Aceasta actiune de plantare face parte din proiectul ”Bariera Verde a Ploiestiului”, un proiect de impadurire desfasurat de organizatie in ultimii cinci ani pe Soseaua de Centura Est prin care au fost impadurite 15 hectare de teren.
Proiectul ”Bariera Verde a Ploiestiului” a fost demarat de Asociatia MaiMultVerde in anul 2009 cand au fost plantati 50.000 de puieti pe o suprafata de 10 ha langa Ploiesti, pe Soseaua de Centura Est. Prin acest proiect, MaiMultVerde si Serviciul de Gospodarire Urbana Ploiesti (SGU), partenerul local, si-au propus sa faca primele demersuri pentru realizarea unei perdele de protectie naturala intre oras si zona industriala. In cei 5 ani care au trecut, MaiMultVerde si SGU Ploiesti au continuat actiunile de intretinere si completare pentru a asigura dezvoltarea viabila a viitoarei paduri, in 2013 ajungandu-se la o suprafata totala impadurita de 15 ha.
Toate actiunile de plantare si completare (plantarea de puieti in locul celor care nu s-au prins) au fost realizate catre voluntarii MaiMultVerde din donatii de la sustinatorii organizatiei prin campanie ”Fa cadou un copac!”. Actiunile de intretinere (curatarea terenului, descoplesiri) au fost realizate cu sprijinul SGU Ploiesti. In acest moment, pe terenul impadurit pot fi intalnite urmatoarele specii: stejar (Quercus robur), frasin (Fraxinus excelsior), paltin (Acer pseudoplatanus), zamoșita (Hibiscus syriacus), salcam mic (Amorpha fruticosa) si cireș padureț (Prunus avium). In urma verificarilor facute in toamna acestui an, au fost observate specii de rozatoare si fazani in zona, astfel terenul ajungand sa indeplineasca si rolul de habitat pentru biodiversitate.
Actiunea de plantare de sambata este ultima din seria actiunilor de intretinere realizate de Asociatia MaiMultVerde in acea zona. 2.000 de puieti de stejar, paltin si frasin au fost plantati de catre voluntarii organizatiei si vedetele care au sustinut proiectul. Aylin Cadir i-a facut cadou soacrei ei 60 de copaci cu ocazia aniversarii a 60 de ani, copaci pe care i-a si plantat personal alaturi de familia ei.
Andrei Barbulescu, prezentatorul Telejurnalului TVR2, a sustinut cauza voluntariatului pentru mediu in cadrul campaniei Stirilor TVR “Ajuta Romania!” si a participat la plantare alaturi de ceilalti voluntari. De asemenea, celebrul chitarist Steve Vai, castigator a trei Premii Grammy, care a sustinut un concert in aceasta vara in Bucuresti, a primit cadou de ziua lui un stejar din parte Star Management, compania care este, din 2009, consultantul artistului pentru activitatile sustinute de acesta in Romania (concerte, lansari de materiale discografice, distributie, PR etc). Stejarul a primit numele de "The Romanian VAI tree”.
"Impreuna cu familia mea si cea MaiMultVerde am petrecut o sambata memorabila in care am simtit ca ceea ce facem conteaza", a declarat Aylin la finalul zilei de plantare.
De acum, padurea aceasta se poate dezvolta singura. Totusi, SGU Ploiesti va monitoriza dezvoltarea padurii si va interveni daca este cazul, iar Asociatia MaiMultVerde va continua sa planteze in zona, astfel incat ”Bariera Verde a Ploiestiului” sa devina cu adevarat o bariera in calea poluarii industriale.
Actiunea de plantare a celor 2.000 de puieti a fost sustinuta prin Campania ”Fa cadou un copac!” (www.maimultverde.ro/sustine) si prin participarea la Swimathon Bucuresti. Stefan Lungu si Vladimir Draghia au inotat la Swimathon Bucuresti pentru a sustine cauza viitoarei paduri de la Ploiesti. Anca Lungu (Antena 1) si-a sustinut sotul la Swimathon si a facut o donatie in bani. Alti sustinatori sunt Green Dental, Urbanesc, cantareata Aylin Cadir, antrenorul si nutritionistul Valentin Vasile, Andrei Nourescu.
Campania „Fa cadou un copac!” a inceput in decembrie 2010, pornind de la necesitatea strangerii de fonduri pentru impadurirea Romaniei. Oricine face o donatie de 10 lei catre MaiMultVerde contribuie la plantarea unui copac. Cel sau cea care face donatia primeste pe e-mail confirmarea si o felicitare editabila pe care o poate pastra sau oferi unei persoane dragi. Pe termen lung, persoana care face donatia sau cea care primeste cadou copacelul primeste informatii despre actiunea de plantare si participarea la ea, iar ulterior acesteia, despre evolutia copaceilor plantati.
Ce reprezinta, de fapt, donatia realizata pentru MaiMultVerde? Plantarea unui copac inseamna un aer mai curat prin reducerea cantitatii de dioxid de carbon din atmosfera, reabilitarea unor zone in curs de desertificare si a celor afectate de inundatii si alunecari de teren prin actiuni de impadurire, precum si oportunitati de voluntariat pentru mediu si sansa de a participa la actiuni de plantare pentru voluntari. Mai multe informatii despre campania de donatii se gasesc la www.maimultverde.ro/sustine.
***
Informatii suplimentare:
Informatii suplimentare:
Anamaria Bogdan, Director de comunicare Asociatia MaiMultVerde: tel. 0755 224816, email: anamaria.bogdan@maimultverde.ro
Note pentru jurnalisti
Asociatia MaiMultVerde este o organizatie neguvernamentala, nonprofit si de protectie a mediului, care are misiunea de a construi o noua cultura a voluntariatului pentru mediu in Romania. In primii cinci ani de activitate, 2008 - 2012, MaiMultVerde a lucrat cu 22.000 de voluntari, a plantat peste 700.000 de puieti, a strans peste 300 de tone de deseuri, a deschis primul sistem de bike-sharing din Bucuresti si Oradea, Cicloteque, a derulat mai multe campanii nationale de informare si educatie si a organizat prima gala de strangere de fonduri pentru proiecte de mediu, Gala Verde. Bugetul MaiMultVerde in primii cinci ani a depasit 3.800.000 de euro. Fondurile au fost obtinute din sponsorizari oferite de marile companii din Romania.