De profesie psiholog, asistent social ca formare, Cristina Buja are peste 10 ani de experiență în cadrul ONG-urilor.
A coordonat proiectul Tinere Talente al Fundației Principesa Margareta a României prin care tineri artiști care nu-și pot dezvolta abilitățile din cauza lipsurilor materiale și financiare, cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, au primit burse de studiu individuale cu valoarea de până la 2000 de Euro.
De asemenea, programul de mentorat al proiectului a oferit tinerilor bursieri șansa de a se întâlni și de a învăța de la personalități ale vieții artistice și culturale prin sesiuni de discuții și ateliere de creație.
***
Campania de comunicare pentru cea de-a XVI-a ediție a Galei Societății Civile, „Reginele Neștiute ale Societății Civile”, se desfășoară în perioada 16 mai – 30 iunie 2018 și stă sub semnul Centenarului Marii Uniri.
Sub sloganul „Reginele Neștiute ale Societății Civile”, în campania de comunicare sunt celebrate o serie de personalități feminine de astăzi, care continuă să creadă în principiile Reginei Maria prin munca lor în cadrul ONG-urilor și fundațiilor caritabile.
Nouă personalități feminine, reprezentante ale sectorului asociativ, sunt anul acesta imaginea campaniei Galei Societății Civile: Simona Voicescu – Asociația Necuvinte, Daniela Buzducea – Fundația World Vision România, Marina Dragu - Grupul de Inițiativă „Lacul Tei”, Cristina Grigore - Fundația Părinți din România, Ștefania Popp – Junior Achievement Romania, Silvia Asandi – Fundația Romanian Angel Appeal, Mirela Nemțanu – Fundația Hospice Casa Speranței, Cristina Buja – Fundația Principesa Margareta a României și Raluca Tănase – Asociația de Medicină pentru Sănătate Publică.
Campanie realizată de: Gavrilă & Asociații
Foto credit: Alex Gâlmeanu