De meserie medic, Silvia Asandi conduce Fundația Romanian Angel Appeal (RAA) de aproape douăzeci de ani, dedicându-se îmbunătățirii vieții copiilor și adulților afectați de boli și afecțiuni grave (în cifre: 4500 de copii și tineri cu HIV/SIDA, peste 2000 de copii cu tulburare de spectru autist, peste 2000 de pacienți cu tuberculoză), cu risc de discriminare și excludere socială.

De activitatea echipei sale formată din 25 de angajați și 150 de voluntari au beneficiat peste 200 de profesioniști în domeniul sănătății și educației și peste 50 de unități medicale care au fost dotate cu echipamente și au primit sprijin pentru organizare de servicii de asistență multidisciplinară.

***
Campania de comunicare pentru cea de-a XVI-a ediție a Galei Societății Civile, „Reginele Neștiute ale Societății Civile”, se desfășoară în perioada 16 mai – 30 iunie 2018 și stă sub semnul Centenarului Marii Uniri.

Sub sloganul „Reginele Neștiute ale Societății Civile”, în campania de comunicare sunt celebrate o serie de personalități feminine de astăzi, care continuă să creadă în principiile Reginei Maria prin munca lor în cadrul ONG-urilor și fundațiilor caritabile.

Nouă personalități feminine, reprezentante ale sectorului asociativ, sunt anul acesta imaginea campaniei Galei Societății Civile: Simona Voicescu – Asociația Necuvinte, Daniela Buzducea – Fundația World Vision România, Marina Dragu - Grupul de Inițiativă „Lacul Tei”, Cristina Grigore - Fundația Părinți din România, Ștefania Popp – Junior Achievement Romania, Silvia Asandi – Fundația Romanian Angel Appeal, Mirela Nemțanu – Fundația Hospice Casa Speranței, Cristina Buja – Fundația Principesa Margareta a României și Raluca Tănase – Asociația de Medicină pentru Sănătate Publică.

Campanie realizată de: Gavrilă & Asociații
Foto credit:
Alex Gâlmeanu