Asociația Necuvinte în parteneriat cu Poliția Română și Ambasada Statului Israel în România lansează campania „Lupta împotriva violenței domestice nu este o misiune a femeilor”, o campanie de informare și sensibilizare împotriva violenței de gen din România.
Cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței Asupra Femeilor, la debutul celor #16ziledeactivism am lansat o campanie adresată bărbaților cu comportamente agresive. Fenomenul violenței de gen este un fenomen cauză-efect, iar cauza, în procent de 89% din cazuri pornește de la bărbați.
Conceptul campaniei este simplu: bărbați care vorbesc bărbaților despre comportamentele abuzive ale unora dintre ei. Rolul bărbaților este esențial în combaterea violenței de gen și a fi bărbat nu este echivalent cu a fi agresor, mesaj transmis extrem de bine de către Excelența Sa Ambasadorul Statului Israel în România David Saranga; Andrei Stoica – sportiv; Radu Andrei Tudor – Jurnalist TVR 1; Dr. Cristian Andrei – Institutul de Relații Umane; Vladimir Drăghia – actor; Jean de la Craiova – artist; Sorin Stănică – comisar șef de poliție; Alex Petricean – chef; Costel – comediant; Mihai Matei – antreprenor.
În perioada pandemiei, tot mai multe femei au fost agresate în propriul cămin, fără prea multe resurse de ajutor. De aceea, mai mult ca oricând, este imperativ să atragem atenția asupra fenomenului grav și în creștere al violenței asupra femeii în România. Campanie susținută de Alka.
În perioada ianuarie – septembrie 2020, la nivel național:
• au fost emise 6.472 de ordine de protecție provizorii (OPP), cu 10% mai multe față de primele 9 luni ale anului trecut. Din totalul acestora, 6.383 au fost emise la solicitarea victimelor, 54 la solicitarea altor persoane, 5 la solicitarea ONG-urilor și 30 la solicitarea altor instituții abilitate în acest sens.
• aproximativ jumătate dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție (OP) de instanțele de judecată.
• au fost sesizate 354 de infracțiuni de nerespectare a ordinului de protecție provizoriu, în scădere cu 18% față de aceeași perioadă a anului trecut.
• au fost emise de instanțele judecătorești 6.313 ordine de protecție, cu 8,7% mai multe decât în perioada similară din anul 2019, 3.031 dintre acestea fiind provenite din ordine de protecție provizorii emise de polițiști.
• cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor din sfera violenței domestice o au faptele de „lovire sau alte violențe” – 62%, urmate de „abandonul de familie” – 14% și ,,amenințarea” – 9%.
• 80% din infracțiuni au fost comise la domiciliu.
Săptămâna trecută, campania "Lupta împotriva violenței domestice nu este o misiune a femeilor" a fost aprobată în ședința CNA drept mesaj de interes public și poate fi vizionată deja pe TV la nivel central și local.