close

Juriu

Mihai Craiu

Mihai Craiu

Medic Primar Pediatrie, Compartimentul de Primiri Urgențe Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu- Rusescu” București

După absolvirea studiilor universitare, la UMF Carol Davila, ca șef de promoție pe țară, am fost repartizat și am lucrat timp de 30 ani în cadrul diverselor echipe medicale din INSMC Alessandrescu-Rusescu [Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului]: în Compartimentul de Primiri Urgențe, în Secția de Terapie Intensivă, în secția de Preșcolari, în Secția de Boli Respiratorii, etc. În prezent, conduc disciplina 2 Pediatrie INSMC din cadrul Facultății de Medicină Generală a UMFCD și îmi desfășor activitatea clinică și didactică în cadrul Compartimentului de Primiri Urgențe al spitalului nostru.

Am participat la stagii de perfecționare în spitale din străinătate: prima data la Wroxton College in UK, apoi la Wilhelmina Kinderziekenhuis Utrecht, în Olanda și a treia oară la Kosair Children's Hospital in Louisville, Kentucky, SUA. 

În România, abilitățile mele profesionale și de comunicare au fost validate de către două societăți naționale în care am fost ales, prin vot, membru în conducerea acestora: Societatea de Pediatrie din România (membru al Consiliului Național al SRPed) și Societatea Română de Pneumologie (președinte al secțiunii de Pneumologie pediatrică din 2020). Din 2019 sunt membru ales al Senatului Universității de Medicină și Farmacie. 

Proiectul meu educațional „Spitalul Virtual pentru Copii” (SVC) a strâns peste 287.000 urmăritori și a fost recunoscut cu Premiul special la Gala COPAC 2018, cu premiul 1 la Competiția Europeană de Comunicare "Vaccine Champion", cu Titlul "Vaccine Hero 2019" de la Organizația Mondială a Sănătății, biroul Europa și cu titlul de „Medicul anului” la RoHealth Awards 2020.



Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->