Gala Societatii Civile editia 2017
Din decembrie 2012, Angela Galeța este Directorul Fundaţiei Vodafone România, fiind responsabilă de elaborarea strategiei anuale şi gestionarea bugetului Fundaţiei. În perioada 2005 – 2016 a coordonat şi programele de CSR ale companiei. De-a lungul anilor s-a implicat şi a coordonat proiecte importante precum: “Soluţia de telemedicină pentru SMURD”, ...
mai mult
A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine – Universitatea București, urmată de un master in Studii Americane și doctorat în cadrul aceleiași instituții. Din 2012 este doctor in filologie. Costinela Drăgan se ocupă de sustenabilitate și comunicare în cadrul KMG Rompetrol de 10 ani.
mai mult
Cu o experienţă de peste 10 ani în Relaţii Publice, Ileana Dumitru este absolventă de Drept, începându-şi carieră că avocat. A lucrat apoi timp de 13 ani în industria berii, atât că jurist, dar şi că Brand Manager şi ulterior Director Juridic şi Relaţii Publice. Din 2014, lucrează la British America Tobacco unde coordonează în prezent activitatea ...
mai mult
Lucrează de peste 10 ani în domeniul comunicării, timp în care a experimentat şi adrenalina din agenţie şi strategia aplicată de partea clientului. A absolvit Masteratul de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, este absolventă a CIPR Londra în domeniul relaţiilor publice şi este parte a reţelei Aspen ...
mai mult
-->