Cele 11 expozitii vor fi la dispozitia turistilor iubitori de arta populara, in perioada 15 noiembrie 2013 – 15 ianuarie 2014, in pensiuni din judetele Dolj - comunele Perisor, Beharca si Fantanele - si Valcea - comunele Nicolae Balcescu, Malaia si Voineasa.
Expozitiile raspund dorintei vizitatorilor de a cunoaste folclorul local si faciliteaza crearea unei retele de colaborare intre mesterii din regiune si proprietarii de pensiuni rurale, oferindu-le celor din urma obiecte unice de artizanat, lucrate cu mestesug si talent.
La inceputul acestei saptamani a avut loc deja prima intalnire intre artizanii din proiectul „Atelierul de mestesuguri” si proprietarii pensiunilor valcene. Totodata, in lunile noiembrie si decembrie, membrii „Asociatiei Mesterilor Populari Copaceni” din judetul Valcea, infiintata in cadrul proiectului, vor preda arta tesutului la razboi catre unsprezece tinere dornice sa pastreze traditia populara din comuna Vitomiresti, judetul Olt.
Obiectele realizate de mestesugarii inscrisi in proiect - carpete si traiste oltenesti traditionale, textile crosetate, sculpturi, lumanari si decoratiuni - pot fi comandate si pe internet. Pentru cei care duc lipsa de timp si prefera cumparaturile online, World Vision Romania aduce „targul de la sat” la doar un click distanta – www.targuldelasat.ro.
Platforma “Targul de la sat”, lansata luna trecuta, prezinta iubitorilor de arta populara obiecte lucrate de mana de beneficiarii proiectelor Atelierul de mestesuguri. Ne propunem ca, pe termen lung, “Targul de la sat” sa devina puntea de legatura intre mesterul pana acum necunoscut si greu de gasit si toti cei ce indragesc folclorul.
Inscrierea in catalog este gratuita si deschisa tuturor mestesugarilor, indiferent de mestesugul practicat, care locuiesc in mediul rural, in regiunile Sud – Vest Oltenia si Transilvania de Nord (aria de desfasurare a celor doua proiecte “Atelierul de mestesuguri”). Inregistrarile se fac online si la Centrele de informare si Consiliere pentru Mestesugari deschise la sediile World Vision din Valcea si Cluj si liceul UCECOM din Craiova.
Fundatia World Vision Romania desfasoara proiectele „Atelierul de mestesuguri” in cadrul Programului pentru agricultura si dezvoltare economica care promoveaza investitiile in capitalul uman din mediul rural cu scopul dezvoltarii economiei locale competitive, sustenabile pe termen lung, in acord cu valorile si traditiile locale. World Vision Romania incurajeaza acest proces pentru a imbunatati conditile de trai ale familiilor cu scopul final de a oferi copiilor sanse sporite de educatie, dezvoltare si bunastare.
Claudia Tokacs, Specialist Comunicare
Fundatia World Vision Romania, Bucuresti
Tel. 0731444773 claudia_tokacs@wvi.org
www.atelieruldemestesuguri.ro
www.targuldelasat.ro