close

Juriu

Alexandra  Zbuchea

Alexandra Zbuchea

Prodecan, Conferenţiar universitar dr. Facultatea de Management – SNSPA, Specialist în marketing cultural şi marketingul organizaţiilor nonprofit

Alexandra Zbuchea este specialist în marketing cultural şi marketingul organizaţiilor nonprofit. Coordonează un curs de Managementul Organizaţiilor Neguvernamentale la Facultatea de Management din cadrul SNSPA. Este prodecan al acestei facultăţi şi director al Centrului de Studii pentru Organizații Responsabile din cadrul SNSPA. În cadrul acestui centru activează atât reprezentanţi ai mediului academic, cât şi din mediul neguvernamental. Din anul 2015 a iniţiat şi coordonează centrul cultural CultureMix în cadrul Facultăţii de Management. 
 
De asemenea, Alexandra activează în mai multe ONGuri din domeniul culturii, educației și cercetării. Până în decembrie 2018 a fost membru în Consiliul Director al Reţelei Naţionale a Muzeelor din România. A coordonat proiecte de formare profesională în beneficiul sectorului muzeal, precum și diverse tipuri de proiecte culturale. A realizat şi publicat numeroase studii în domenii precum: marketing cultural, marketingul muzeelor, managementul organizaţiilor neguvernamentale, voluntariat sau CSR. 
 
Mai multe detalii privind portofoliul sau academic AICI.
 


Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->