În condiții speciale și respectând măsurile de siguranță și protecție impuse de condițiile actuale, cea de-a 6-a ediție Bikers For Humanity România s-a adaptat în vreme de pandemie și va face, în luna iulie, un adevărat maraton de fapte bune la Râmnicu Sărat, județul Buzău! De această dată, motocicliști cu suflet mare din întreaga țară se vor aduna pentru a finaliza renovarea Centrelor pentru copiii instituționalizați Azur, Magnolia, Orhideea, Campionii și Învingătorii. 
 
Izbucnirea pandemiei de COVID-19 în martie 2020 a făcut ca acțiunea Bikers For Humanity programată să se desfășoare anul trecut la Râmnicu Sărat să fie amânată, iar toate resursele să fie canalizate pentru lupta împotriva infecției cu SARS-CoV-2. Motocicliștii nu au uitat însă promisiunea făcută, iar începând de astăzi își vor da întâlnire în cele cinci centre pe tot parcursul lunii iulie. 
 
"Pentru că și anul acesta organizarea de evenimente cu participarea unui număr mare de persoane este incertă, ne-am văzut nevoiți să organizăm acțiunea pe durata a trei weekend-uri din luna iulie, nu într-unul singur, așa cum obișnuiam. Și chiar dacă în perioada aceasta toată lumea visează la vacanțe, prietenii noștri nu au stat pe gânduri, așa că cele 150 de locuri pentru cele trei intervale s-au ocupat în mai puțin de o oră și jumătate. Astfel, vom finaliza reabilitarea începută anul trecut a celor cinci centre pentru copiii instituționalizați din Râmnicu Sărat. Pentru weekend-ul acesta, planul este să montăm copertine pentru intrarea din spatele centrelor, vom monta gresie pe trepte, vom vopsi, vom face tot ce putem pentru a îmbunătăți condițiile de trai pentru acești copii!", a declarat Cristi Hrubaru, inițiatorul mișcării Bikers for Humanity, comunitate care a construit până acum mai multe case pentru familii aflate în dificultate și a renovat centre de plasament. 
 
Fondurile necesare lucrărilor de amploare care se vor desfășura în luna iulie la Râmnicu Sărat au fost strânse tot cu ajutorul comunității moto din România și a sponsorilor care au susținut inițiativa încă de la început. Mai mult, artiști precum Cristi Minculescu (IRIS), Nicolae Covaci (Phoenix), Răzvan Exarhu (Morning Glory cu Exarhu - Rock FM), Alin „Coiotu'” Dincă (TROOPER), Balauru' (TROOPER), Nicu Alifantis și Alexandru Andrieș sau nume mari din lumea sportului precum Mihai Leu, Marian Drăgulescu sau Echipa Națională de Rugby au oferit spre licitație obiecte personale cu valoare sentimentală.
 
***
Împreună suntem Bikers for Humanity Romania
Bikers for Humanity este o inițiativă a motocicliștilor din România, membri sau nu ai cluburilor moto, și nu numai. Împreună îi ajutăm an de an pe cei mai puțin norocoși decât noi. Ideea Bikers for Humanity a apărut în 2015, când inițiatorul său, omul de radio și de televiziune Cristian Hrubaru, a participat la un proiect asemănător organizat de „Habitat for Humanity România”. Atunci a realizat că și motocicliștii ar putea organiza astfel de evenimente, mai ales că o mare parte a comunității moto era implicată deja de multă vreme în acte de caritate (donări de sânge, donații pentru bătrâni din azile, copiii orfani sau din familii sărace, deszăpeziri și multe altele). Prima ediție „Bikers for Humanity” a avut loc între 17 și 19 iunie 2016, alături de „Habitat for Humanity România”. Aproximativ 400 de bikeri s-au deplasat la Bacău, unde au ajutat la turnarea fundațiilor pentru locuințe în care s-au mutat 40 de familii nevoiașe.
 
Sponsori: Cosmopolis, Ameropa, Ariston, Ferma Stoian, Ikea, Deep Serv, Călare pe două roți, Augustin Watches, Music For Autism, Produse Artizanale, Crazy Garage, Mapa, Sami Faur Knives, Somir.  
 
Partener media: Rock FM.