close

Juriu

Emilia Șercan

Emilia Șercan

Jurnalist de investigație

Emilia Șercan este jurnalist de investigație cu o experiență de 25 de ani și lector la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține titlul de doctor în Științele comunicării, obținut în anul 2013, iar în 2015 și-a publicat teza de doctorat sub titlul Cultul secretului. Mecanismele de cenzură în presa comunistă, la Editura Polirom.

 

A lucrat în presă centrală la Curierul Național, Evenimentul zilei și Grupul Realitatea-Cațavencu, iar de opt ani colaborează cu PressOne, unde publică anchete despre plagiat și învățământul universitar. Până în prezent a expus zeci de cazuri de plagiat în tezele de doctorat ale mai multor politicieni sau persoane publice. Subiectul imposturii academice a fost abordat și în două cărți publicate la Editura Humanitas,  Fabrica de doctorate sau cum se surpă fundamentele unei nații (2017) și Cazul Ponta. Reconstituirea celui mai infam plagiat din istoria României (2022).

 

A câștigat mai multe burse, atât ca profesor, cât și ca jurnalist: bursier al Departamentului de Stat al SUA la Universitatea din Ohio (2016); bursier al statului francez la Universitatea Standhal Grenoble 3 (2012 - 2013); bursier Freedom House în SUA (2004).

 

De-a lungul anilor, a câștigat mai multe premii profesionale și academice: Jurnalistul anului (2016), Premiul pentru libertatea de exprimare (2016), Premiul pentru jurnalism „Ion Rațiu” (2016), Profesorul Anului (2017), Premiul „Nicolae Iorga” al Societății Române de Științe Istorice (2019), Premiul European Network for Academic Integrity (ENAI) (2019), Premiul Grupului pentru Dialog Social (2019), Premiul Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (2020) și Premiul International Anti-Corruption Day din partea Ambasadei SUA în România (2020).



Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->