Code for Romania, una din cele mai mari comunități de tehnologie civică din lume, anunță parteneriatul încheiat cu BCR, prin proiectul Bursa Binelui, pentru programul Civic Tech 911 menit să ofere asistență tehnică pro bono pentru societatea civilă.

Odată cu sprijinul oferit de BCR, Code for Romania deschide noi intervale de programări pentru sesiunile de consultări tehnice, în fiecare zi a săptămânii, de luni până vineri, pentru orice organizație non-profit care întâmpină probleme sau are nevoi specifice în zona tehnică.

Civic Tech 911 este departamentul de tech care poate interveni la orice solicitare de ajutor din partea ONG-urilor sau grupurilor de inițiativă din România. Organizațiile trebuie doar să își facă o programare în care să explice cât mai bine natura problemei pe care o întâmpină: cum se manifestă, cine sunt cei afectați și orice alte informații suplimentare care pot fi utile echipei Code for Romania pentru a înțelege cât mai exact nevoia.

”ONG-urile lucrează zi de zi pentru ca societatea în care trăim să fie mai funcțională. Orice problemă a lor devine și o problemă a noastră. Nu ar fi grozav dacă fiecare organizație neguvernamentală ar avea propriul departament tech care să o ajute să devină mai eficientă, să automatizeze procese complicate și consumatoare de timp, să transmită mesaje unor audiențe cât mai mari și să își îndeplinească misiunea mai bine? Până când fiecare ONG poate avea propria echipă IT, Civic Tech 911 este departamentul de tech gata să intervină la orice solicitare de ajutor.”, a declarat Bogdan Ivănel, CEO și co-fondator Code for Romania.

Împreună cu BCR, echipa Civic Tech 911 va depune eforturi pentru rezolvarea problemelor adresate prin tehnologie, suport tehnic/IT, informații, sprijin și consultanță pentru soluțiile sau proiectele tehnologice pe care orice ONG se gândește să le dezvolte sau să le îmbunătățească.

”Ne bucurăm să dăm o mână de ajutor, alături de Code for Romania, organizațiilor care au nevoie de sprijin în zona de tehnologie sau IT. Credem că e important ca mesajele și proiectele lor să ajungă mai ușor la oameni, cu ajutorul canalelor digitale, însă din păcate nu toate organizațiile au mijloacele necesare pentru a face acest lucru. Din acest motiv, Civic Tech 911 poate fi exact programul de care au nevoie pentru a-și dezvolta instrumente cu care să ajungă mai ușor la donatori și să-și dezvolte proiectele în beneficiul comunităților în care fac bine.”, susține Nicoleta Deliu Pașol, Head of Communication Banca Comercială Română

Code for Romania a identificat o serie întreagă de nevoi pe care societatea civilă le are în sfera digitală, de la lipsa de programe de alfabetizare digitală adaptate pentru ONG-uri până la lipsa capacității lor de a proiecta soluții tehnice pentru probleme specifice sau faptul că o mare parte din acestea nu cunosc soluțiile deja existente care le sunt dedicate. Ca răspuns la aceste nevoi, în ultimii 3 ani, Civic Tech 911 a oferit consultanță și asistență tehnică pentru peste 250 de ONG-uri din România, iar începând cu acest an își propune ca, prin sprijinul BCR, să continue eforturile de a oferi suport constant organizațiilor non-profit.

Anul acesta, în cadrul celei de-a XIX-a ediții a Galei Societății Civile, Civic Tech 911 a câștigat premiul II la secțiunea Programe.

***
Code for Romania este o organizație non-profit care dezvoltă pro bono soluții digitale pentru a rezolva probleme sociale. Înființată în anul 2016, Code for Romania este în prezent la o comunitate de peste 1700 de voluntari din sectorul IT care au dezvoltat zeci de aplicații web și mobile pentru România, precum cele din ecosistemul Covid-19 (stirioficiale.ro, rohelp.ro, cetrebuiesafac.ro) redirectioneaza.ro și altele.

Civic Tech 911
este departamentul de tech al societății civile, dedicat să o ajute să devină mai eficientă, să automatizeze procese complicate și consumatoare de timp, să transmită mesaje unor audiențe cât mai mari și să își îndeplinească misiunea mai bine. Programul oferă asistență pro bono tuturor ONG-urilor care întâmpină probleme sau au anumite nevoi specifice în zona tech/IT/digitală.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private și a băncilor de locuinţe.