Asociația Monomyths, în parteneriat cu Asociația Young Initiative și cu sprijinul Future Station lansează Toolkit-ul “Truth2040: Are you ready for the future?”, un ghid interactiv stil comic-book cu misiuni și studii de caz adaptate pentru lucrul cu tinerii din zona de foresight și “viitorul adevărului” (în engleză “future of truth”).
Toolkit-ul Future of Truth 2040 explorează relația fiecărui individ cu viitorul. Cu toate acestea, metodologia și informațiile prezentate pot fi adaptate pentru a explora orice temă sau subiect de interes. Scopul este de a oferi un instrument util pentru navigarea prin incertitudinile viitorului și pentru a-i face atât pe tineri, cât și pe lucrătorii de tineret, profesori și formatori să se simtă pregătiți pentru orice aduce acesta. Toolkit-ul complet poate fi accesat în limba română aici sau în limba engleză aici.
Ghidul este structurat în jurul unui model cunoscut sub numele de “Cele cinci dimensiuni ale Conștiinței Viitorului” elaborat de Fanny Lalot, Sanna Ahvenharju & Matti Minkkinen din cadrul departamentului „Finland Futures Research Centre” al Universității din Turku, Finlanda. Cele 5 dimensiuni care alcătuiesc modelul propus sunt adaptate astfel:
1. Time travelers - Cum te vezi în viitor?
2. Future Architects - Cum îți poți influența propriul viitor?
3. Possibility Explorers - Ce posibilități poate aduce viitorul?
4. System Detectives - Cum sunt conectate lucrurile și cum se influențează reciproc?
5. Empathy Superheroes - Cum poți contribui la un viitor mai bun pentru toți?
“Este esențial să creăm cât mai multe contexte în care vorbim despre viitor, în special cu tinerii. Adesea mă gândesc cum ar fi dacă în școli am preda nu doar istoria, ci și studiul viitorului. Dacă am discuta nu doar despre biologie, ci și biotehnologie. Ar fi un cadru în care trecutul, prezentul și viitorul sunt integrate într-o viziune holistică, pregătindu-ne să abordăm provocările de mâine cu cunoștințele de azi. Tinerii sunt viitorul nostru, iar ei trebuie echipați nu doar cu cunoștințe, ci și cu gândirea necesară pentru a naviga și modela viitorul într-un mod conștient și responsabil.” Diana Stafie, fondator Future Station și specialist în explorarea viitorului și autor al Toolkit-ului.
Acest material vine în completarea raportului de Foresight lansat în primăvara acestui an de Asociația Monomyths și Young Initiative și elaborat în parteneriat cu Future Station în cadrul proiectului ,,Narațiuni post-pandemice 2040 – Artefacte din viitorul adevărului” care ilustrează tendințe și posibile scenarii despre noțiunea adevărului în anii care urmează. Foresight este o disciplină dedicată anticipării, explorării și planificării viitorului, utilizând o varietate de metode cu ajutorul cărora se pot identifica posibile direcții de evoluție și scenarii de viitor și se pot formulă strategii adecvate în fața incertitudinilor viitoare.
Proiectul Post-Pandemic Narratives 2040 – Artifacts from the Future of Truth este derulat de Asociația Monomyths în parteneriat cu Asociația Young Initiative cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este acela de a consolida rolul ONG-urilor în implementarea de acțiuni relevante de identificare și combatere a conținutului dăunător, dezinformării și discriminării, sprijinind informarea corecta și poziționarea activă în apărarea drepturilor omului.
***
Asociația Monomyths, o organizație de tineret activă în București, creează în cooperare cu experți și mentori internaționali contexte și spații interactive de învățare dedicate tinerilor, adolescenților și lucrătorilor de tineret din România, state membre ale Uniunii Europene, țări din regiunea MEDA și Caucaz, America de Sud și Africa.
Asociația Young Initiative sprijină dezvoltarea prin educație a tinerilor și comunităților din România din 2009. Organizația are 3 piloni de activitate: Incluziune Socială, Împuternicirea Tinerilor (Youth Empowerment), Dezvoltarea ONG-urilor. Asociația sprijină în mod activ copii instituționalizați, tineri și ONG-uri din România și din Europa, iar numitorul comun este credința puternică în forța educației de a transforma comunități. Viziunea Asociației este că o societate educată este o societate puternică și liberă. Credem în puterea educației de a schimba oameni și comunități, de a crea oportunități și de a sprijini copiii și tinerii pentru a se dezvolta la adevăratul lor potențial. Asociația este membră a YMCA, care sprijină dezvoltarea a peste 58 milioane de tineri și 12.000 comunități în peste 120 țări din lume.
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.