Voluntari din 8 țări din întreaga lume - Chile, Columbia, Africa de Sud, Noua Zeelandă, Australia, SUA, Irlanda și Anglia – au lucrat săptămâna aceasta pe șantierul Habitat for Humanity din Mediaș. Cei 19 voluntari au sosit în România la începutul săptămânii pentru a ajuta la construcția a 15 locuințe sociale și la reabilitarea unei clădiri care va găzdui ateliere protejate pentru 200 de tineri din grupuri vulnerabile în Mediaș.

Cei 19 voluntari au petrecut patru zile pe șantierul Habitat for Humanity din Mediaș pentru a da o mână de ajutor celor 200 de beneficiari - tineri din Mediaș cu vârste între 18 și 25 de ani care se luptă cu excluziunea socială din cauza sărăciei extreme, a etniei, dizabilităților sau a lipsei școlarizării. O parte dintre beneficiari vor locui în cele 15 locuințe sociale în curs de construcție și vor participa la ateliere și cursuri de dezvoltare profesională în centrul de training reabilitat de voluntarii internaționali.

18 dintre voluntari sunt la prima vizită în România, însă plănuiesc deja să revină în calitate de turiști. Voluntarii străini veniți să ajute pe șantierul Habitat for Humanity din Mediaș lucrează pentru ACI Worldwide, o companie americană prezentă și în România, care dezvoltă software pentru plăţile electronice. Pentru patru zile, ei au înlocuit video-conferințele, emailurile și programarea pentru a contribui la ridicarea blocului cu apartamente sociale și la reabilitarea clădirii catre a aparținut Școlii de Aviație din Mediaș.
 

”Am fost voluntar și pentru alte acțiuni Habitat for Humanity în Columbia și El Salvador, însă doar pentru o singură zi. Experiența de voluntar pe șantier te determină să îți dai seama, de fapt, cât de norocos ești și te ajută să apreciezi ceea ce ai”
, povestește voluntarul Frederico Villanova, din Bogota, Colombia.

”Munca voluntarilor internaționali la Mediaș înseamnă foarte mult pentru cei 200 de tineri din grupuri vulnerabile care sunt beneficiari ai proiectului. O locuință decentă și o educație care să le permită să aibă un loc de muncă le va schimba viitorul acestor tineri, care acum se luptă cu efectele excluziunii sociale. Fiecăruia dintre noi îi stă în putere să dea o mână de ajutor, așa cum ne-au arătat și voluntarii care au călătorit mii de kilometri până la Mediaș”,
spune Roberto Pătrășcoiu, director Național Habitat for Humanity România.

Șantierul de la Mediaș a găzduit până în prezent aproximativ 150 de voluntari străini, care au lucrat la construcția celor 15 locuințe sociale și la renovarea clădiri unde tinerii vor urma cursuri de dezvoltare profesională.

Pentru acest proiect, Asociația Phoenix Speranța a obținut o finanțare din partea Velux Foundations Danemarca. Co-finanțarea proiectului este asigurată de Habitat for Humanity România și de partenerii organizației (Holcim România, Wienerberger, Tondach), precum și de Consiliul Local Mediaș, care, pe lângă o contribuție financiară, a pus la dispoziție clădirea și terenul necesare.  

***
Despre Habitat for Humanity România
Habitat for Humanity este o organizație non-profit prezentă în 70 de țări cu misiunea de a eradica locuirea precară. De 21 de ani în România, Habitat for Humanity România construiește, reabilitează, oferă consultanță, suport tehnic și derulează programe de eficiență energetică și de prevenție și răspuns la dezastre pentru grupuri vulnerabile.
 
Cu sprijinul a peste 32,000 de voluntari, internaționali și din companiile românești, Habitat for Humanity România a ajutat peste 69,000 de oameni să aibă o casă decentă sau să își îmbunătățească condițiile de locuit.
 
Despre Asociația Phoenix Speranța
Asociatia Phoenix Speranța a luat ființă în anul 2001. Misiunea asociaţiei este aceea de a contribui la creşterea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi prin furnizarea de servicii specializate de reabilitare, pregătire pentru muncă şi viaţă independentă.
 
Principalele obiective şi implicit direcţii ale activităţii asociaţiei le constituie: educaţia, instruirea, recuperarea şi integrarea socio-profesională.
Din structura asociației, din 2007, mai face parte și Unitatea Protejată “Primul Pas” cu activități lucrative în patru ateliere (tâmplărie, croitorie, decorațiuni, manufacturare săpun natural) în care 11 persoane cu dizabilități au statut de angajat. Per total asociație, cei 11 angajați însumează aproape 50%.
Zilnic, în asociație își depășesc limitele și își afirmă valoarea 35-40 de persoane cu dizabilități, sprijiniți de o echipă de 13 angajați specialiști sau cu funcții administrative.