Volumul tot mai mare de deseuri generate a dus, in ultimii ani, la cresterea cu cel putin o treime a numarului operatorilor economici care se ocupa de colectarea si recuperarea materialelor reciclabile. Trendul ascendent pe care se inscrie dezvoltarea industriei deseurilor va duce la crearea de noi locuri de munca, iar aparitia unor intreprinderi sociale care sa preia responsabilitatile legate de colectarea si reciclarea deseurilor va facilita dezvoltarea sustenabila a comunitatilor. Acestea sunt principalele concluzii ale raportului de cercetare Reciclarea deseurilor, o piata emergenta, lansat astazi, 28 septembrie 2011, in cadrul proiectului Economia sociala, o solutie pentru mediul inconjurator.

Raportul contribuie la abordarea integrata a conceptului de dezvoltare durabila din perspectiva antreprenoriatului social in domeniul protectiei mediului si evidentiaza oportunitatile de afaceri existente pe piata managementului deseurilor din România. Cercetarea analizeaza, de asemenea, modul in care economia sociala s-a dezvoltat in diverse state europene, inclusiv in România, precum si impactul pe care acest sector il are in PIB, cât si asupra persoanelor apartinând grupurilor vulnerabile si care au fost reintegrate pe piata muncii.

Una dintre cele mai importante concluzii ale studiului Reciclarea deseurilor, o piata emergenta arata ca in ultimii ani, industria deseurilor din România a inregistrat un trend ascendent, iar numarul firmelor nou infiintate care si-au declarat ca obiect principal de activitate colectarea si recuperarea materialelor reciclabile a crescut cu cel putin o treime fata de anii precedenti, o parte dintre operatorii de deseuri estimând ca in urmatorii cinci ani, companiile lor vor gestiona cantitati tot mai mari de deseuri. Reprezentantii firmelor incluse in raportul de cercetare sunt optimisti in ceea ce priveste dezvoltarea industriei de profil si considera ca numarul salariatilor va creste semnificativ in umatorii ani. Tinând cont si de trendul ascendent al activitatilor de colectare a deseurilor nepericuloase, putem considera ca in urmatorii ani numarul salariatilor din aceasta industrie va creste semnificativ, iar piata muncii in acest sector va fi in continua dezvoltare.

O alta directie pe care s-a axat raportul de cercetare arata ca, spre deosebire de restul statelor europene, in România, intreprinderile sociale implicate in activitati de recuperare si reciclare a deseurilor sunt prea putin dezvoltate. Infiintarea acestora si dezvoltarea de structuri ale economiei sociale in domeniul colectarii si reciclarii deseurilor reprezinta o oportunitate deosebita atat pentru industria de profil, cat si pentru indeplinirea obiectivelor si conditiilor impuse de legislatia europeana de mediu. Insa principalul câstig il constituie recuperarea persoanelor aflate in pragul saraciei, integrarea lor pe piata muncii si identificarea de noi solutii viabile economic si durabile pentru asigurarea unei vieti mai bune pentru toti.
Concluziile cercetarii confirma nevoia de abordare integrata a conceptelor de reciclare, antreprenoriat si economie sociala si identifica oportunitatile de afaceri existente pe piata managementului deseurilor din România. Concluziile raportului de cercetare Reciclarea deseurilor, o piata emergenta au fost prezentate si dezbatute in cadrul unei conferinte la care au participat reprezentanti ai Asociatiei Salvati Dunarea si Delta, ai Eco-Rom Ambalaje, operatori economici si alti factori de decizie implicati in domeniul gestionarii deseurilor.

„Ni s-a spus nu de putine ori ca noi, cei de la Salvati Delta, ne preocupam doar de salvarea cormoranilor, sturionilor si a altor specii din Delta, lasând in plan secundar dimensiunea dezvoltarii comunitatilor deltaice. Proiectul de fata vine insa sa demonstreze ca noi vedem in economia sociala o mina de aur pentru Delta Dunarii. Dincolo de aspectul scolastic si teoretic, care ne arata ca dezvoltarea economiei sociale genereaza solutii inovatoare pentru problemele sociale, economice sau de mediu si satisface acele nevoi ale membrilor comunitatii, care au fost ignorate sau indeplinite inadecvat de catre sectorul public si/sau privat, in Delta Dunarii orice forma de economie industrializata a daunat si dauneaza cu spor si astazi atât mediului deltaic, precum si oamenilor din Delta, in ciuda discursurilor megalomanice si socialiste ale autoritatilor”,a declarat Liviu Mihaiu, presedintele Asociatiei Salvati Dunarea si Delta.

„Gestionarea deseurilor si economia sociala sunt doua domenii care au un scop comun, respectiv acela de a investi. Pe de o parte, este vorba despre a investi in mediu, asa cum face Eco-Rom Ambalaje de opt ani, prin preocuparea constanta fata de colectarea selectiva a deseurilor. De cealalta parte, este investitia in oameni, asa cum facem acum impreuna cu partenerii nostri de la Asociatia Salvati Dunarea si Delta. Pentru ca toate aceste activitati se fac cu oameni, iar beneficiile lor sunt destinate tot oamenilor”, a declarat Sorin Popescu, Director General SC Eco-Rom Ambalaje SA.

Raportul de cercetare a fost realizat de catre Centrul pentru politici durabile Ecopolis, organizatie specializata in analize din domeniul dezvoltarii durabile si al protectiei mediului, in cadrul proiectului Economia sociala, o solutie pentru mediul inconjurator. Proiectul, cofinantat din Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 si implementat de Asociatia Salvati Dunarea si Delta in parteneriat cu SC Eco-Rom Ambalaje SA, promoveaza includerea in activitati productive a grupurilor sociale vulnerabile sau deja excluse de pe piata muncii si contribuie la consolidarea unei noi dimensiuni, sociale, a initiativelor de protectie a mediului.

Raportul lansat astazi poate fi consultat la adresa http://www.salvatidelta.ro/RaportReciclare.pdf .


Pentru informatii suplimentare despre raportul de cercetare si despre proiect, va rugam sa o contactati pe Florentina Enache, Asociatia Salvati Dunarea si Delta, telefon 0728388919, e-mail: florentina.enache@salvatidelta.ro