Comisia Europeana si Forumul European al Dizabilitatii au marcat  Ziua Internationala a Persoanelor cu dizabilități, prin organizarea la Bruxelles a 2 mari evenimente: Conferinta “Suntem cetateni ai Uniunii Europene- Ziua Europeana a Persoanelor cu dizabilitati 2017” si cea de-a 4-a editie a Parlamentului European al Persoanelor cu dizabilitati.
 
Luminita Caldaras, autoreprezentant al Fundatiei Pentru Voi, a fost invitata la aceste importante manifestări, unde a reprezentat persoanele cu dizabilitati intelectuale din Romania si din Europa.
 
Peste 600 de persoane cu dizabilități din întreaga Europă se întâlnesc astăzi la Parlamentul European pentru a se angaja în dialog cu liderii europeni cu privire la drepturile lor.
 
Dreptul la participare politică și dreptul la vot sunt consacrate în Conventia ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilitati, pe care UE și toate statele sale membre - cu excepția Irlandei - le-au ratificat. Cu toate acestea, în realitate, sute de mii de persoane cu handicap din Europa sunt private de exercitarea acestui drept fundamental. Femeile cu dizabilități, persoanele cu dizabilități care trăiesc în instituții și persoanele cu dizabilități intelectuale sau psihosociale sunt la un risc și mai mare de a fi excluse.
 
"Angajamentul nostru de a îmbunătăți viața persoanelor cu handicap este întemeiat pe valorile noastre ca europeni, inclusiv pe atașamentul nostru față de libertate, egalitate și incluziune a tuturor indivizilor în societate, traduse în acțiuni concrete, pentru a permite fiecărei persoane să trăiască o viață independentă și pentru a ne asigura că societatea noastră împuternicește toată lumea ", a declarat Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani.
   
Delegații cu dizabilități vor adopta, de asemenea, o rezoluție prin care solicită liderilor UE să adopte o Strategie europeană pentru persoanele cu handicap 2020-2030 care să acopere toate prevederile Conventiei ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilitati. Strategia ar trebui să includă 2021 ca următorul An european al drepturilor persoanelor cu handicap.
 
“Suntem onorati ca Fundatia Pentru Voi este reprezentata la aceste evenimente importante si apreciem in mod deosebit contributia Luminitei si puterea ei de a vorbi public, la acest inalt nivel, in numele femeilor cu dizabilitati intelectuale din Europa. Din păcate, Romania este una din tările Uniunii Europene, în care 71.667 persoane cu dizabilităti sunt private de dreptul la vot, cum sunt, de altfel, deposedate de toate drepturile civile. La 10 de ani de la aderarea la UE, persoanele cu dizabilităti intelectuale sunt în continuare discriminate si excluse din societatea românească. Intentia  UE de a armoniza politicile sociale din statele membre ne da sperante de imbunatatire a situatiei”, a declarat Laila Onu, directorul general al Fundatiei “Pentru Voi”.