Daniela Buzducea este un profesionist în bunăstarea copilului încă din 1994, atunci când s-a numărat printre absolvenţii primei generaţii de asistenţi sociali din România după căderea comunismului.

Ca tânăr asistent social, a fost implicată în diverse ONG-uri care au lucrat la reformarea sistemului de protecţie a copilului. Mai târziu, a devenit manager al programului de bunăstare al copilului USAID România. De trei ani, Dana este Director Naţional al Fundaţiei World Vision România. În 2009, Dana a fost aleasă membru al Boardului Federaţiei Naţionale a Organizaţiilor Nonguvernamentale pentru Copil (FONPC) şi al Federaţiei Organizaţiei Nonguvernamentale pentru Dezvoltare (FOND).

În prezent, este vice-preşedinte al FONPC. La nivel internaţional, Dana a fost consultant USAID pentru documentarea evoluţiei reformei în protecţia copilului în Europa de Est şi Cambodgia.



***
Campania de comunicare pentru cea de-a XVI-a ediție a Galei Societății Civile, „Reginele Neștiute ale Societății Civile”, se desfășoară în perioada 16 mai – 30 iunie 2018 și stă sub semnul Centenarului Marii Uniri. 

Sub sloganul „Reginele Neștiute ale Societății Civile”, în campania de comunicare sunt celebrate o serie de personalități feminine de astăzi, care continuă să creadă în principiile Reginei Maria prin munca lor în cadrul ONG-urilor și fundațiilor caritabile. 

Nouă personalități feminine, reprezentante ale sectorului asociativ, sunt anul acesta imaginea campaniei Galei Societății Civile: Simona Voicescu – Asociația Necuvinte, Daniela Buzducea – Fundația World Vision România, Marina Dragu - Grupul de Inițiativă „Lacul Tei”, Cristina Grigore - Fundația Părinți din România, Ștefania Popp – Junior Achievement Romania, Silvia Asandi – Fundația Romanian Angel Appeal, Mirela Nemțanu – Fundația Hospice Casa Speranței, Cristina Buja – Fundația Principesa Margareta a României și Raluca Tănase – Asociația de Medicină pentru Sănătate Publică.

Campanie realizată de: Gavrilă & Asociații
Foto credit: Alex Gâlmeanu