Pro Vobis - Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat, alături de Federația VOLUM -  Federația organizațiilor care sprijină dezvoltarea voluntariatului în România, au inițiat o propunere privind clarificarea publică a termenului de voluntariat, adresată Guvernului României, Ministerului Sănătății și Ministerului Afacerilor Interne.
 
141 de organizații s-au alăturat demersului devenind susținători ai poziției și solicitărilor formulate. Scrisoarea deschisă vine ca răspuns la o serie de comunicări publice în mass-media legate de premierea și plata studenților voluntari implicați în îngrijirea pacienților care suferă de COVID-19. Considerăm esențiale măsurile luate pentru sprijinirea sistemului medical în această perioadă, inclusiv prin suplimentarea personalului la toate nivelurile. Cu toate acestea, este absolut necesară diferențierea între voluntarii care își desfășoară activitatea în baza Legii Voluntariatului nr. 78/2014 și cei care activează în baza Statutului Personalului Voluntar din Serviciile de Urgență, 
 
Noile măsuri anunțate de Guvern au fost adoptate prin Ordonanța de Urgență nr. 197/2020, publicată în Monitorul Oficial în 19 noiembrie 2020. Problema pe care o ridicăm este strict legată de posibilele confuzii referitoare la conceptul de voluntariat și nu de remunerarea efectivă a celor care sprijină sistemul de urgență în această perioadă de criză, pe care de altfel o susținem și noi. Munca celor care se implică în aceste luni cu dedicare și eforturi susținute trebuie remunerată, recunoscută și promovată. Însă ei nu trebuie numiți voluntari.
 
Articolele 3(a), 4(a), 4(c) din Legea 78/2014 prevăd în mod expres faptul că voluntarii nu pot fi remunerați pentru activitatea lor, în timp ce articolul 4 (e) statuează: “Activitatea de voluntariat nu substituie munca plătită. Mai mult, voluntariatul nu este echivalent cu practica profesională alocată studenților de la diverse specializări” (inclusiv Medicină).
 
Textul complet al scrisorii deschise, inclusiv cele 2 opțiuni de soluționare propuse de inițiatorii acesteia, poate fi consultat aici.

Scrisoarea a fost trimisă autorităților în data de 10 decembrie 2020, inițiind un proces consultativ care sperăm că se va concluziona cu reglarea acestor suprapuneri dăunătoare pentru conceptul și activitatea de voluntariat în România.