Asociația Semper Musica Filiala Tecuci anunță lansarea proiectului “MAREA VOLUNTARIADĂ A ȘCOLARILOR”, competiție de voluntariat organizată cu scopul informării și educării elevilor de gimnaziu cu privire la importanța reciclării-reducerii-refolosirii, colectării selective, respectării mediului înconjurător și adoptării unui stil de viață sănătos. Competiția este finanțată de YVES ROCHER România prin programul propriu de responsabilitate socială – Acționăm Împreună.

MAREA VOLUNTARIADĂ A ȘCOLARILOR
este o competiție disponibilă pentru orice școală generală din județele: Bacău, Brăila, Galați, Iași și Vrancea, înscrierea putând fi realizată de către învățătorul unei clase sau directorul instituției de învățământ. Ulterior înscrierii și validării participării în competiție, clasele de elevi, cu ajutorul învățătorilor, vor putea realiza 10 oportunități de voluntariat diferite, fiecare cu punctaj propriu.

Astfel, elevii vor putea ecologiza o zonă din comunitatea lor, vor putea reorganiza un spațiu neamenajat prin plantare de arbuști și flori de sezon, recicla hârtie sau transforma PET-urile utilizate în obiecte folositoare pentru clasă, vor putea participa la competiții sportive sau juca jocul de nutriție – PAPA BUN. În urma acumulării de puncte, într-o perioadă desemnată, trei școli generale vor fi desemnate câștigătoarele competiției. Dacă elevii vor primi premii în jucării, învățătorilor li se vor oferi bilete de avion pentru două persoane către o destinație europeană la alegere (zboruri low cost). 
 
 
Bogdan Istrate, președintele Asociației Semper Musica Tecuci, menționează: “Suntem onorați să primim sprijinul Yves Rocher România și astfel, prin acest proiect, să venim în direcția valorilor pe care compania le deține vizavi de implicarea în comunitate. Pentru noi este foarte important ca tinerii de astăzi să ajungă să fie mai responsabili atunci când vine vorba atât de mediul înconjurător, cât și de propria persoană și de ce nu, să devină un model pentru ceilalți tineri și copii, dar și pentru adulți. Prin acest proiect ne adresăm elevilor de gimnaziu, grup pe care îl vom implica în 10 acțiuni diferite, strâns legate de sport și mișcare, o nutriție sănătoasă, ecologizare și plantare și nu în ultimul rând, de reciclare-reducere-refolosire. Sperăm ca școlile gimnaziale din județele de interes să răspundă pozitiv invitației noastre de a participa la competiție.”