Mirela este licenţiată în psihologie şi ştiinţele educaţiei (UBB Cluj - Napoca) şi după ce a absolvit un master în bună guvernare şi politici de integrare europeană, a dobândit titlul de doctor în cooperare internaţională şi politici de dezvoltare durabilă (Facultatea din Bologna). A început să lucreze în domeniul social ca voluntar, pe când era încă elevă de liceu.
Ca studentă la Cluj, ea a continuat activitatea de voluntariat şi apoi a fost angajată de World Vision România pentru a coordona alţi voluntari. In 3 ani a coordonat peste 300 de voluntari şi a câştigat diferite premii pentru promovarea voluntariatului şi crearea de programe de voluntariat. După ce a înţeles secretele succesului în coordonarea de voluntari, Mirela a devenit parte a echipei Centrului Naţional de Voluntariat Pro Vobis, unde a creat un departament de training în managementul voluntarilor.
La World Vision a revenit în 2007 (după ce a lucrat pentru organizaţii din Italia şi Belgia), fiind parte din echipa de advocacy, mai întâi la nivel naţional şi apoi la nivel regional. În prezent contribuie la lansarea şi implementarea unei campanii globale de combatere a violenţei împotriva copiilor.
Îi place natura (muntele în egală măsură că şi marea), îi place să spună şi să asculte poveşti şi întâmplări (story-telling) şi îi admiră pe cei care se re-inventează mereu.