Începând din această săptămână, PROFI extinde la aproape 40 de localități proiectul început în Timișoara în sprijinul persoanelor blocate la domiciliu.
“Persoane care trebuie să-și limiteze deplasările de la domiciliul ne-au adresat comenzi de alimente, iar voluntari din orașe precum Timișoara, Cluj și București au răspuns cu succes cererilor lor, ceea ce ne-a încurajat să extindem proiectul”, a declarat Pawel Musial, directorul general PROFI. “Ne bucurăm că apelul nostru de a sprijini persoanele de peste 65 de ani sau din alte categorii vulnerabile, pornit în Timișoara, găsește ecou în rândul unui număr tot mai mare de voluntari care ni s-au alăturat în dorința de a face bine. Împreună, putem acum ajuta oameni din mult mai multe localități.”
Inițiativei magazinelor PROFI i se alătură de acum peste 1500 de voluntari ai Platformei Vecinul Tău care urmează să preia comenzi de alimente și să le livreze la casele celor care le solicită din toate județele.
Cei care se califică pentru această formă de sprijin au la dispozitie numărul 0759 602 510, de luni până duminică, între orele 10.00-18.00, ori platforma vecinultau.ro, pentru a comanda produse pe care, cu respectarea regulilor de siguranță impuse de situația actuală, le vor primi la ușă. Tot la ușă le vor și achita, conform bonului de la magazin.
Proiectul oferă ajutor în următoarele localități: Alba Iulia, Arad, Bacau, Baia Mare, Bistrita, Botosani, Bragadiru-teleorman(tr), Braila, Brasov, Bucuresti, Buzau, Cluj Napoca, Constanta, Covasna, Craiova, Deva, Drobeta Turnu Severin, Focsani, Galati, Giurgiu, Hunedoara, Iasi, Navodari, Oradea, Pitesti, Prejmer, Ramnicu Valcea, Sacele, Satu Mare, Sibiu, Simeria, Slobozia, Suceava, Targoviste, Targu Jiu, Timisoara, Tulcea, Vaslui, Zalau.
Livrările sunt gratuite dar, din respect pentru efortul voluntarilor si pentru a evita abuzurile, îi încurajăm pe solicitanți să cumpere responsabil și să-și facă lista de cerințe pentru mai multe zile.
#neimplicamProfi #vecinultau