Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.
A șaptea ediție a Galei Premiilor pentru Directorii Anului va avea loc pe 9 octombrie Înscrierile sunt deschise pentru toți directorii din unitățile de învățământ din România, până pe 14 august...
Biblioteca Județeană Antim Ivireanul din Râmnicu Vâlcea (Strada Carol I 26) va găzdui sâmbătă, 15 iulie, începând cu ora 17:00, evenimentul final al proiectului „Smart Trending. Atelier practic...
În perioada 3 iulie – 6 august 2023, Teach for Romania organizează Academia de Leadership și Formare în Educație, singurul program de formare și practică didactică supervizată pentru profesori care aleg să...
ASAP România (Armata Selectării Atente a Plasticului), programul de responsabilitate socială al Fundației The Institute, anunță o nouă serie de înscrieri pentru elevii din întreaga țară, de a fi ambasadori...
Timp de 100 de zile, Muzeul Fotbalului București a fost pentru prima oară parte din Programul Național „Școala Altfel” cu un proiect inedit dedicat elevilor și cadrelor didactice. Sub titulatura „Fotbalul...
5 liceeni de la Colegiul Național I.L. Caragiale din București au pilotat Future you, un proiect de antreprenoriat social, conceput pentru a oferi tinerilor posibilitatea să experimenteze ce înseamnă să ai un job,...
Olimpiada Micilor Bancheri, concurs organizat de Asociaţia pentru Promovarea Perfomanţei în Educaţie (APPE), cu sprijinul Mastercard, CEC Bank și Alpha Bank, și-a desemnat câștigătorii celei de-a IX-a ediții....
Buzoienii sunt invitați sâmbătă 17 iunie 2023 la ora 10:00 la evenimentul final al proiectului Caravana de Debate ce va avea loc în amfiteatrul Muzeului Județean Buzău. În cadrul acestui eveniment,...
5000 de elevi de gimnaziu din 9 județe, atât din mediul urban, cât și rural, s-au antrenat anul acesta la matematică într-un mod distractiv și interactiv, prin programul cu participare gratuită CampioMATE -...
Organizatorii extind proiectul în județul Ilfov, inclusiv București, și în județul Constanța Am aflat cum arată eroul reciclării pentru elevii din Brașov și Iași! În urma concursului BANDA...
Eco Provocarea, programul de educație pentru mediu al asociației Viitor Plus, s-a derulat timp de 7 luni, în 150 de școli și licee din România. Elevii și profesorii participanți la Concursul...
87 de liceeni au participat la Health Innovation Day, o sesiune de lucru interactivă organizată de Junior Achievement (JA) România și AstraZeneca. În cadrul activității, liceenii au dezvoltat...