The Art of Waste, festivalul de eco teatru pentru adolescenţi organizat de Asociaţia Alucro, invită elevii de la clasele IX-XII să devină voci ale unor probleme de mediu (schimbări climatice, reciclare, risipă de hrană, poluare etc), prin intermediul teatrului. Pentru a se înscrie în competiţia festivalului, elevii trebuie să identifice o problemă de mediu, să scrie scenariul unei piese de teatru al cărui subiect să aibă legătură cu problema identificată şi să se pregătească pentru o reprezentaţie care va avea loc în faţa unui juriu. 

• Asociaţia Alucro invită elevii de liceu să vorbească despre o problemă de mediu prin intermediul unei piese de teatru scrisă şi pusă în scenă de ei • Provocarea este lansată în cadrul festivalului de eco teatru pentru adolescenţi, numit The Art of Waste, organizat cu scopul de a-i determina pe elevi să fie mai activi în ceea ce priveşte protecţia mediului • Scenariile pieselor de teatru pot fi încrise în competiţie până la data de 6 octombrie, urmând a fi jurizate şi alese cele mai bune propuneri care vor urca pe scenă în data de 3 noiembrie 2019. 
 
Înscrierea în competiţie se poate face până la data de 6 octombrie 2019, prin completarea unui formular electronic care să însoţească scenariul pregătit, alături de o înregistrare video de maximum cinci minute cu reprezentaţia piesei de teatru. La finalul perioadei de înscriere, un juriu format din actori şi specialişti în arta teatrală va evalua toate scenariile trimise şi va alege maximum 10 piese de teatru care vor avea câte o reprezentaţie în faţa membrilor juriului şi a publicului intersat să ia parte la festivalul din data de 3 noiembrie 2019. Din juriu fac parte: Monica Davidescu, Tania Popa, Andreas Petrescu şi Julieta Georoiu.  
 

„Poziţia noastră de partener al festivalului de eco teatru ne onorează şi confirmă încă o dată faptul că suntem constienţi de responsabilitatea noastră şi acţionăm într-un mod sustenabil. Avem ocazia să fim aproape de tineri care sunt receptivi la iniaţivele noastre şi noi, la rândul nostru, le susţinem pe cele propuse de ei, aşadar facem echipa. Noi, la Penny Market, credem cu tărie în educaţie, în toate formele sale, în adolescenţi şi creativitatea acestora, aşadar suntem tare nerabdători să ne bucurăm de această experienţă împreună.”
declară Irina Butnaru, Corporate Communications Manager, PENNY Market.

Calendarul festivalului:
• Termen limită înscriere scenarii: 6 octombrie 2019;
• Evaluarea scenariilor trimise şi alegerea finaliştilor: 7- 10 octombrie 2019;
• Anunţarea pieselor selectate pentru festival: 11 octombrie 2019;
• Perioadă desfăşurare festival (sustinerea reprezentaţiilor): 3 noiembrie 2019
Premii: 
• Premiul juriului pentru cea mai bună piesă – 2000 lei. Piesa câştigătoare va fi pusa în scenă în cadrul unei gale de premiere organizată de Asociaţia Alucro;
• Premiile pentru cea mai bună actriţă & cel mai bun actor în rol principal – 600 de lei şi un curs de actorie de 4 luni;
• Premiile pentru cea mai bună actriţă  & cel mai bun actor în rol în rol secundar – 500 lei şi produse în valoare de 125 euro;
• Premiul pentru cel mai bun scenariu & Premiul pentru cea mai bună regie – un voucher de servicii turistice în valoare de 500 lei oferit;
• Premiul pentru scenografie şi costume – 500 lei; 
• Premiul publicului – pe baza voturilor publicului din sală– 500 lei.

l Regulament l    

Festivalul de eco teatru pentru adolescenţi, The Art of Waste, este organizat la iniţiativa Asociaţiei Alucro, organizaţie care deţine licenţa pentru derularea programului Every Can Counts dedicat colectării selective a dozelor din aluminiu. Festivalul se desfăşoară în parteneriat cu Penny România, GreenPoint Management, Can Pack Recycling, B-Tour, Victory of Art, Centrul European Cultural şi de tineret pentru UNESCO Nicolae Bălcescu, Colegiul Naţional de Arte Dinu Lipatti. 
 

„Este important ca adolescenţii din ziua de astazi să fie racordaţi la problemele de mediu stringente cu care planeta se confrunta. GreenPoint Management s-a alăturat cu mare drag festivalului The Art of Waste, fiind o ocazie rară de a viziona piese de teatru cu temă ecologică, în care joacă tineri responsabili, adevarate voci ale noii generaţii.”
Declară Adela Lazar, Director General GreenPoint Management

Declaraţii de presă membri juriu: 
 

„Fiecare festival pentru copii este o mare oportunitate pentru mine de a descoperi noi talente,  în teatru sau în muzică.  E o bucurie să asişti la strălucirea talentului brut la debut, iar eu mă reîntorc cu fiecare tânăr în adolescenţa mea şi la debut. Festivalurile mă ajută să nu îmi uit rădăcinile şi pofta cu care am pornit să îmi urmez visul.”
declară Monica Davidescu
 

„Îmi plac competiţiile în  care sunt implicaţi tinerii care în timpul liber fac teatru şi nu alte activităţi de multe ori nocive pentru ei. Din acest motiv, am ales să fac parte din juriul festivalului pentru că îmi place să-i susţin, să-i văd cum evoluează pe scenă şi să mă bucur alături de ei.”
declară Tania Popa

„M-am implicat în acest proiect pentru că sunt puţini oameni care scriu. Şi sunt şi mai puţini oameni care scriu bine. Atâta timp cât nişte copii îşi doresc să facă asta, ştiu că e un moment perfect pentru ei şi vreau să fiu şi eu martorul lucrurilor pe care le pot face. Nu vin să evaluez. Vin doar să îmi spun părerea şi să mă bucur.”
declară Andreas Petrescu
 

„Iubesc viaţa. Iubesc oamenii. Iubesc teatrul. Mă implic în tot ce înseamnă dezvoltarea şi educaţia tinerilor pentru că formarea lor într-un mod frumos şi bun înseamnă speranţa umanităţii. Mă bucur când pot ca, prin teatru, să formez oameni frumoşi, să transmit un mesaj, să particip cumva la o lume mai bună.  Ecologia este una din temele care mă preocupă. Mă preocupă pentru viaţa mea, dar mai ales pentru viaţa copiilor mei şi, implicit, viaţa celor care vor urma.”
declară  Julieta Georoiu