Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.
Ideo Ideis Festivalul Național de Teatru Tânăr, cel mai mare eveniment dedicat educației alternative pentru liceeni, a ajuns la cea de-a 16-a ediție. Timp de o săptămână, în perioada 9-15 august,...
Festivalul Internațional de Artă Stradală din Sibiu (SISAF) anunță debutul ediției a VII-a în 19 iulie și lista de artiști selectați în acest an. Timp de o săptămână se vor realiza o serie de picturi...
Grădina de vară din Eforie Sud este locul în care vara se petrece altfel, zi de zi, până pe 12 septembrie 2021! Spațiul a fost redeschis în 2018, cu ocazia festivalului Cinemascop, iar anul acesta, Asociația...
Fundația9 vă invită și în 2021 la o vară la cinema în aer liber: în fiecare joi, timp de două luni, de pe 08 iulie până pe 02 septembrie, în curtea de pe I.L. Caragiale 32, în compania câtorva capodopere...
Arhitectura reprezintă un act de cultură de interes public, cu implicaţii urbanistice, economice, sociale şi ecologice. În vederea intensificării și consolidării dimensiunii culturale a arhitecturii, adaptarea...
Quadrisfera de la Piscu, o cameră multimedia unică în România, a fost inaugurată vineri, 18 iunie, la Muzeul-Atelier Școala de la Piscu. Realizarea acestei instalații de tip caleidoscop face atractiv și...
Proiectul de intervenție socio-culturală CONGRUENT continuă implementarea programelor de psiho-educație, educație financiară, combatere a bullying-ului, campanii civice, antreprenoriat creativ și cinematerapie...
Buzău International Arts Festival este o premieră absolută în regiune prin conceptul său și se va desfășura în perioada 25 august - 25 septembrie, în municipiul Buzău și, tot în premieră, în mai multe loca...
Sâmbătă, 12 iunie, Noaptea Muzeelor colecționează pentru public sute de evenimente unice, derulate în aproximativ 190 spații culturale din 73 localități din toată România. Cu un program extins chiar și...
Eu x 3 – ateliere de autocunoaștere prin scris, program educațional organizat de Asociația Culturală Control N, s-a desfășurat între 12 și 30 aprilie în trei licee bucureștene: Liceul Teoretic “Ștefan...
Cea de a 17-a ediție a Nopții Muzeelor va avea loc sâmbătă, 12 iunie, la nivel național, și propune publicului expoziții, intervenții și experimente artistice, proiecții, spectacole, ateliere, concerte sau tur...
“Cele mai importante lucruri în viață sunt cele pe care le faci, nu cele pe care le ai.(…)” spune Chris Simion – Mercurian, inițiatoarea proiectului Grivita 53 care pe 7,8,9 iunie, împreună cu colegii...