Peste 15 000 de copii din 53 de comunitati rurale nu au acces la cartile necesare educatiei lor si nu se pot bucura de lectura.

World Vision Romania continua eforturile de facilitare a accesului la educatie pentru copiii din mediile rurale defavorizate, prin lansarea campaniei „Cu o carte schimba o viata”.

Campania se va derula in intervalul 26 februarie – 31 mai 2013 si are drept principal obiectiv dotarea bibliotecilor din 53 de comunitati rurale cu cel putin 15 000 de carti reprezentand literatura beletristica, enciclopedii si lucrari de specialitate.


Demersul World Vision Romania poate fi sustinut atat prin donatii financiare pe site-ul organizatiei, in sectiunea dedicata campaniei - www.worldvision.ro/cartipentrucopii, cat si prin donatii de carti in librariile partenere din Bucuresti - Carturesti, Mihai Eminescu si Bastiliei. Cartile colectate sau achizitionate in timpul campaniei vor completa bibliotecile a 53 de şcoli din judetele in care World Vision Romania deruleaza activitati si proiecte – Iasi, Vaslui, Ialomita, Valcea, Dolj, Cluj si Constanta, astfel incat peste 15.000 de copii vor avea posibilitatea de a cunoaşte beneficiile lecturii.

Conform studiilor derulate de organizatie, accesul la lectura al elevilor din mediul rural este scazut, aceasta situatie fiind cauzata si de faptul ca, la sate, sansele de a avea o biblioteca, chiar si scolara, sunt foarte mici. Potrivit  datelor Ministerului Educatiei, in 2010 doar un sfert din unitatile scolare din Romania erau dotate cu o biblioteca. Acest aspect este cu atat mai ingrijorator, cu cat accesul la lectura are un efect major asupra dezvoltarii intelectuale a elevilor. Spre exemplu, un studiu derulat de sociologii americani, pe parcursul a 20 de ani, in 27 de tari, arata ca "un copil care a crescut intr-o casa cu o biblioteca de 500 de carti ajunge sa aiba un nivel de educatie similar cu acela pe care l-ar fi dobandit daca ar fi avut parinti cu educatie universitara".

„Din pacate, in multe dintre satele din Romania, accesul copiilor la lectura este foarte scazut. Bibliotecile din cadrul institutiilor de invatamant din mediul rural sunt, de cele mai multe ori, slab dotate, iar lipsa resurselor materiale impiedica familiile copiilor sa le cumpere acestora macar cartile scolare. De aceea, am decis sa continuam eforturile de facilitare a accesului la lectura si lansam un apel catre toti cei care vad mesajul nostru sa doneze pe site-ul fundatiei in sectiunea dedicata campaniei  - Cu o carte schimba o viata”
, a declarat Adela Fundulea, Marketing Manager World Vision Romania.

Toti cei care doresc sa sustina demersul organizatiei, pot dona carti in librariile partenere din Bucuresti - libraria Carturesti (Verona, Muzeul Țaranului Roman, AFI Palace Cotroceni), libraria Mihai Eminescu din Piata Universitatii si libraria Bastiliei din Piata Romana sau pot face donatii financiare pe site-ul organizatiei, in sectiunea dedicata campaniei-www.worldvision.ro/cartipentrucopii. Cartile colectate in cadrul campaniei, dar si cele achizitionate cu ajutorul donatiilor on-line vor fi daruite elevilor din scolile vizate de program, la inceputul lunii iunie.

Initiativa „Cu o carte schimba o viata” vine ca o continuare a campaniei „O carte pentru un copil, o sansa pentru mai departe” derulata de organizatie in parteneriat cu UPS Romania in intervalul noiembrie 2012 – ianuarie 2013, prin care 3000 de elevi din mediul rural au beneficiat de carti.

Totodata, campania „Cu o carte schimba o viata” face parte din suita de actiuni prin care World Vision Romania faciliteaza accesul copiilor la educatie formala si informala si reduce rata abandonului scolar. Prezenta fundatiei in comunitati pe o perioada de lunga durata ofera sanse copiilor la o viata mai buna prin programe de dezvoltare comunitara durabila.

***
Despre World Vision Romania

World Vision este o organizatie crestina, care desfasoara programe de interventie umanitara de urgenta, de dezvoltare comunitara si advocacy punand in centrul activitatii bunastarea copilului. Organizatia se concentreaza asupra muncii cu copiii, familiile si comunitatile rurale, in scopul depasirii saraciei si nedreptatii. Inspirati de valori crestine, lucram cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasa, etnie sau gen.

World Vision Romania face parte din parteneriatul World Vision International prezent in aproape 100 de tari din intreaga lume.  In 23 de ani de prezenta in Romania am desfasurat programe pentru mai mult de 350.000 de copii si adulti, in 200 de comunitati din 8 judete.
World Vision Romania crede in sanse egale pentru copii de la sate si de la oras. De aceea lucreaza cu comunitatile prin parteneriate  de dezvoltare cu durata de peste 10 ani  pentru a  creste bunastarea copiilor si familiilor lor. Scopul este de a crea un mediu in care oamenii sa-si asume responsabilitatea pentru propriul destin si pentru calitatea vietii copiilor. Fundatia lucreaza cu asociatii comunitare legal constituite sau cu grupuri de intiativa ale copiilor, tinerilor si adultilor dornici sa se implice in imbunatatirea conditiilor de viata din comunitatea lor,  deruleaza programe pentru educatie si reducera abandonului scolar, sanatate si protectia copilului, agricultura si dezvoltare rurala. Astfel, copiilor li se faciliteaza accesul la educatie formala si informala si la conditii mai bune de viata prin dezvoltarea durabila a comunitatii in care traiesc.


Contact: Anca Bejanaru, Manager PR&Comunicare World Vision Romania – Biroul National,
anca_bejenaru@wvi.org, 0736 444 815
www.worldvision.ro; 
www.facebook.com/WorldVisionRomania; http://www.worldvision.ro/cartipentrucopii.php