Clipul video, difuzat pe televiziunile ProTV si TVR, descrie trairile sufletesti ale unei mame afectata de o boala incurabila, care isi exprima o dorinta pentru acest Craciun: “Draga Mos Craciun, in fiecare an ti-am cerut cate ceva. Niciodata insa pentru mine, intotdeauna pentru cei mici. Anul asta, te rog sa faci ceva pentru mine. Vino, chiar daca eu nu voi mai fi acasa. Copiii mei ramin.’’
Campania ’’Dorinta de Craciun’’ se adreseaza companiilor care au posibilitatea legala sa sponsorizeze organizatiile non-profit. Legea sponsorizarii si Codul Fiscal permit societatilor comerciale sa investeasca in dezvoltarea societatii romanesti, fara niciun cost pentru ele. Acestea pot directiona pina la 20% din impozitul pe profit catre organizatii neguvernamentale – in limita a 0,3% din cifra de afaceri – suma ce se scade din impozitul pe profit de plata.
Apelul de final al clipului este transmis de catre prezentatoarea TVR2, d-na Corina Danila, o mama la randul ei, care intelege cat de importante sunt aceste servicii in Romania:
"Sunt mii de persoane dragi in Romania afectate de o boala incurabila si ca mama, cel mai mult ma doare sa vad suferinta copiilor mici, de-o varsta cu fiica mea. Consider ca sta in puterea noastra sa aducem lumina in vietile celor care se lupta cu o boala incurabila. Impreuna putem sa sustinem munca, atat de importanta, a medicilor si asistentilor medicali de la HOSPICE."
In urma campaniei din 2013, cu sprijinul sustinatorilor nostri, am putut sa oferim 2.550 de vizite, 2.440 de zile de internare si 3.100 de vizite in centrul de zi pentru copiii si adultii care sufera de boli incurabile.
Anul acesta, fundatia HOSPICE Casa Sperantei si AlTreileaSector.ro, in parteneriat cu EY Romania, au organizat un eveniment de presa pentru a prezenta cifre concrete in ceea ce priveste utilizarea Legii Sponsorizarii.
Conform datelor ANAF, in 2013, 191.691 de societati comerciale au inregistrat profit in Romania. Daca toate acestea ar fi directionat catre sectorul nonprofit suma maxima prevazuta de lege – pina la 2,3 miliarde de lei (525 milioane de euro) – ar fi putut sustine domenii cheie precum sanatatea, mediul si educatia. Totusi, doar 16% dintre societatile comerciale (30.651) au ales sa foloseasca facilitatea fiscala prevazuta in Legea Sponsorizarii, suma distribuita catre ONG-uri fiind de 523 milioane de lei (118 milioane de euro), adica doar 22% din potentialul maxim.
Cu 525 de milioane de euro directionate de mediul de afaceri catre ONG-uri s-ar putea realiza, concomitent, in fiecare an, proiecte cu impact major in comunitatile din Romania, cum ar fi:
500 de hectare de terenuri degradate s-ar tranforma in paduri. In 5 ani, in Teleorman, 20% din suprafata judetului ar fi impadurita;
31 de centre de ingrijiri paliative ar fi construite in Romania, care sa ofere servicii gratuite pentru 61.000 persoane cu boli incurabile. Acoperirea pentru acest tip de servicii ar creste, la nivel national, de la 5% la 45%;
Peste 800.000 de adolescenti din Romania ar fi sustinuti sa se implice in proiecte de educatie in urmatorii cinci ani.
Nevoia de ingrijire paliativa este foarte mare si avem nevoie de sprijinul comunitatilor si a companiilor pentru ca aceste servicii gratuite oferite de HOSPICE sa poata continua. Va invitam sa vizionati clipul video si sa cititi mai mult despre campanie si despre aceasta modalitate facila de a ajuta, la adresa 20.hospice.ro