În vremuri în care e greu să găsești repere și exemple de verticalitate, vă invităm să vă lăsați inspirați de poveștile lor.
Cosmin Pojoranu se ocupă de comunicare în echipa Funky Citizens, platforma unde se întâlnesc tinerii cetățeni care își doresc să ia parte la procesul decizional din societate. Aici se construiesc instrumente educaționale, care duc la acțiune si încurajează cetățenii să se implice în inițiative de responsabilizare a guvernării.
Cine este Cosmin Pojoranu?
Nu contează cine sunt, contează mai degrabă ce fac: sunt un om de acțiune - fost workoholic - care nu se satură să-nvețe. Așa am ajuns să am azi o panoplie de aptitudini de zici că-s Swiss Army Knife. Încă știu să mă joc și deseori o fac și cu folos. Născut și crescut în București, sunt un cetățean al planetei care se străduiește să rămână optimist în pofida deselor turbulențe socio-economice prin care tot trec(em).
Povestește-ne despre parcursul tău profesional. Cum și de ce ai ales o carieră în sectorul neguvernamental?
În gimnaziu scriam proză scurtă. În liceu am descoperit „Academia Cațavencu” și visam să mă fac jurnalist. În facultate am ajuns să mânuiesc cuvintele în industria comunicării, apoi mi-am dat seama că-mi pot folosi cunoștințele de marketing nu doar pentru a crește branduri comerciale, dar și pentru cauze demne (era și o oportunitate aici, căci muuulte ONG-uri ignorau total aspectul comunicării strategice / creative). Azi sunt un soi de „jack of all trades, master of some” - pun inclusiv muzică în cluburi la serile dansante pe care le-am botezat „Funkoteca”.
La 20 de ani am co-fondat, alături de câțiva amici (salutări către Ina, Răzvan, Silvia, Ioana și Ovidiu), o companie pe nume „Oricum” - pe același principiu că nu contează numele, contează ce face. Noi ne foloseam de inovație pentru a pune pe piață concepte noi de entertainment dedicate grupei de vârstă 15-25, grupă din care făceam și noi parte (deci știam ce-și doresc tinerii). Mi-amintesc acum de concertul simultan ținut pe trei etaje ale parcării Unirea (fiecare etaj cu câte un gen de muzică) sau quest-ul de prin București (o combinație de Amazing Race și Fort Boyard).
Am crescut odată cu start-up-ul, care a avut și un pui: în 2007 apare asociația „Oricum”, preocupată în principal de proiecte educaționale. Acolo am pus pe roate, prin 2007, prima competiție independentă de design (Filter - două ediții), primul mega-summit al tinerilor (două ediții) cu scopul de a-i implica și pe ei în a seta o viziune pentru România. Dar probabil că cel mai cunoscut proiect al nostru a fost Mentorship, în care ne propuneam să scurtăm distanța dintre teoria pe care o învață studenții în facultăți și dorințele practice pe care angajatorii le caută în tineri aflați la primul job. Brand-ului „Oricum” a dăinuit și astăzi, cunoscut mai mult pentru evenimentele ShortsUP, după ce a încercat să țină sus steagul industriilor creative în România.
În 2008, după ce am absolvit cursurile Facultății de Științe Politice (Universitatea din București), am luat o pauză de un an de la România, cât timp am studiat master-ul barcelonez CSIM (Cognitive Systems & Interactive Media). Fermecat de ce-am văzut în Catalunya, m-am întors în București pentru că aici erau în continuare multe oportunități, multe lucruri de făcut. Pentru că nu avusesem niciun job „clasic”, am zis să testez apele advertising-ului și m-am angajat, în toamna lui 2009, la un mic butic preocupat mai mult de online - Kubis Interactive (astăzi nu mai sunt deloc mici). În vara lui 2011 m-am mutat la o agenție românească - Headvertising, unde am fost copywriter și „șef serviciu online” timp de șase luni.
Am plecat de-acolo când apele financiare erau cam agitate, moment care a coincis cu întâlnirea mea cu Elena Calistru, pe care am cunoscut-o în contextul concursului de idei „Restart Romania”, organizat de Techsoup. Mi-a plăcut proiectul ei (urmărirea banului public, vizualizări masive de date) și am rămas în formulă încă de-atunci. Mi-era dor de atmosfera unui start-up - eram 4 la început - eu și cele trei fete din Focșani (salutări și către Alina și Livia, cu această ocazie). Am rămas acolo din 2012 pentru echipa bună pe care o avem, libertatea de a explora și testa, adică spiritul antreprenorial încă viu, nedomolit de vremuri.
Care a fost cea mai mare reușită de până acum? Dar nereușită din care ai învățat cel mai mult?
Mi-e greu să mă auto-evaluez și nici n-aș putea răspunde înainte să înțeleg cum definim succesul (căci fiecare are definiții diferite pentru ce înseamnă reușită). Dac-ar fi să zic ce-mi place mie mai mult și mai mult din toate cele pe care le-am făcut în ultima vreme, aș lista Constituția României, varianta ilustrată și explicată. Care nu ar fi fost posibilă fără o mega-colaborare (cu Visual Playground, Graphomat și Dexter Print, plus toți cei care au lucrat pe conținut). Ceea ce mă duce cu gândul către toți oamenii faini și activi care se regăsesc în ceea ce simbolizează Funky Citizens, cărora vreau să le mulțumesc pe această cale pentru că ne sunt alături.
La capitolul nereușite aș trece un proiect pe politici publice, care a fucționat doar pe jumătate, anume jumătatea offline. Am reînvățat cu ocazia aceasta faptul că dacă lucrezi la o mie de lucruri în același timp nu te poți concentra ca lumea pe niciunul. Iar dacă nu pui pasiune, nu iese optim.
Care este persoana din mediul neguvernamental pe care o admiri cel mai mult? De ce?
Nu aș fi în stare să nominalizez o singură persoană, pentru că ar fi nedrept față de miile de alte persoane în fața cărora merită să ne scoatem pălăria. În plus, nu-mi plac nici concursurile de popularitate. Dar dacă-i musai să las niște nume pe un dream-team al ONG-urilor, aș începe cu fostul meu coleg Codru Vrabie (îl puteți asculta aici) - o enciclopedie vie și o voce a rațiunii când ai nevoie de ea; O admir pe Zamfi, zisă și Irina, pentru tenacitatea de care dă dovadă când se ia la trântă cu PMB; o admir pe Claudia Apostol pentru îndârjirea cu care se luptă pentru a avea Roșia Montană în UNESCO; îi admir pe Tudor, Roxana și restul găștii Declic pentru cât de frumos au crescut în ultimii ani; m-am bucurat să o cunosc recent - chiar pe scena Galei Societății Civile, la Ateneu - pe Iris Popescu și minunățiile pe care le face la AMAis; pe Septimius Pârvu și Maria Krause pentru pasiunea cu care se implică în alegeri; pe colega Elena pentru ochiul de vultur cu care citește-n Excel-urile cu bugete; pe toți minunații jurnaliști de investigație cu care m-am intersectat în ultimii ani (se știu ei, de la RISE Project până la Casa Jurnalistului sau Documentaria.ro); pe Iulian și gașca de „La Firul Ierbii” și, dacă tot vorbim de grassroots, pe cei de la CeRe care fac treabă bună de atâția ani; pe Mihai Lupu și mărețul Educab. Lista poate continua - îmi vin în minte atâtea nume - Viorel Micescu, ba chiar plănuiesc să pun la un loc toate cauzele care-mi plac.
De ce Funky Citizens și nu altă organizație? Ce te leagă de ea, cum te regăsești în ea, cum te reprezintă? Ce și-a propus să facă proiectul „Getting civically fit - Educație civică”?
Mă simt ca peștele-n apă la Funky, am o echipă de deștepți (îmi place să mă înconjor de oameni de la care am ce învăța), atât de deștepți încât chiar mă lasă să pilotez diverse idei crețe și mă suportă așa perfecționist cum uneori sunt. Așa a fost cazul și cu proiectul de educație civică - care acum crește mare după ce am experimentat și pilotat diverse abordări. Vrem o Constituție în fiecare bibliotecă din țara asta, vrem să stârnim curiozitatea în cât mai mulți tineri vizavi de felul în care funcționează democrația românească și ce drepturi au. Educația e ingredientul de bază pentru schimbare socială.
Cum ai caracteriza România acum și care crezi ca este cel mai important lucru care trebuie să se schimbe în societate?
În an centenar România e fragmentată de durerile creșterii. Greul abia acum începe, copilul se face mare și e nițel bipolar. Cel mai important e să perseverăm în a genera punți de dialog real între părțile dintre cele două Românii. Să ne păstrăm optimismul și încrederea că într-o zi vom trăi într-un climat mai respirabil, mai tolerant, mai echilibrat, mai cinstit.
Programul Getting civically fit - Educație civică al organizației Funky Citizens a câștigat locul I la secțiunea Educație, Învățământ, Cercetare în cadrul Galei Societății Civile 2018.
Acest articol este parte a proiectului editorial Profil de ONGist, realizat de Gala Societății Civile în parteneriat cu portalul Știri.ong.
Cosmin Pojoranu se ocupă de comunicare în echipa Funky Citizens, platforma unde se întâlnesc tinerii cetățeni care își doresc să ia parte la procesul decizional din societate. Aici se construiesc instrumente educaționale, care duc la acțiune si încurajează cetățenii să se implice în inițiative de responsabilizare a guvernării.
Cine este Cosmin Pojoranu?
Nu contează cine sunt, contează mai degrabă ce fac: sunt un om de acțiune - fost workoholic - care nu se satură să-nvețe. Așa am ajuns să am azi o panoplie de aptitudini de zici că-s Swiss Army Knife. Încă știu să mă joc și deseori o fac și cu folos. Născut și crescut în București, sunt un cetățean al planetei care se străduiește să rămână optimist în pofida deselor turbulențe socio-economice prin care tot trec(em).
Povestește-ne despre parcursul tău profesional. Cum și de ce ai ales o carieră în sectorul neguvernamental?
În gimnaziu scriam proză scurtă. În liceu am descoperit „Academia Cațavencu” și visam să mă fac jurnalist. În facultate am ajuns să mânuiesc cuvintele în industria comunicării, apoi mi-am dat seama că-mi pot folosi cunoștințele de marketing nu doar pentru a crește branduri comerciale, dar și pentru cauze demne (era și o oportunitate aici, căci muuulte ONG-uri ignorau total aspectul comunicării strategice / creative). Azi sunt un soi de „jack of all trades, master of some” - pun inclusiv muzică în cluburi la serile dansante pe care le-am botezat „Funkoteca”.
La 20 de ani am co-fondat, alături de câțiva amici (salutări către Ina, Răzvan, Silvia, Ioana și Ovidiu), o companie pe nume „Oricum” - pe același principiu că nu contează numele, contează ce face. Noi ne foloseam de inovație pentru a pune pe piață concepte noi de entertainment dedicate grupei de vârstă 15-25, grupă din care făceam și noi parte (deci știam ce-și doresc tinerii). Mi-amintesc acum de concertul simultan ținut pe trei etaje ale parcării Unirea (fiecare etaj cu câte un gen de muzică) sau quest-ul de prin București (o combinație de Amazing Race și Fort Boyard).
Am crescut odată cu start-up-ul, care a avut și un pui: în 2007 apare asociația „Oricum”, preocupată în principal de proiecte educaționale. Acolo am pus pe roate, prin 2007, prima competiție independentă de design (Filter - două ediții), primul mega-summit al tinerilor (două ediții) cu scopul de a-i implica și pe ei în a seta o viziune pentru România. Dar probabil că cel mai cunoscut proiect al nostru a fost Mentorship, în care ne propuneam să scurtăm distanța dintre teoria pe care o învață studenții în facultăți și dorințele practice pe care angajatorii le caută în tineri aflați la primul job. Brand-ului „Oricum” a dăinuit și astăzi, cunoscut mai mult pentru evenimentele ShortsUP, după ce a încercat să țină sus steagul industriilor creative în România.
În 2008, după ce am absolvit cursurile Facultății de Științe Politice (Universitatea din București), am luat o pauză de un an de la România, cât timp am studiat master-ul barcelonez CSIM (Cognitive Systems & Interactive Media). Fermecat de ce-am văzut în Catalunya, m-am întors în București pentru că aici erau în continuare multe oportunități, multe lucruri de făcut. Pentru că nu avusesem niciun job „clasic”, am zis să testez apele advertising-ului și m-am angajat, în toamna lui 2009, la un mic butic preocupat mai mult de online - Kubis Interactive (astăzi nu mai sunt deloc mici). În vara lui 2011 m-am mutat la o agenție românească - Headvertising, unde am fost copywriter și „șef serviciu online” timp de șase luni.
Am plecat de-acolo când apele financiare erau cam agitate, moment care a coincis cu întâlnirea mea cu Elena Calistru, pe care am cunoscut-o în contextul concursului de idei „Restart Romania”, organizat de Techsoup. Mi-a plăcut proiectul ei (urmărirea banului public, vizualizări masive de date) și am rămas în formulă încă de-atunci. Mi-era dor de atmosfera unui start-up - eram 4 la început - eu și cele trei fete din Focșani (salutări și către Alina și Livia, cu această ocazie). Am rămas acolo din 2012 pentru echipa bună pe care o avem, libertatea de a explora și testa, adică spiritul antreprenorial încă viu, nedomolit de vremuri.
Care a fost cea mai mare reușită de până acum? Dar nereușită din care ai învățat cel mai mult?
Mi-e greu să mă auto-evaluez și nici n-aș putea răspunde înainte să înțeleg cum definim succesul (căci fiecare are definiții diferite pentru ce înseamnă reușită). Dac-ar fi să zic ce-mi place mie mai mult și mai mult din toate cele pe care le-am făcut în ultima vreme, aș lista Constituția României, varianta ilustrată și explicată. Care nu ar fi fost posibilă fără o mega-colaborare (cu Visual Playground, Graphomat și Dexter Print, plus toți cei care au lucrat pe conținut). Ceea ce mă duce cu gândul către toți oamenii faini și activi care se regăsesc în ceea ce simbolizează Funky Citizens, cărora vreau să le mulțumesc pe această cale pentru că ne sunt alături.
La capitolul nereușite aș trece un proiect pe politici publice, care a fucționat doar pe jumătate, anume jumătatea offline. Am reînvățat cu ocazia aceasta faptul că dacă lucrezi la o mie de lucruri în același timp nu te poți concentra ca lumea pe niciunul. Iar dacă nu pui pasiune, nu iese optim.
Care este persoana din mediul neguvernamental pe care o admiri cel mai mult? De ce?
Nu aș fi în stare să nominalizez o singură persoană, pentru că ar fi nedrept față de miile de alte persoane în fața cărora merită să ne scoatem pălăria. În plus, nu-mi plac nici concursurile de popularitate. Dar dacă-i musai să las niște nume pe un dream-team al ONG-urilor, aș începe cu fostul meu coleg Codru Vrabie (îl puteți asculta aici) - o enciclopedie vie și o voce a rațiunii când ai nevoie de ea; O admir pe Zamfi, zisă și Irina, pentru tenacitatea de care dă dovadă când se ia la trântă cu PMB; o admir pe Claudia Apostol pentru îndârjirea cu care se luptă pentru a avea Roșia Montană în UNESCO; îi admir pe Tudor, Roxana și restul găștii Declic pentru cât de frumos au crescut în ultimii ani; m-am bucurat să o cunosc recent - chiar pe scena Galei Societății Civile, la Ateneu - pe Iris Popescu și minunățiile pe care le face la AMAis; pe Septimius Pârvu și Maria Krause pentru pasiunea cu care se implică în alegeri; pe colega Elena pentru ochiul de vultur cu care citește-n Excel-urile cu bugete; pe toți minunații jurnaliști de investigație cu care m-am intersectat în ultimii ani (se știu ei, de la RISE Project până la Casa Jurnalistului sau Documentaria.ro); pe Iulian și gașca de „La Firul Ierbii” și, dacă tot vorbim de grassroots, pe cei de la CeRe care fac treabă bună de atâția ani; pe Mihai Lupu și mărețul Educab. Lista poate continua - îmi vin în minte atâtea nume - Viorel Micescu, ba chiar plănuiesc să pun la un loc toate cauzele care-mi plac.
De ce Funky Citizens și nu altă organizație? Ce te leagă de ea, cum te regăsești în ea, cum te reprezintă? Ce și-a propus să facă proiectul „Getting civically fit - Educație civică”?
Mă simt ca peștele-n apă la Funky, am o echipă de deștepți (îmi place să mă înconjor de oameni de la care am ce învăța), atât de deștepți încât chiar mă lasă să pilotez diverse idei crețe și mă suportă așa perfecționist cum uneori sunt. Așa a fost cazul și cu proiectul de educație civică - care acum crește mare după ce am experimentat și pilotat diverse abordări. Vrem o Constituție în fiecare bibliotecă din țara asta, vrem să stârnim curiozitatea în cât mai mulți tineri vizavi de felul în care funcționează democrația românească și ce drepturi au. Educația e ingredientul de bază pentru schimbare socială.
Cum ai caracteriza România acum și care crezi ca este cel mai important lucru care trebuie să se schimbe în societate?
În an centenar România e fragmentată de durerile creșterii. Greul abia acum începe, copilul se face mare și e nițel bipolar. Cel mai important e să perseverăm în a genera punți de dialog real între părțile dintre cele două Românii. Să ne păstrăm optimismul și încrederea că într-o zi vom trăi într-un climat mai respirabil, mai tolerant, mai echilibrat, mai cinstit.
Programul Getting civically fit - Educație civică al organizației Funky Citizens a câștigat locul I la secțiunea Educație, Învățământ, Cercetare în cadrul Galei Societății Civile 2018.
Acest articol este parte a proiectului editorial Profil de ONGist, realizat de Gala Societății Civile în parteneriat cu portalul Știri.ong.
