YouthSpeak Forum 21, ediția națională, este un eveniment organizat de AIESEC România. Aceasta editie va fi a 7-a la număr și se va desfășura exclusiv online pe data de 22 aprilie 2021, între orele 12:00 – 18:30, pe Zoom.
 
Destinat tinerilor, evenimentul  își propune să atragă atenția asupra Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale ONU, concentrându-se pe rezolvarea problemelor din țara noastră. Această ediție are ca scop determinarea tinerilor să acționeze acum, prin pași concreți, pentru atingerea Agendei 2030 propusă de ONU și impactarea pozitivă a viitorului.
 
Temele ediției și structură
Cele 3 Obiective de Dezvoltare Durabilă alese ca teme principale pentru această ediție sunt:  ODDul #1 Fără Sărăcie, ODDul #3 Sănătate și Stare de Bine și ODDul #13 Acțiune Climatică.
 
Tinerii vor avea ocazia de a fi inspirați prin discursuri ținute de speakeri cu renume în România și de a participa la workshop-uri livrate de companiile partenere evenimentului, ce au scop dezvoltarea abilităților de care tinerii au nevoie pentru a contribui la ODDuri. Deasemenea,speakerii și reprezentanții companiilor vor fi invitați să ia parte la un Panel Discussion, pentru a pune laolaltă perspective diferite asupra ODD-urilor și rolurilor pe care le joacă societatea la atingerea acestora: tineri, companii, instituții publice. Participanții vor putea să adreseze direct întrebări acestora și să îi provoace la discuții relevante contextului actual.
 
Tinerii se pot înscrie aici pentru a-și rezerva locul la eveniment, desfășurat pe Zoom și distribuit live pe pagina oficială de Facebook a AIESEC România.

***
Despre AIESEC
AIESEC este cea mai mare organizație din lume condusă de tineri, prezentă în peste 110 țări și teritorii, 2500 de universități, cu peste 5000 de parteneri. Scopul organizației este de a dezvolta abilitățile de lideri ale tinerilor prin facilitatea de experiențe internaționale, atât de voluntariat, cât și profesionale. AIESEC este prezentă în România din 1990, azi fiind active în 13 orașe, respectiv 14 filiale locale.