close

Juriu

Mircea  Toma

Mircea Toma

Psiholog, jurnalist, activist pentru drepturile omului - ActiveWatch

Este unul dintre fondatorii ActiveWatch (fosta Agenţia de Monitorizare a Presei), o organizaţie neguvernamentală în care, alături de colegii lui, militează de peste 23 de ani pentru o exprimare liberă şi responsabilă în beneficiul interesului public.
 
În viaţă de dinainte de 1989 a fost psiholog – a lucrat în învăţământul special şi la Centrul de Medicină Aeronautică şi a obţinut un doctorat necontestat. Din 1990 a lucrat în paralel la două academii: a fost cercetător la Institutul de Psihologie al Academiei Române şi jurnalist la Academia Caţavencu. Din competiţia dintre carieră academică şi cea, mai aventuroasă, de ziarist a câştigat activistul: România traversează cea mai dinamică perioada de transformări sociale şi politice din ultimii 40 de ani, aşa că Mircea Toma a preferat cercetării fundamentale, contactul real cu societatea: a optat pentru intervenţie socială, a fondat o organizaţie de drepturile omului.
 
Că preşedinte al ActiveWatch (AW), o organizaţie membră a reţelei Reporters Sans Frontieres, Mircea Toma a contribuit la începutul anilor 2000 la influenţarea politicilor UE faţă de România (ceea ce era mai uşor decât să influenţeze politicile guvernului român) în perioada de preaccesiune. Împreună cu colegii săi din AW a intervenit activ în procesul legislativ pentru a consolida libertatea de exprimare şi accesul la informaţii de interes public. A iniţiat primele schimbări ale Curriculei preuniversitare pentru a promova o nouă disciplină, „Competenţă în consumul mesajelor mass media”. A oferit consultanţă şi asistenţă în programe de promovare a libertăţii de exprimare în Albania, Moldova, Nigeria, Cambodgia, ţări din fosta Iugoslavie; a vizitat dizidenţi şi ziarişti independenţi din Cuba şi a prezentat, apoi, la Naţiunile Unite, un raport privind gravele încălcări ale libertăţii de exprimare de către regimul Castro.
 
Mircea Toma este co-editor al 3 volume de psihologie, co-autor al 3 manuale de liceu, autor al 20 de articole academice, a realizat mai multe programe de radio şi televiziune şi a publicat peste 4000 de articole în presă.


Copyright © Gala Societății Civile - 2024
Site dezvoltat de Netvibes

-->