Sambata, 18 octombrie 2008, incepand cu ora 10.30, la Centrul de Asistenta Comunitara al ADV Romania din bd. Chimiei, nr. 12, va avea loc intalnirea anuala cu voluntarii organizatiei, in cadrul careia se va realiza o evaluare a activitatilor derulate pana in prezent, vor fi prezentate ariile de interventie in care organizatia are nevoie de implicarea voluntarilor, se vor evalua nevoile de formare a voluntarilor noi recrutati, se vor identifica asteptarile pe care le au acestia in raport cu organizatia si beneficiarii sai si cum poate fundatia sa contribuie la implicarea, motivarea si asigurarea continuitatii implicarii voluntarilor. Intalnirea, va avea si o parte practica, cea de formare in domeniul comunicarii si respectarii elementelor de identitate vizuala ale fundatiei in activitatile derulate de voluntari. Sunt asteptati sa participe un numar de 33 de voluntari activi implicati in acest moment in proiectele si programele ADV in cadrul Centrului National Iasi. Mentionam ca programul de voluntariat al ADV Romania s-a dezvoltat odata cu organizatia si ca pe parcursul celor sase ani de existenta in cadrul fundatiei s-au implicat in baza de contract un numar de 256 de voluntari (elevi, studenti, persoane în varsta si chiar fosti beneficiari ai fundatiei). Acestia au desfasurat in total un numar de 31.102 de ore, echivalentul sumei de aproximativ 200,000 euro raportat la salariul minim pe economie, inclus taxe. Numai în 2007 am avut 511 cereri de voluntariat. In prezent, activeaza in cadrul programelor noastre, in toate cele 3 centre 63 de voluntari. Voluntarii ADV Romania s-au remarcat de-a lungul timpului: in anul 2006, titlurile de „Voluntarul anului” si „Cel mai tanar voluntar al anului” fiind obtinute de Ostafie Petrisor si Teodora Munteanu la Gala Voluntarilor organizata de Fundatia Serviciilor Sociale Bethany; in anul 2007, ADV Romania a primit premiul „Organizaþia anului” pentru programele in care s-au implicat voluntarii si coordonatorul national de voluntari, Eugenia Stalinescu a fost distinsa cu titlul de „Cel mai bun coordonator de voluntari”, la aceeasi competitie. Pentru pregatirea voluntarilor, ADV Romania investeste foarte multe resurse, unele directionate spre realizarea de publicatii special destinate celor ce doresc sa devina voluntari ADV si specialistilor din alte institutii care lucreaza cu voluntari. Iata cateva dintre aceste publicatii: MANAGEMENTUL VOLUNTARILOR - ghid de buna practica, editat in 2005; PRIMII PAªI SPRE VOLUNTARIAT- brosura editata in 2007; PUNCT DE VEDERE. PREVENIRE, DROGURI, VOLUNTARI” - Ghid pentru prevenirea primara a traficului ºi consumului de droguri in randul adolescentilor si tinerilor”. “Consider ca orice persoana care doreste sa-si cultive si sa-si afirme responsabilitatea trebuie sa se implice in programe de voluntariat. Oricine poate darui din timpul sau pentru comunitate, este un potential voluntar si este o resursa pentru organizatiile neguvernamentale si nu numai. Numai prin implicare si responsabilizare putem imbunatati calitatea vietii celor aflati in nevoie” – Angela Achitei, presedinte executiv ADV Romania. Informatii suplimentare cu privire la programul de voluntariat pot fi obtinute de pe pagina de site http://www.alaturidevoi.ro/ro/php/voluntariat.php iar pentru detalii cu privire la evenimentul de sambata – persoana de contact este Eugenia Stalinescu, Coordonator National Voluntari, tel. 0232.277.568 sau 0788.266.188.