Simona Velea este coordonator al Laboratorului Teoria educaţiei din cadrul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, cercetător ştiinţific II, doctor în ştiinţele educaţiei. Este membru al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO şi coordonator naţional pentru educaţie civică al Consiliului Europei. A fost director general al Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei şi cadru didactic asociat la Universitatea din Bucureşti şi la Universitatea Politehnică din Bucureşti, Departamentul pentru Formarea Profesorilor.
Activitatea sa de cercetare s-a orientat în special către educaţia pentru cetăţenie şi drepturile omului, curriculum, formarea profesorilor şi evaluarea proiectelor educaţionale. Are experienţă consistentă în design-ul cercetării şi în testarea unor intervenţii educaţionale inovative pentru susţinerea politicilor educaţionale bazate pe date.
În 2007-2010 şi 2013-2016, a coordonat implementarea Acţiunii eTwinning în România, parte a Programului European Erasmus+ al Comisiei Europene, care implică peste 20.000 de profesori din peste 6.000 de şcoli din ţară noastră. Din 2016, este coordonator naţional al Programului Internaţional de evaluare a elevilor derulat de OCDE – PISA.
A oferit consultanţă şi expertiză pentru diverse organizaţii: consultant internaţional pentru UNICEF în Republica Moldova (2011-2012), lead evaluator pentru Agenţia pentru Devoltare din Liechtenstein în Republica Moldova (2015), expert al Agenţiei pentru Dezvoltarea Educaţiei din Letonia (2014-2015), expert în grupuri de lucru ale Consiliului Europei. De asemenea, a colaborat cu organizaţii nonguvernamentale active în domeniul educaţiei.