Bilantul Forumului Centrului pentru Legislatie Nonprofit – Editia 2016: 17 vorbitori, aproximativ 40 de organizatii, peste 60 de participanti si zeci de idei de dezvoltare si parteneriat pentru 2016/2017.
Asociativitate si politici fiscale pentru initiativa locala
S-a intamplat: MARTI, 19 aprilie 2016, intre orele 9.00-15.00, Hotel Sheraton (Grand Plaza Dorobanti), Sala Arizona, Bucuresti, Forumul organizat de Centrul pentru Legislatie Nonprofit (CLNR).
Forumul s-a concentrat pe 2 teme mari, pe care s-au construit prezentarile, discutiile cu invitatii prezenti si, mai ales concluziile evenimentului: Asociativitatea – beneficii, exemple de buna practica, propuneri legislative, parteneriate, prioritati 2016-2017 si Politica fiscala si surse de finantare – instrumente inovative de co/finantare, facilitati pentru prestatorii de servicii publice, functionarea structurilor de economie sociala, filantropia indiviaduala.
A fost printre singurele evenimente de pe piata romaneasca, care a generat discutii si actiuni viitoare, in care sa fie implicati actori diferiti (mediul asociativ, mediul de afaceri, de cercetare, autoritati publice centrale – factori de decizie, reprezentanti media), privind:
# schimbari legislative (modificarea OG 26/2000 privind asociatiile si fundatiile; transpunerea in legislatia nationala a Directivei 94/ 2015 a Uniunii Europene care obliga companiile sa publice anual rapoarte de sustenabilitate; modificari la normele de aplicare ale Legii 544 privind accesul la informatiile de interes public);
# schimbari in regimului fiscal (modificarea Codului Fiscal - propuneri de scutiri de TVA cu privire la achizitionarea de bunuri care vor fi donate statului, deducerea impozitelor pentru persoanele fizice sau prevederi fiscale diferite pentru ONG, in special cele care presteaza servicii sociale, transparentizarea circuitului fondurilor obtinute din redirectionarea 2% si diminuarea timpului de transfer catre beneficiarul final al donatiei);
# promovarea conceptului de donatii individuale pentru sustinerea unei cauze sociale (sustinerea coalitiei pentru sprijinirea filantropiei individuale);
La acest eveniment, au participat aproximativ 40 organizatii, entitati publice diferite, care si-au asumat rolul de actori sociali si care au inteles scopul principal al Forumului este acela de a intari parteneriatul pentru viitor. Dintre acestea putem enumera: Ministerul de Justitie, Ministerul Tineretului si Sportului, Ministerul Consultarii Publice si Dialog Civic, Apador-CH, Salvati Copiii, Fundatia pentru SMURD, Organizatia Internationala pentru Migratie, AM POCA, Institutul de Economie Sociala, Metropolitan Life, Asociatia Nevazatorilor, Fundatia CADI- Eleutheria, ARPS, The Institute, Camera de Comert a Romaniei, EuZone, Roma Education Fund, KCMC si Romano Boutiq, Asociatia Idei pentru Viitor, WWF, FNGAL, United Way, Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile, Fundatia pentru Dezvoltarea Popoarelor, Asociatia Mame pentru Mame, Romanian-American Foundation, Ce-Re, Asociatia pentru Relatii Comunitare, SNSPA, Centrul pentru Productie si Consum Durabile, KPMG, Consiliul Tineretului Din Romania, World Vision, Scoala de Valori, Centrul pentru Inovare Publica.
Realizarile Forumului
„Suntem bucurosi ca acest Forum, ce a fost gandit ca un spatiu de intalnire pentru actorii sociali de pe piata romaneasca care sprijina initiativa locala, a reusit sa aduca la aceeasi masa organizatii apartinand mediului privat de business, celui asociativ, de consultanta, reprezentanti ai media si autoritatile publice. In peste 5 ore de discutii au fost conturate idei valoroase despre initiativele in jurul carora se vor constitui parteneriatele urmatorilor ani. Consider ca aceste entitati au inteles ca asociativitatea se regaseste in comunitatea locala (din care fac parte toate aceste entitati), in initiativa cetatenilor de a mobiliza resurse, a celor care au energia necesara luarii unor decizii pentru prezentul lor si care vor mobiliza alti cetateni cu nevoi similare, astfel incat sa produca schimbarea.” – Octavian RUSU, director executiv Centrul pentru Legislatie Non-Profit (CLNR).
Atat in plen, cat si in paneluri, vorbitorii au adus in discutie modelele de succes ale activitatii lor si au prezentat in fata celor prezenti viziunea lor despre cum va arata parteneriatul in 2016-2017, dar si cum se pot depasi ”intreruperile” in finantarea proiectelor si prioritatilor asumate. Au fost prezentate proiecte care au depasit granita finantarilor publice fixe de pana la maxim 3 ani, din ultimii ani.
Concluziile Forumului prin ochii vorbitorilor
Octavian RUSU:
”Daca analizam harta segmentului non-guvernamental din Romania, in conformitate cu Atlasul Economiei Sociale 2014, din 2000, anual se infiinteaza 3000 – 4000 organizatii. In total sunt 80.000 organizatii, dintre care insa doar 46% sunt active fiscal. Implicarea cetatenilor in actiuni ale organizatiilor societatii civile in Romania este doar de 10%, dintre care 4% membri inactivi – conform World Values Survey 2012. Astfel, dorim sa producem o schimbare radicala la nivelul legislatiei privind asociatiile si fundatiile. Ne propunem sa promovam un nou tip de asociere, cea comunitara, care sa ajute grupurile informale din mediul rural sa se constituie mai usor. S-ar crea astfel un tip nou de organizatie fara personalitate juridica, care beneficiaza de o procedura simpla si descentralizata de constituire la nivelul unitatilor administrativ teritoriale, ce ar avea capacitate de exercitiu limitat. Alte propuneri ar fi: unirea actului constitutiv cu Statutul si realizarea unui singur document, posibilitatea de a incheia actele de constituire sub semnatura privata, cu exceptia cazurilor de aport in natura bunuri imobile sau pentru care legea prevede in mod expres act autentic, diminuarea patrimoniului initial pentru constituirea unei asociatii la 200 de lei, operarea unor modificari doar prin notificare.
Simona Constantinescu – Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile:
”Prin Fondul ONG, program de finantare a organizatiilor neguvernamentale din Romania, au fost sustinute proiecte care au generat schimbari de politica publica importante, iar o parte dintre aceste organizatii sunt membre in Coalitia Antisaracie. Una dintre oportunitatile pe care le identificam pe piata finantarilor este sustinerea ONG din fondul Loteriei Nationale.”
Mihai Lisetchi – Ministerul Consultarii Publice si a Dialogului Civic:
”Avem pe agenda Ministerului dezbaterea pentru modificarea OG 26/ 2000 privind Asociatiile si Fundatiile (in calitate de parteneri ai Ministerului Justitiei, ca initiator al proiectului de modificare), precum optimizarea colectarii de date statistice privind organizatiile celui de-al treilea sector. Din atributiile noastre face parte si functionarea Colegiului pentru Consultarea Asociatiilor si Fundatiilor. Lucram la un set de modificari la normele de aplicare ale Legii 544 privind accesul la informatiile de interes public.”
Paula Herlo –filantrop in Asociatia Daruieste viata! si producator Romania Te Iubesc:
”In anul 2004, Codul fiscal permite, pentru prima oara, in Romania, ca firmele sa-si reinvesteasca 20% din impozitul pe profit (maxim 3 la mie din cifra de afaceri) in sanatate, educatie, cultura, mediu. In 2014, 1 din 10 firme au ales sa reinvesteasca impozitul pe profit catre sanatate, educatie, cultura, mediu. 100 milioane euro au fost investiti in proiecte concrete, iar 300 milioane euro au ramas sa fie administrati de stat. In luna ianuarie 2016, Codul fiscal stimuleaza CSR-ul companiilor, prin cresterea limitei pana la care sponsorizarea este deductibila, de la 0,3 la 0,5 % din cifra de afaceri. Am ales sa sustin organizatia Daruieste Viata! si sa dau incredere finantatorilor in oamenii in care cred. Dati sms la 8844 cu textul SPITAL pentru a sprijini si voi construirea unei clinici moderne de oncopediatrie, in care bolnavii sa primeasca un tratament la cele mai inalte standarde.”
Daniela Oprescu – KPMG:
”Pentru prima data in fiscalitatea moderna, prin Ordonanta de Urgenta nr. 10/2016 privind stabilirea masurilor necesare finantarii achizitiei sculpturii “Cumintenia Pamantului”, sunt incurajate donatiile din partea persoanelor juridice si a persoanelor fizice cu aceasta destinatie, astfel: persoanele juridice (contribuabili definiti potrivit legii) pot deduce la calculul rezultatului fiscal sumele donate in acest scop, microintreprinderile pot scadea din baza impozabila sumele reprezentand donatii pentru aceasta destinatie, persoanele fizice care desfasoara actvitati independente pot deduce cheltuielile cu sumele depuse in acest scop (pe baza evidentei platii).”
Cosmin Vaduva – Ministerul de Justitie:
”In lista proiectelor de lege care indeplinesc criteriile pentru a fi incluse in Planul Anual de Lucru al Guvernului (PALG) figureaza un proiect de lege de modificare a OG 26/2000. In luna mai 2016 se va lansa procesul de consultare publica. Ministerul Justitiei nu va sustine adoptarea unei ordonante de urgenta de modificare a legislatiei privind asociatiile si fundatiile, procedura pe care o vom urma va fi cea ordinara, prin Parlament”.
Ciprian Ladunca – Metropolitan Life:
”Strategia Metropolitan Life este orientata, in principal, pentru sustinerea din punct de vedere financiar a copiilor, respectiv a familiilor cu copii. Produsele noastre de asigurare de viata sunt dezvoltate astfel incat copii sa beneficieze de stabilitate financiara. Ca o consecinta a interesului nostru in acest sector, in anul 2015 impreuna cu echipa noastra excelenta am reusit sa implementam proiecte de CSR in valoare de peste 500.000 de dolari. Am avut 160 de voluntari – angajati si consultanti de asigurare, care au prestat peste 900 ore de voluntariat. Speram ca am adus zambete pe chipurile a peste 3600 de copii din toata tara prin implicarea noastra in CSR. Planurile de viitor vizeaza continuarea programelor de incluziune sociala si educatie financiara, dar si dezvoltarea de noi initiative cu organizatiilor non-guvernamentale partenere. Astfel , Metropolitan Life are impact pozitiv si direct in comunitate prin natura business-ului de asiguraari de viata, dar si prin activitatea de CSR”.
Oana Preda – Ce-Re:
”La forumul Centrului pentru Legislatie Nonprofit am discutat despre activitatile desfasurate pentru stimularea asociativitatii si a implicarii cetatenilor, dar si despre lectiile invatate in acest demers. Este esential ca oamenii sa aiba si sa simta ca au proprietatea actiunilor lor. Oamenii trebuie sprijiniti sa-si construiasca propria lor agenda. De aceea, deciziile publice nu se iau din birou, ci dupa discutii la firul ierbii in comunitatile ce vor fi afectate de actiunile care sunt asumate de autoritati sau organizatiile civice.”
Alexandru Potor - Federatia Nationala a Grupurilor de Actiune Locala (FNGAL):
„Grupurile de actiune locala sunt parteneriate public-private ce asociaza actori zonali importanti din sectorul economic, pubic si al societatii civile. Principalele beneficii ale constituirii si functionarii GAL-urilor sunt: comunitatea a fost implicata intr-o noua abordare a gestionarii fondurilor europene si in implementarea strategiilor proprii de dezvoltare; parteneriatul Public-Privat reprezentat de GAL a demonstrat ca poate functiona si poate produce rezultate favorabile locuitorilor; investitiile pentru dezvoltarea fermelor, instlarea tinerilor, instruirea fermierilor, informarea si difuzarea de cunostinte, procesarea si marketing-ul productiei agricole au generat 3695 proiecte selectate de GAL-uri si plati in valoare de 91,97 milioane Euro; investitiile pentru infrastructura mica, activitati turistice, intreprinderi non-agricole au generat 3880 proiecte selectate de GAL-uri in valoare de 220,3 milioane Euro.”
Steluta Bulaceanu - AM POCA:
„Programul PODCA 2007-2013, are cea mai mare rata de absorbtie dintre programele europene, in aprilie aveam 93,7% certificati, iar restul de certificari ce urmeaza sa fie procesate indica 98%. Intr-adevar, finantarea este mai mica comparativ cu celelalte proiecte europene. Am finantat societatea civila, ONG-uri si am pus accentul de dezvoltarea de instrumente care sa le permita interactiunea cu autoritatile locale sau centrale. Pentru urmatorul exercitiu financiar avem o suma mai mare, iar alocarile se vor efectua in functie de obiective.”
Andrei Churican – Centrul National pentru Productie si Consum Durabile
„CNPCD isi propune sa dezvolte o expertiza nationala in domeniul eficientizarii consumului de resurse si productiei curate, dar si sprijinirea energiei verzi. (...) Referitor la bunele practici in parteneriate, fiecare organizatie ar trebui sa aiba puterea de a lua decizii. Cred ca reprezenantii organizatiilor ar trebui sa se intalneasca mai des decat membrii echipelor de lucru. Procesul de decizie ar trebuie sa fie agreat si nu decizia in sine. Intalnirile si activitatile ar trebui organizate de fiecare membru al parteneriatului. Cred ca intr-un parteneriat toti ar trebui sa stim obiectivele individuale ale celorlalti. Intelegerea acestor obiective poate conduce la incredere si mai buna colaborare.”
Anda Serban - United Way Romania
Tema pe care am pregatit-o se refera la modalitatile de fundraising folosite de United Way Romania si care ar putea fi folosite de organizatiile neguvernamentale, dintre care mentionam cateva: donatiile individuale pay-rol, major giving, 2%, sponsorizari, evenimente de voluntariat, evenimente sportive, granturi. Pe viitor avem in vedere: stabilirea ca obiectiv aducerea in discutie pe agenda publica a scutirilor fiscale pentru donatii efectuate de persoanele fizice si stimularea tuturor donatiilor prin scutiri fiscale, dar si majorarea limitei donatiilor din partea companiilor.
Catalin Gheorghe - Asociatiei de Relatii Comunitare:
”In momentul de fata finalizam un studiu, acesta urmand sa fie facut public in luna mai 2016, reprezentand o radiografie a sectorului ONG, referitor la donatii, tipuri de donatori, domenii sprijinite prin donatii. Cresterea donatiilor in sectorul ONG trebuie sa se faca doar prin cresterea gradului de transparanta al organizatiilor neguvernamentale, dar si al autoritatilor publice (ex: impozitului pe venit (2%). Sponsorizarile venite din sectorul de afaceri trebuie asumate public. Firmele ar putea face sponsorizari de 1,4 miliarde de lei, daca se tine cont de datele raportate de companii la Ministerul de Finante pentru anul fiscal 2014.”
Adriana Dutu - Euzone Consultancy:
”Trebuie sa existe o balanta intre sustinere (donatii, sponsorizari, fonduri structurale) si autosustinere (activitate economica) in cadrul organizatiilor neguvernamentale. Sunt implicata in mod activ in sprijinirea intreprinderilor de economie sociala. Solicit tuturor organizatiilor resursa, dar si reprezentantilor mediului de afaceri sa sprijine prin know-how structurile de economie sociala. Lansez propunerea tuturor organizatiilor guvernamentale de a identifica modalitati pentru ca cele care sunt si opertaori economici, sa participe la schemele de ajutor de stat, lucru imposibil in acest moment.”
Khalid Inayeh - Director KCMC si Initiator Romano Boutiq
”Am fost multumit sa discut la Forum despre importanta promovarii lanturilor structurilor de economie sociala. Doar printr-un accent mare pe promovare se poate obtine sustinere financiara continua si o intreprindere sociala sa reziste in timp, mai mult decat perioada finantarii initiale.”
Romeo Vasilache, Romanian-American Foundation
”Am ales sa vorbesc la intalnire despre ce inseamna programul de dezvoltare economica locala prin asociere si antreprenoriat al organizatiei. Unul dintre proiectele organizatiei noastre, Small Farmers este un bun exemplu in acest sens. Acesta s-a derulat pe 4 tipuri de interventii: seminarii si training pentru fermieri (cresterea capacitatii fermierilor de a se sustine), pilotare modele asociative (asistenta pentru planurile de afaceri), discutii publice (potential de schimbare in legislatie), Formarea echipei (multiplicarea experientei). Ne-am implicat in activitatile ONGurilor prin sustinere financiara si ne asumam ca prioritati dezvoltarea economiei din zona rurala, tehnologia si inovatia si cetateanul activ si responsabil”.
Stefan Palarie – Scoala de Valori
”La eveniment am sustinut modelul dezvoltarii organizatiei noastre, care are ca principal obiectiv educatia non-formala pentru tineri. Pentru a ne sustine ideile si a le putea transmite catre grupul tinta am ales sa demonstram sectorului de afaceri privat ca merita sa investeasca in ideile noastre. A fost modalitatea de sustinere continua a activitatilor noastre. Acum vrem sa schimbam strategia prin incercarea de a identifica solutii pentru ca tinerii sau parintii acestora sa investeasca in dezvoltarea personala si profesionala de care beneficiaza prin programele noastre. (...) Apreciez modelul britanic de sustinere privata si guvernamentala a intreprinderilor sociale. De exemplu British Heart Foundation care beneficiaza de un mediul legislativ ce sustine societate civila, ce s-a dezvoltat in timp intr-un ONG care angajeaza mii de oameni la nivel national, si care gestioneaza anual un buget de peste 130 de milioane de lire sterline”.
Proiectul ”Imbunatatirea cadrului legal privind organizarea si functionarea organizatiilor neguvernamentale in Romania” este finantat prin SEE 2009 – 2014, in cadrul Fondului ONG (www.fondong.fdsc.ro) in Romania. Bugetul proiectului: 82,502 Euro. Continutul acestui material nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a granturilor SEE 2009-2014. Pentru informatii oficiale despre granturile SEE si norvegiene accesati www.eeagrants.org.