Scopul acestui material este de a pune sub lupă proiecte și inițiative ale sectorului asociativ, care aduc un plus de inovație, sunt exemple de bună practică și ale căror soluții pot fi replicate pentru a rezolva probleme concrete. Nu putem vorbi de o tendință, având în vedere că vor fi expuse atât proiecte mai vechi, participante și premiate la Gala Societății Civile (GSC), cât și modele mai recente. Însă toate s-au remarcat prin simplitatea modului de abordare a problemelor si nevoilor identificate și modalitatea firească și ”la îndemână” a soluțiilor, două calități care în România anului 2017 lipsesc. 

Vom expune mai jos proiecte-povești pe care le-am considerat inedite și pe care le-am apreciat pentru originalitate, durabilitate sau eficiență. 
 
▪ 280 de oi și 140 de miei
În anul 2007, World Vision România - Biroul Zonal Dolj a intervenit în comuna Rast, localizată la 80 km de orașul Craiova, după ce localitatea a fost inundată în proporție de 85%, atunci când Dunărea a atins cele mai înalte cote din ultimii 100 de ani, iar 3.965 de persoane au fost evacuate. În această situație, organizația a venit cu o soluție extrem de simplă pentru a ajuta oamenii să își refacă viețile dinaintea dezastrului, când se ocupau în principal cu creșterea animalelor: 140 de familii cu copii au primit câte o pereche de oi. 
 
Această nouă formă pe care a luat-o tradiționala donație în cazul dezastrului natural a ajutat familiile să își reia viețile, le-a asigurat o sursă de hrană și, în plus, a venit la pachet cu un curs de instruire privind normele europene de agricultură și creștere și îngrijire a oilor. La finalul proiectului, cele 140 de familii au devenit donatori pentru alte 140 de familii, care au primit primul miel al perechii de oi.
 
Potențialul de susținere a unui astfel de proiect este imens, chiar și după încheierea finanțării, creând un mecanism funcțional, posibil de extins la nivel mai larg, prin simpla implicare a comunității, care a fost în primă instanță beneficiară.  
 

▪ Un om și o colecție cu 17 milioane de vizualizări
Binele din România se construiește în fiecare zi, cum bine a spus-o Gala Societății Civile în anul în care Colecția Costică Acsinte a fost declarat proiectul câștigător din acel an al secțiunii Artă și Cultură. Binele se construiește treaptă cu treaptă, cu multă răbdare și perseverență, cu fiecare obiect digitizat, în acest caz. În anul 2013, Cezar Popescu a convins Muzeul Județean Ialomița, posesorul a 6.840 de obiecte - majoritate negative pe sticlă și o mică parte pozitive pe hârtie – să îl lase să digitizeze această arhivă lăsată moștenire de Costică Acsinte, fotograf român. 
 
Astfel că, în perioada 2013 – 2015, Cezar Popescu, din proprie inițiativă, și-a dedicat doi ani din viață pentru a face cunoscută aceasta colecție lumii întregi. În urma digitizării (scanării) obiectelor au rezultat 7.594 de fotografii distincte, iar imaginile au fost vizualizate de peste 17.000.000 de ori numai pe flickr. Mai mult de atât, pe baza lor au fost create opere noi: colorizări digitale ale fotografiilor alb-negru, colaje digitale, coperți de carte, o serie de bandă desenată, desene în creion, operă scrisă scurtă și poezii.
 
Ce este specific acestui proiect, exceptând realizarea lui voluntară de către o singură persoană, cu multă răbdare și dedicare, este faptul că principalul beneficiar al proiectului este o instituție publică, a statului, Muzeul Județean Ialomița. Este incredibil cum lipsa de inițiativă și mobilizare a reprezentat singurul obstacol ce a stat în calea cunoașterii Colecției Costică Acsinte de către 17 milioane de oameni. 
 

▪ Puterea fotojurnalismului
Următoarele două proiecte am preferat să le citez, exact așa cum au fost ele înscrise la Gala Societății Civile, fără a încerca să le expun povestea. Primul motiv este că ambele înscrieri au fost făcute de jurnaliști și, cu siguranță, ei au știut să le expună mai bine decât am putea noi să le povestim, iar al doilea motiv ne duce la numitorul lor comun: fotojurnalismul devine în cazul lor un instrument pentru a scoate la iveală niște probleme cu care ne confruntăm, transformându-le astfel în proiecte sociale, la propriu. Probleme care urlă în urma noastră, dar cum nu sunt aici, sub nasul nostru, parcă nu ne afectează atât de mult. Însă aceste schimbări s-au petrecut și nu sunt unele cu care putem să ne mândrim.
 
”Dacă îl cauți acasă pe țăranul român azi, n-ai să-l găsești. E plecat la muncă în străinatate. Și vrea să știi asta. Ți-a lăsat un mesaj – o casă din beton cu patru etaje, atât de mare «că poți să întorci tirul în ea». 
 
«Mândrie și Beton» este un proiect multimedia ce și-a propus să documenteze transformările recente petrecute în satele tradiționale din România, în mod special în cele din Țara Oașului și Maramureș, în urma plecării oamenilor la muncă în străinatate. Fotograful Petruț Călinescu împreună cu Ioana Hodoiu, jurnalist, au urmărit acest fenomen în perioada 2010-2013, atât în țară, cât și în Franța, unde s-au stabilit cei mai mulți dintre oșeni.
 
Credem că proiectul Mândrie și Beton le-a dat tinerilor din Oaș șansa să spună ceea ce nu îndrăznesc: cei mai mulți dintre ei nu-și doresc aceste case mari, care le consumă resursele financiare în totalitate. Mulți ar vrea să studieze, să călătorească și nu să investească într-o casă cu 4 etaje. Există un conflict mocnit între generații, dar până una alta, într-o asemenea societate tradițională tinerii se supun dorinței părintești. Acest proiect le poate fi un aliat și el poate declanșa o scânteie a schimbării.” (înscriere Mândrie și Beton - Gala Societății Civile 2014).
 
”Valea Jiului era cândva, cel puțin pentru propaganda socialistă, unul dintre simbolurile preferate ale progresului și industrializării. Astăzi, e un loc lipsit de perspective, din care oamenii migrează masiv către Europa de Vest. Decizia închiderii minelor a fost luată cu siguranță din motive economice, însă și considerente de mediu și politice au jucat un anumit rol. Mineritul de huilă nu este de fapt sustenabil în nicio țară din Europa, însă, înaintea închiderii minelor, alte state au adoptat strategii ample de dezvoltare regională, pe care le-au și implementat. În România, acest lucru nu s-a produs, iar în prezent nu există nicio perspectivă concretă de dezvoltare economică și socială pentru regiune.
 
Am pornit la drum [n.n. Silviu Mihai și George Popescu] printr-una dintre cele mai sărace regiuni din România și am documentat impactul schimbărilor structurale asupra comunităților locale și a indivizilor. I-am insoțit pe ultimii mineri în viața lor de zi cu zi, în ultimele coborâri în subteran, acasă și în căutarea unui nou loc de muncă – în România sau în Vestul Europei. Pe baza acestei documentări ample am realizat un proiect web multimedia care descrie și analizează această comunitate unică.
 
Cum ar putea arăta o alternativă de dezvoltare durabilă a Văii Jiului? O alternativă care să ofere atât pentru oamenii din regiune, cât și pentru mediu un viitor demn, fără cărbune.” (înscriere Răsună Valea - Orașele fantomă ale huilei - Gala Societății Civile 2015).
 

▪ Iluminarea României
Și încheiem prin a ne întoarce în registrul social, cu un program-soluție pe care l-am admirat de la prima vedere, iar juriul GSC i-a premiat proiectele de nenumărate ori, din 2014 până în 2017. Și, după patru ani, din păcate, această problemă încă este de actualitate, iar autoritățile pare că nu recunosc în acest program o idee ce merită replicată la nivel național. 
 
Este vorba de Lumină pentru România. Prima acțiune din cadrul programului a avut loc în Hunedoara (la Ursici) unde au fost instalate 14 sisteme cu panouri fotovoltaice, care oferă o soluție durabilă pentru a rezolva lipsa electricității în satul de munte. 
 
După, a urmat munca de documentare pe teren, printr-un tur al României pe bicicletă al celor de la Asociația Free Miorița, inițiatorii programului. S-a dovedit la acel moment că există și școli, nu numai gospodării, fără electricitate, așa cum au arătat rezultatele oficiale ale Recensământului Populației și Locuințelor din 2011: la nivel național există 100.130 de locuințe fără electricitate.
 
Ulterior au fost implementate și proiectele ”Lumină pentru Copiii din Ineleț”, ”Lumină pentru ultimele 3 școli fără electricitate din România” și ”Lumină pentru satul care nu există”.  
 
▪ În loc de concluzii
Toate proiectele expuse în acest material au un singur numitor comun: excelează prin ideea creativă pe care au gasit-o pentru a răspunde unei nevoi strigente a unei comunități. Noi, în fiecare an la Gala Societății Civile, avem ocazia sa le diseminăm și să cunoaștem îndeaproape nevoile beneficiarilor, în orice colț al țării s-ar afla. Și pentru acest lucru #VăMulțumim!
 
▪  ▪  ▪
Alte exemple de proiecte, cărora trebuie le să aruncăm o privire mai atentă pentru contextul în care au apărut, modul în care ONG-ul a ales să le implementeze, modalitatea în care ar putea fi replicate/ preluate ca model de bună practică sunt cele precum: ▪ Festivalul Național de Teatru Tânăr IDEO IDEIS ▪ Satul de-sine-stătător (Whole Village Project) ▪ Festivalul PLAI & AMBASADA ▪ Centrul de vizitare Oltenia de sub Munte - destinație ecoturistică ▪ Proiectul de alimentare cu apă și sanitație pentru Școala gimnazială din Făurei județul Constanța ▪ Strămutarea casei țărănești, cu o vechime de peste 100 de ani, în curtea Muzeului Ianca ▪ Pentru ce Mergem la Operă? ▪ Pakivalo ButiQ ▪ Anotimpuri la borcan ▪ Brutăria socială MamaPan ▪ Made in Rural ▪ și multe altele pe care organizațiile le-au înscris de-a lungul celor 15 ani la Gala Societății Civile. 

***
Gala Societății Civile (GSC) este cel mai amplu proiect care promovează și premiază anual activitatea sectorului asociativ din România. Inițiat în anul 2002, Gala Societății Civile este un proiect The Institute, care face cunoscute inițiativele civice și recunoaște impactul activității de tip ONG asupra societății române în ansamblul ei.


Text: Florentina Loloiu
Publicat în Noii industriași, creativii, volumul 2, lansat de Formare Culturală.
 
_____________________________________
Link-uri utile