close

Juriu

Mircea  Toma

Mircea Toma

Psiholog, jurnalist, activist pentru drepturile omului - ActiveWatch

Este unul dintre fondatorii ActiveWatch (fosta Agenţia de Monitorizare a Presei), o organizaţie neguvernamentală în care, alături de colegii lui, militează de 24 de ani pentru o exprimare liberă şi responsabilă în beneficiul interesului public.

În viaţa de dinainte de 1989 a fost psiholog – a lucrat la o gradiniță pentru copii hipoacuzici şi, apoi, cu piloți, la Centrul de Medicină Aeronautică; a obţinut titlul de doctor în psihologie. După 1990 a lucrat în paralel la două academii: a fost cercetător la Institutul de Psihologie al Academiei Române şi jurnalist la Academia Caţavencu. Din competiţia dintre carieră academică şi cea, mai aventuroasă, de ziarist a câştigat activistul: România traversează cea mai dinamică perioada de transformări sociale şi politice din ultimii 40 de ani, aşa că a preferat cercetării academice fundamentale, contactul real cu societatea: a optat pentru intervenţie socială, a fondat o organizaţie de drepturile omului.

ActiveWatch (AW), organizaţia pe care a fondat-o, azi membră a reţelei Reporters Sans Frontieres, a contribuit la începutul anilor 2000 la influenţarea politicilor UE faţă de România în materia libertății de exprimare. Mircea Toma, împreună cu colegii săi din AW, a intervenit activ în procesul legislativ autohton pentru a consolida libertatea de exprimare şi accesul la informaţii de interes public. A iniţiat primele schimbări ale Curriculei preuniversitare pentru a promova o nouă disciplină, „Competenţă în consumul mesajelor mass media”. A oferit consultanţă şi asistenţă în programe de promovare a libertăţii de exprimare în Albania, Moldova, Nigeria; a vizitat dizidenţi şi ziarişti independenţi din Cuba şi a prezentat, apoi, la Naţiunile Unite, un raport privind gravele încălcări ale libertăţii de exprimare de către regimul Castro.

Mircea Toma este co-editor al 3 volume de psihologie, co-autor al 3 manuale de liceu, autor al 20 de articole academice, a realizat mai multe programe de radio şi televiziune şi a publicat peste 4000 de articole în presă.
 


Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->