Ești implicat. Îți cunoști comunitatea. Faci parte dintr-o organizație neguvernamentală, instituție publică sau altă structură care lucrează cu tineri?Sau poate ești chiar un tânăr care simte că este nevoie de o schimbare la tine în comunitate? Iar solidaritatea nu este doar un cuvânt din dicționar care se aplică altora.
 
Dacă ai poftă de schimbare și de implicare în comunitate prin proiecte care sprijină solidaritatea îți recomandăm să încerci Corpul European de Solidaritateun program european de finanțare a proiectelor care implică tineri în activități de solidaritate. Oferă finanțare facilă și orientată pe rezultate, la fel ca Erasmus+ (din care, de altfel, se și trage).
 
Pentru asta ai la dispoziție mai multe evenimente și cursuri special pregătite pentru tine în această vară. Pentru cei care vin din afara, se asigură casă și masă. Înscrie-te și vezi dacă acest program european este pentru tine sau organizația ta. Dacă nu, nu este nicio supărare. Dacă da însă... poate fi următorul pas făcut pentru a te implica în proiecte cu sens pentru tine și comunitatea ta. 
 
Așadar, dacă reprezinți o organizație sau instituție care lucrează cu tineri...
 
crESC este primul pas. Te invităm la  un eveniment scurt și la obiect (1.5 zile în 4 și 5 iulie) pentru organizațiile care vor să înțeleagă mai bine cum pot să folosească finanțarea primită prin Corpul European de Solidaritate pentru proiecte de voluntariat și/sau de experiență profesională și cum poți obține o așa numită “certificare” (un proces destul de simplu, de altfel). Mai multe detalii despre crESC – Certificare și intRoducere în Corpul European de Solidaritate și înscriere până în data de 23 iunie găsești AICI...
 
Dacă ți-a plăcut și obții un certificat, te invităm să faci și al doilea pas cu noi. De data asta vei avea parte de ACCES - Atelier apliCat pentru Corpul European de Solidaritate la finanțare într-un curs de două zile (30 - 31 august) în care intrăm în detalii legate de cum să scrii un proiect prin care organizația și comunitatea ta să beneficieze de voluntari, interni sau chiar persoane pe care le poate angaja din toată Europa, alături de care să implementați proiecte care sprijină solidaritatea. 
 
Pasul trei te așteptăm la următorele termene limită (primul este la 1 octombrie) cu o propunere de proiect. Detalii AICI...
 
Dacă ești tânăr, chiar dacă nu ai o organizație, nu e bai. Te poți implica în proiecte de solidaritate alături de alți patru colegi prin intermediul unui grup informal de tineri. Avem și pentru TINEri ACCES  - Atelier apliCat pentru Corpul European de Solidaritate unde vei învăța să scrii proiecte care pot pune viziunea ta în practică. Și nu o dată, ba chiar de două ori. Prima ocazie o ai la Constanța între 19 și 21 iulie (detalii și înscrierea online până pe 18 iunie AICIiar cea de a doua la București între 30 august și 1 septembrie. Detalii și încriere online până pe 25 iulie AICI...
 
Photo by Ryoji Iwata on Unsplash