Gala Societatii Civile editia 2018
S-a născut în Iași și a vrut să se facă actriță. A ajuns, în schimb, la Facultatea de Literatură Comparată din Cluj și, după o serie de evenimente neașteptate, s-a făcut jurnalist. A lucrat 6 ani la Dilema veche, unde a învățat bazele meseriei. De la începutul lui 2016, coordonează publicația culturală Scena9. E reporter la Casa Jurnalistului, unde a ...
mai mult
Am o dublă apartenență: academică și civică. Sunt conferențiar universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București și cadru didactic asociat al Facultății de Științe Politice- SNSPA, activistă pentru drepturile femeilor, iar timp de opt ani, până în 2013, am fost președinta Centrului FILIA.Am un doctorat și ...
mai mult
Doctor în Științe Politice și absolvent al masterului de politici publice al SNSPA (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative), Radu Nicolae realizează de peste 15 ani cercetări în domeniul prevenirii/combaterii corupției și crimei organizate (trafic de ființe umane, cybercrime, contrabandă). În 2010 a publicat la editura Polirom volumul “Corupția ...
mai mult
-->