În vremuri în care e greu să găsești repere și exemple de verticalitate, vă invităm să vă lăsați inspirați de poveștile lor.
Când viața îți dă lămâi, faci limonadă! Erika Garnier este o învingătoare, care a reușit să transforme circumstanțele nefavorabile ale vieții într-o oportunitate. Oportunitatea de a-i sprijini și îndruma pe alții. Vă invităm să descoperiți povestea unui om cu drag de oameni care prin exemplul propriu are puterea de a schimba destine.
Cine este Erika Garnier?
Este o întrebare la care îmi mai răspund câte puțin în fiecare zi, când îmi surprind și analizez reacțiile în situații pe care nu credeam că-mi va fi dat să le trăiesc. Cred că, dacă ar fi să mă descriu pe scurt, aș zice că sunt o persoană cu drag de oameni și de natură.
Povestește-ne despre parcursul tău profesional. Cum și de ce ai ales o carieră în sectorul neguvernamental?
Am studiat Comunicare și Relații Publice și, la finalul studiilor, mă vedeam lucrând în comunicare internă într-o companie. Apoi, tot pe final de facultate, m-am trezit într-o dimineață și nu am mai putut să merg.
După intervențiile medicilor, am ajuns la momentul în care trebuia să învăț să-mi duc viața mai departe dintr-un scaun rulant. Soluția părea să fie o organizație nonguvernamentală – Fundația Motivation România. Sceptică la început, mi-am zis că nu vreau ajutorul nimănui. Apoi, când m-au vizitat colegii mei de acum, i-am plăcut și mi-am dorit să aflu ce fac. Așa am ajuns să fiu, pe rând, beneficiar al programelor Motivation și voluntar – cu misiunea de a-i învăța pe alții cum să fie independenți în scaun rulant. Ușor-ușor, m-am ”infiltrat” în echipă, cu drepturi depline, cu responsabilități legate de comunicare și crearea de servicii de recuperare activă pentru persoanele în scaune rulante.
Care a fost cea mai mare reușită de până acum? Dar nereușită din care ai învățat cel mai mult?
Cele mai mari reușite sunt și cele care mă motivează să duc mai departe proiectele pe care le-am început alături de colegii mei. Sunt viețile schimbate în bine ale oamenilor care ajung la noi. De cele mai multe ori, e vorba despre persoane care folosesc scaune rulante din cauza unor accidente și care învață la Motivation să își ducă viața mai departe, demn și firesc. E complicat să înveți să faci altfel toate lucrurile pe care le credeai banale – cum ar fi să-ți pui hainele sau să te deplasezi dintr-un loc în altul. Cu perseverență și cu sprijinul unor oameni care au trăit experiențe similare, cei mai mulți descoperă că pot avea o viață independentă și că își pot relua rolurile – acasă, la serviciu, la școală, în comunitate. E cea mai mare satisfacție pe care o pot avea – să fiu parte din poveste, să știu că aducem încredere și ordine în viața cuiva.
Mă lovesc aproape zilnic de lucruri care mă descurajează, de obicei bariere fizice sau atitudini negative, care îmi amintesc că mai avem ceva de muncă până la ”unitate în diversitate”. Cu toate astea, sunt puține lucruri la care mă gândesc ca fiind definitiv nereușite. De obicei, le mai dau o șansă, le las puțin deoparte până la găsirea unei soluții, într-o categorie specială: ”în curs de a fi reușite”.
Care este persoana din mediul neguvernamental pe care o admiri cel mai mult? De ce?
Îmi plac mulți oameni din mediul neguvernamental, dar dacă ar fi să aleg o persoană, aș zice Alina Kasprovschi, de la Fundația Comunitară București: pentru felul în care reușește să aducă oamenii împreună, în scopul binelui. Admir naturalețea, firescul și dăruirea ei și mi se pare că se văd în tot ce face și în tot ce zice.
De ce Fundația Motivation și nu altă organizație? Ce te leagă de ea, cum te regăsești în ea, cum te reprezintă? Ce și-a propus să facă campania „#PeBune?”?
Motivation e acasă. Colegii mei de acum mi-au fost mentori și modele. Au avut răbdare cu mine, m-au ajutat să descopăr ce înseamnă viața într-un scaun rulant și să găsesc soluții pentru tot ce m-a neliniștit în legătură cu asta.
La Motivation nu fac lucruri pentru că sunt descrise în fișa postului, fac lucruri pentru că știu sigur că îi ajută pe alții, fiindcă mă raportez la experiența mea.
Aici am înțeles cu adevărat că oamenii sunt mai mult decât ”accesoriile” care îi înconjoară, fie ele și scaune rulante, și că merită să fie definiți în complexitatea lor, nu reduși la o sintagmă precum ”persoană cu dizabilități”.
Aici am învățat că trecerea de la ”nu pot” la ”pot” se face intervenind nu asupra persoanei, ci asupra mediului. O rampă bine construită, un scaun rulant potrivit, un loc de parcare dedicat persoanelor cu dizabilități și păstrat liber pentru cei care au nevoie de el pot face trecerea de la dizabilitate la funcționare.
Știu că în ritmul alert al zilelor noastre, e uneori dificil să observi realități diferite decât cea pe care o trăiești. Știu că e greu să te pui în locul unui utilizator de scaun rulant, dacă nu ai fost niciodată într-o situație similară. De aceea, am ales să creștem gradul de informare a persoanelor fără dizabilități prin campanii precum ”Pe Bune?” – o campanie de eliberare a locurilor de parcare dedicate persoanelor cu dizabilități și ocupate abuziv. Prin materialele campaniei transmitem importanța caracteristicilor specifice ale acestor locuri de parcare, precum dimensiunile și proximitatea, și facem diferența între nevoia de a le folosi și moftul de a le ocupa abuziv. Cei care doresc să ni se alăture pot să lipească un autocolant pe mașina lor sau să distribuie pliante informative, după cum am scris și pe www.motivation.ro/sustine-campania
Cum ai caracteriza România acum și care crezi că este cel mai important lucru care trebuie să se schimbe în societate?
Romania e o țară încă nepregătită să-și primească toți locuitorii.
În România zilelor noastre, există încă oameni izolați la domiciliu pentru că nu au acces la un scaun rulant potrivit și la informații despre cum pot gestiona dizabilitatea pe care o au.
În România zilelor noastre, un om în scaun rulant petrece mai mult timp să planifice un drum, decât să îl facă. Pentru că trebuie să ia în calcul toate bordurile de netrecut, toate ușile înguste, lipsa grupurilor sanitare accesibile, șiruri de trepte ce par interminabile și, după ce le identifică, să găsească el însuși căi să le evite. De ce? Ca să bea o cafea cu un prieten, să participe la o întâlnire la serviciu, să plătească o factură, să își conducă fiul până în clasă sau să îi ia un cadou soției - lucruri pe care oricine ar trebui să le poată face fără bătăi de cap.
Cel mai eficient ar fi să se schimbe modul în care ne uităm la oamenii din jurul nostru: cu mai multă atenție, mai multă înțelegere privind diferențele dintre oameni și mai mult respect. Schimbarea de perspectivă și cultivarea empatiei par soluții îndepărtate, dar eu cred că aceasta e calea spre mai bine.
Proiectul #PeBune? al Fundației Motivation România a câștigat locul III la secțiunea Campanii de comunicare pe teme sociale în cadrul Galei Societății Civile 2018. Acest articol este parte a proiectului editorial Profil de ONGist, realizat de Gala Societății Civile în parteneriat cu portalul Știri.ong.
