echipă, cursuri de prim-ajutor, dans și jocuri educaționale interactive. Cursurile sunt susținute de profesioniști ai domeniilor vizate și în parteneriat cu instituții specializate.
La cele trei ședințe desfășurate deja, copiii au învățat cum să acorde primul ajutor, fiind instruiți de către echipajul Serviciului Voluntar de Ambulanță. De asemenea, au avut loc cursuri de sport artistic susținute de Anca Macovei, instructor coregraf, iar participanții au asimilat prin joc și dans principii ale dezvoltării armonioase.
#PREƧENT este inițiativa Asociației Industrii Creative, unul dintre principalii actori ai scenei culturale ieșene și nu numai, având în portofoliu festivalurile Rocanotherworld și Classix, rezidențe artistice și acțiuni sociale majore de ajutorare a comunităților defavorizate. Modulul pilot, centrat pe tema comunicării, a facilitat întâlnirea între 64 de copii din Centru de Servicii Sociale Bucium și scriitori, jurnaliști și manageri culturali.
”#PREƧENT crește și ajunge în această perioadă la trei centre de rezidență din județul Iași. Ne bucurăm tare mult că modulul pilot demarat la începutul acestui an are o continuitate atât de frumoasă. Ne-am adaptat atât noi, cât și cei de la centre, la contextul pandemic, și am creat un proiect de educație alternativă, axat pe nevoile copiilor. Dacă la început totul s-a desfășurat online, iar atenția a fost pe comunicare, acum le oferim activități fizice, afară, pentru o dezvoltare armonioasă.
Feedback-ul copiilor a stat la baza conturării acestui modul de viață sănătoasă, l-am gândit împreună cu ei.”, a declarat Patricia Butucel, președintele Asociației Industrii Creative.
Mai multe detalii despre proiect se află pe site-ul www.asociatiaindustriicreative.com, iar informații și fotografii vor fi publicate progresiv și pe pagina de Facebook a asociației.