Federația VOLUM și partenerii săi organizează în seara de 14 decembrie Gala Națională a Voluntarilor, cel mai amplu eveniment de recunoaștere a meritelor voluntariatului la nivel național. Începând cu ora 19.00, la Palatul Ghica Tei vor fi prezenți peste 300 de reprezentanți ai societății civile, ai companiilor și ai instituțiilor publice. Seara de gală își propune să celebreze oameni și inițiative care doresc să aducă schimbări cu impact în comunitate, prin intermediul voluntariatului.
În cadrul competiției au fost înscrise 188 de aplicații și au fost aleși 108 finaliști pentru cele patru categorii: Proiectul de Voluntariat al anului, Voluntarul anului, Coordonatorul de voluntari al anului, Centrul de voluntariat al anului. Poveștile finaliste au fost analizate de către cei 30 de membri ai juriului: reprezentanți ai instituțiilor publice, companii, institute sau organizații neguvernamentale cu expertiză în domeniile din competiție.
Gala Națională a Voluntarilor 2016 sărbătorește voluntariatul ca un „motor de schimbare”, prin care bunătatea se cultivă cu drag, zi de zi. Astfel, seara de premiere vine cu invitația de a celebra activitățile făcute cu drag, cu empatie, cu solidaritate, în intenția de a contribui la o comunitate mai bună. Bunătatea se cultivă cu drag este sloganul ediției de anul acesta și mesajul unei lumi schimbate în bine, cu umanitate. Este îndemnul de a contribui la dezvoltarea voluntariatului ca fiind o mișcare acceptată, susținută și recunoscută.
Printre membrii juriului de anul acesta se află reprezentanți ai societății civile, ai companiilor și reprezentanți ai instituțiilor publice, printre care Raed Arafat - Secretar de Stat în cadrul Ministerului de Interne, Radu Puchiu - Secretar de stat Cancelaria Prim-Ministrului, Andrei Popescu - Secretar de stat Ministerul Tineretului și Sportului, Valeria Răcilă van Groningen – Ambasoador al Voluntariatului în România și Corneliu Pavel - Locotenent Colonel Forțele Navale Române.
Federația VOLUM este o organizație neguvernamentală cu rol de asociație umbrelă în domeniul voluntariatului, cu reprezentare la nivel național - 85 de organizații membre care gestionează aproximativ 22.500 de voluntari. Misiunea Federației VOLUM este facilitarea dialogului și acțiunii comune pentru dezvoltarea sustenabilă a voluntariatului în România.
În România există un număr aproximativ de 90.000 de organizații înregistrate la Ministerul Justiției, dintre care 40.000 își depun anual bilanțul contabil, iar doar 15.000-20.000 sunt active și derulează proiecte pentru comunitate. Eurobarometrul din 2011 a arătat că în România rata de implicare a populației în activități de voluntariat este de 15-18%, însemnând aproximativ 4,4 milioane de români. În urma aprobării noii Legi a Voluntariatului 78/2014, Federația VOLUM apreciază că în ultimii ani acest număr a crescut considerabil.
Evenimentul va putea fi urmărit live pe internet, de la ora 19:00 pe site-ul Federației VOLUM (www.federatiavolum.ro) și pe site-ul Galei Naționale a Voluntarilor (www.galavoluntarilor.ro).
„Gala Națională a Voluntarilor este în fiecare an o sărbătoare a faptelor bune. Este pur și simplu o altă Românie pe care am ales să o premiem și să o aducem în fața publicului larg din dorința de a le arăta românilor câte lucruri bune se întâmplă zilnic lângă ei. Anul acesta aducem în lumina reflectoarelor lucrurile făcute simplu și cu drag, umanitatea și bunăvoința dintre oameni. Pentru că singurul lucru care ne poate schimba ca oameni este bunătatea. Simplă, trăită cu drag și oferită fără prea multe așteptări. Așa cum face voluntariatul din oameni. Anul acesta voluntariatul merge dincolo de campanii, strategii și documente. În 2016 voluntariatul este pur și simplu #CuDrag.” – Anca NĂSTASE, Director Executiv Federația VOLUM.
Gala Națională a Voluntarilor 2016 este realizată cu sprijinul Ministerul Tineretului și Sportului și al Reprezentanței Comisiei Europene la București. Partenerii evenimentului: Raiffeisen Bank România, Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), Holcim Romania, Ursus Breweries, GlaxoSmithKline, PEPSICO România, Trust Vision, Palatul Ghica Tei, Crug.
Acest eveniment face parte din proiectul „V.I.S.S – Voluntariat în Servicii Sociale”, proiect co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Pentru mai multe detalii privind Programul de Cooperare Elveţiano-Român, vă invităm să vizitați http://www.swiss-contribution.ro şi www.swiss-contribution.admin.ch/romania .